De 30 de ani cu Nicu Alifantis & Zan (cronică de concert, 30.06.2025)

iulie 1, 2025

126

30 iunie. Arșița sufocantă a transformat Bucureștiul într-un oraș total neprietenos, iar pe locuitorii lui în creaturi nocturne. Trebuie să fie ceva cu adevărat important să ai curajul să ridici jaluzelele/draperiile de la geam, ca să nu mai zic să te urnești din casă în timpul zilei. Și totuși, sunt anumite evenimente pentru care merită să înfrunți iadul bucureștean. De ce? Pentru că evenimentele respective sunt o poartă spre Rai. Așa a fost concertul prin care Nicu Alifantis și Zan au aniversat 30 de ani pe scena Operei Naționale din București.

Ne știm deja de ceva vreme, așa că nu o să vă șocheze când voi afirma că eu am fost de foarte puține ori la Operă (și când am fost era pentru evenimente dedicate altor genuri muzicale). Am avut totuși, un moment de luciditate înainte de a pleca de acasă. M-am gândit vreo 30 de secunde dacă ar fi potrivit să mă îmbrac mai elegant având în vedere locul unde avea loc concertul. Ba chiar am deschis și șifonierul și am privit lung rafturile încărcate de haine. Canicula, însă, a topit rapid bunele mele intenții, așa că m-am dus în pantaloni scurți. 🙂 „Asta e, dacă nu mă primesc înăuntru, mă scurg înapoi acasă”, mi-am zis eu. Am avut noroc. M-au primit! Le mulțumesc! 🙂

Am ajuns la Operă în jurul orei 18.30. Aveam ceva emoții, există o energie plăcută în acea sală, una care te transformă, te conectează mai bine cu muzica și cu artiștii de pe scenă. M-am bucurat să văd sala plină și un public viu, receptiv, dornic să se manifeste și să se bucure sincer de muzică.

Concertul a început la ora 19.05. Trupa Zan înseamnă: Virgil Popescu, Răzvan Mirică, Sorin Voinea și Relu Bițulescu. Ceea ce mi se pare fabulos este că acest grup funcționează în această formulă de 30 de ani! În contextul unui pseudo-showbusiness autohton, performanța lui Nicu Alifantis de a-i ține aproape timp de peste 3 decenii pe acești muzicieni de vârf ai scenei muzicale românești, este cu atât mai impresionantă. Trăim vremuri tulburi în care trupele se fac și se desfac cu viteză amețitoare, e și greu să ții pasul cu tot ce se petrece, tocmai de aceea apreciez cu atât mai mult consecvența, dedicarea și pasiunea acestor 5 domni. Vă recomand să faceți un exercițiu de suflet: ascultați albumele lui Nicu Alifantis cu Zan, urmăriți înregistrări de concerte și veți sesiza modul subtil în care au evoluat în toți acești ani (din punct de vedere al sound-ului, al compozițiilor, al dinamicii dintre ei pe scenă și în studio). Este fabulos! Și partea bună este că povestea continuă!

Luni seară, i-au avut invitați pe: Mihai Neniță (vioară), Lyuben Gordievski (pian – pe el nu prea l-am văzut, fiind mascat de pian, dar îl puteți vedea în câteva poze din galeria foto unde imaginea lui se reflectă în luciul capacului pianului 🙂 ), Dan Incrosnatu (percuție), Orchestra de Cameră a Operei Naționale București, dirijor Daniel Jinga și Grupul Vocal Acapella, dirijor George Miron.

Pentru mine, această seară a fost un adevărat regal pentru că pe lângă cântecele pe care le știu și le fredonez mereu cu drag, mi-a oferit șansa să ascult unele piese în primă audiție: Iubire, Cearcăn, Ai venit, Floarea Soarelui, Rococo și Ce frumoasă despărțire.

Emoția sinceră întipărită pe chipul lui Nicu Alifantis mi-a subliniat ceva ce știam deja și către care tind și eu: când faci cu bucurie ceea ce îți place, sufletul îți zâmbește în permanență.

Mulțumesc pentru un concert încărcat de emoție, de poezie și de zâmbet! La mulți ani, Nicu Alifantis și Zan!