INTERVIU MARIAN VOICU: Fake news, propagandă, populism. Cum procedăm?

septembrie 28, 2018

159

Interviu de Cristian Pătrășconiu publicat pe site-ul marginaliaetc.ro
”Fake news” – nume nou pentru realități și practici vechi sau noutate absolută?
Dezinformarea instituționalizată este veche de cel puțin 100 de ani, însă noutatea este adusă de rețelele sociale, care propagă viral fake-ul, prin armatele de boți, troli, comentatori plătiți sau idioți utili. Până la apariția social media, cei mai expuși dezinformării și propagandei erau consumatorii de presă tradițională. Astăzi, fake news au infestat ecosistemul informațional, transformându-l într-un ecosistem al dezinformării.
Epoca Fake News a început odată cu declanșarea protestelor proeuropene din Kiev, în 2013. Kremlinul a declanșat atunci o adevărată campanie de fake news, propagandă și dezinformare. După anexarea Crimeii și războiul din Donbas, campania a căpătat caracteristicile unui război informațional în toată regula. A urmat apoi campania împotriva Uniunii Europene și SUA, ținta principală fiind alegerile și referendumurile.
Cînd NU sunt fake news o problemă?
Să facem, mai întâi, o precizare. Distincția între false news și fake news, între misinformation și disinformation nu operează în limba română. Echivalarea fake news = știri false nu acoperă semantic toate diferențele și nuanțele. În cazul informației lipsite de acuratețe, care nu corespunde faptelor, generată fără intenție sau cu intenție pentru a crește vânzările, a crea audiență sau trafic web, vorbim de false news și misinformation. În cazul unei campanii de generare și propagare de informații fabricate, care implică o strategie, un buget și o ideologie, îndreptată împotriva unui individ sau unei comunități, vorbim de fake news și disinformation. Atunci când această campanie este îndreptată împotriva unui alt stat, vorbim de război informațional. Mai mult, în prezent, există un consens în ceea ce privește golirea de conținut a sintagmei fake news. Militarii văd aici o nouă expresie a războiului hibrid, filozofii văd o schimbare de paradigmă a comunicării iar psihologii identifică un nou tip de tulburare psihică – tulburarea informațională.
Diferența între false news și fake news este similară celei dintre novocalmin și noviciok. Știrile false, așadar cele care nu servesc unei narațiuni maligne, sunt inofensive. De exemplu, știrea privind găina care a născut pui vii. Știre la care, culmea, s-a făcut și follow-up. Ba mai mult, știrea a fost și demontată de Academia Cațavencu, care a trimis reporterii pe teren ca să caute atât găina cât și gospodina. Era o prostie, era false news. Nu servea niciunei narațiuni, nu fusese fabricată cu alt scop decât cel de a crește vânzările Evenimentului Zilei. Asta nu înseamnă însă că nu există știri la fel de idioate dar care sunt fake news. Diferența este însă că acestea servesc unei narațiuni mai ample. De exemplu, o știre apărută în Bulgaria în 2017 arăta că UE interzice oamenii de zăpadă întrucât ei sunt numai albi, deci este încălcat principiul corectitudinii politice; dacă nu faci și un om de zăpadă galben sau negru te poți alege cu o amendă de 5.000 de euro. Și mai sunt și altele, la fel de aiuritoare, dar care își găsesc un public: în Suedia va fi interzis Crăciunul pentru a nu-i discrimina pe refugiați, CEDO va interzice botezul și nouă călugărițe dintr-o mănăstire din Milano au rămas însărcinate după ce au adăpostit cinci refugiați. Știrile astea sunt la fel de neverosimile ca și cea cu găina care naște pui vii. Diferența este că servesc unor narațiuni promovate de Moscova: Europa se dezintegrează sub asaltul imigranților, creștinii sunt obligați să se lepede de credință în numele corectitudinii politice impuse de Bruxelles, proiectul european fiind unul satanist.
Care e, din unghiul tău de vedere, mediul cel mai lubric pentru fake news? Și, legat de aceasta, ce face realitatea virtuală în raport cu acest fenomen – îl accelerează, îl frînează?
Un profesor de la Universitatea Elon din Carolina de Nord, Jonathan Albright, a selectat 300 de site-uri de știri fake și a cercetat conexiunile acestora cu ecosistemul informațional global. A descoperit o rețea de 23.000 de pagini și 1,3 milioane de hiperlink-uri. Ceea ce era uimitor era rata de „infestare” – doar 300 de site-uri generau 1,3 milioane de hiperlinkuri! Dar ceea ce a fost și mai surprinzător a fost că această rețea de fake news creează o infrastructură puternică pentru companii precum Cambridge Analytica, care îi vânează în aceste teritorii virtuale pe internauți, rafinându-și astfel profilarea psihometrică. De fiecare dată când cineva dă like unei postări fake pe Facebook sau vizitează unul din site-urile de știri fake, softurile Analytica îl vor urmări pe web pentru totdeauna. Metadatele pe care le lăsăm cu toțîi în urma noastră pe web sunt aproape imposibil de șters. Albright afirmă că este un nivel al ingineriei sociale cum nu s-a mai văzut până acum. Îi ia prizonieri pe oameni și îi ține într-o lesă emoțională.
Știm că în selectarea informației publicul preferă emoția în detrimentul acurateții. Dar de ce este minciuna cel mai bun vehicul pentru emoție în media de astăzi? Cum s-a ajuns la apetența colosală pentru știrile fabricate, mincinoase? Ecosistemul informațional contemporan nu a fost creat pentru a produce dezinformare însă structura platformelor sociale permite capitalizarea răspunsului emoțional, în defavoarea celui rațional. Rețelele sociale ne-au transformat în performeri. Pentru știrile fakegenerate programatic, amplificarea dată de social media este esențială. Nu suntem doar ținta informației fake ci o producem și distribuim, la rândul nostru. Atunci când repostăm informațiile fake în cunoștință de cauză, o facem pentru a simți că facem parte dintr-un grup, așa că „performăm” în consecință. Ne va motiva emoția generată de confirmarea anticipată a celorlalți. Rolul rețelelor sociale este crucial în înțelegerea acestui nou tip de tulburare psihică, cea informațională. Rețelele sociale produc radicalizare, nu armonie socială. Sociologii au constatat că social media contribuie la accentuarea segregării sociale în funcție de rasă, vârstă, religie, clasă socială și opțiune politică.
Ce fac, de fapt, fake news cu mintea oamenilor?
Un cunoscut profesor de jurnalism, James Carey, scria că știrile nu sunt informație, sunt teatru și că putem privi comunicarea în două feluri – ca pe o simplă transmitere de informații sau ca pe un ritual, fondat pe reprezentarea credințelor comune. Este o schimbare de percepție importantă, care ne poate ajuta să înțelegem de ce suntem dependenți de minciuna rostită în spațiul public. Vizionarea unui jurnal de știri sau a unei emisiuni politice nu va mai ține de informare ci de participarea la un adevărat serviciu religios comun virtual – un act public, un act ritual, un act dramatic. Atunci când zapează, telespectatorul nu este în căutarea adevărului ci a unei comunități, a unui grup căruia să îi aparțină, chiar și pentru o seară. Televiziunea a devenit surogatul experienței colective a cinematografiei, a meciurilor de fotbal sau ceremoniilor religioase. Publicului i se promite, profetic, că i se va livra Apocalipsa live. Cine poate rezista eshatologiei mediatice? În noua lui haină de pastor al turmei de credincioși TV, jurnalistul se adresează astăzi minții și inimii, deopotrivă. Dacă nu o va face, publicul îl va părăsi pentru o altă congregație media. Cât despre social media, oamenii s-au reconfigurat astăzi în triburi digitale, porniți în căutarea propriilor mituri fondatoare, care pot fi, bunăoară, teorii ale conspirației.
Atunci când minciuna este postată pretutindeni, adevărul nu va mai avea argumente. Procesul euristic ne obosește, suntem inundați de cantități uriașe de informație. Confruntat cu o multitudine de mesaje similare, creierul nostru le înregistrează ca pe o scurtătură spre credibilitate. „Trebuie să fie adevărat”, ne spunem, „am mai văzut asta de câteva ori astăzi”. Așa funcționează narațiunile privind „Noua Ordine mondială”, „Vaccinurile produc autism”, „Lumea este condusă de un Consiliu Mondial al Evreilor”, „UE are ca scop transformarea țărilor din Est în colonii” și celelalte.
Tendința inconștiență a indivizilor de a procesa informații în așa fel încât să vină în întâmpinarea propriilor convingeri este cunoscută în psihologia anglo-saxonă drept Confirmation Bias, teoria distorsiunii de confirmare. Doi cercetători de la Stanford, Allcott și Gentzkow, au studiat importanța recompensei pe care o primește un utilizator al rețelelor sociale. Consumatorii sunt puși în fața unui târg: să consume știri adevărate, corecte, nepartizane, fără niciun fel de recompensă emoțională, sau să consume știri fake, care însă le confirmă percepțiile și valorile, aducându-le astfel și recompensă în plan psihologic? Ei bine, emoția primează.
Un altul, profesor la Yale, a demonstrat cum funcționează cunoașterea în context politic. În chestiuni precum controlul armelor sau încălzirea globală, oamenii vor face tumbe matematice cu datele disponibile pentru a dovedi punctul de vedere pe care îl susțin, luând deciziile astfel încât să le fie confirmată apartenența la un grup.
Puteți citi interviul în întregime aici:
https://www.marginaliaetc.ro/interviu-marian-voicu-fake-news-propaganda-populism-cum-procedam/