Andrei Pleșu: Politică fără partide

iunie 5, 2017

Articol de Andrei Pleșu publicat în Adevărul
Impresia mea este că, în România de azi, nu mai există partide politice. Există doar un fel de vietăţi dezosate, pline de crevase, lunecuşuri şi fundături, supravieţuind cu greu, fără resurse reale, în virtutea unor isprăvi trecute sau a unei „imagini“ întreţinute demagogic de cîţiva „adepţi“ zeloşi, dar neconvingători.
(…)
Inevitabil, presa e şi ea buimacă. Nu mai ştie cu cine să joace. Antena 3 era programată, pentru secole de-aici înainte, să întreţină răbdătoare campanii anti-Băsescu. Dar acum Băsescu e anti-Kovesi! Păi ce facem? Cu cine votăm? Dragnea? Ponta? Crin Antonescu? Mutăm mitralierele pe Iohannis? B1, de previzibilă orientare pe vremuri, a devenit un fel de salată exotică: vezi trecînd prin studioul său, pe post de experţi, şi fructe de mare, şi slănină, şi muguri de pin, şi mititei şi sîmburi de rodie, mă rog, tot ce îşi poate dori un degustător fără prejudecăţi, bucuros să adoarmă cu burta plină dinaintea unui ecran multipolar, policrom, dulce-sărat-amărui-acrişor. Digi 24 părea postul cel mai stabil şi echilibrat, dar acum e ringul în care îşi scot ochii între ei propriii lui colaboratori. Mai e, evident, România TV. Acolo n-avem criză managerială sau ideologică, pentru că postul nu recurge, ca toată lumea, la verbe şi substantive, ci numai la epitete: ceea ce ni se comunică se mişcă undeva pe traseul dintre ”exploziv”, ”şocant”, ”incredibil”, ”cutremurător”, ”devastator”, ”zguduitor”, ”lovitură grea”, ”dezastruos”, ”incendiar” ş.a.m.d. Apocalipsă în plină desfăşurare, rating pe termen lung.
Avem o explicaţie cît de cît plauzibilă pentru toată această harababură? Unii zic că de vină ar fi inconsistenţa ideologică a fiecăruia dintre partidele de pe scenă. Nu cred. Opţiunea ideologică nu e luată de nimeni în serios. Nimeni nu acţionează pe bază de convingeri. Ci pe bază de interese personale şi de grup, pe bază de relaţii, de cîştig, de vanitate. Pînă să ajungem la ideologii, trebuie să deplîngem lipsa, încă şi mai stingheritoare, a ideilor. N-am aproape niciodată sentimentul, ascultîndu-i pe marii ”comunicatori” ai diverselor formaţiuni politice, că, pentru ei, exerciţiul gîndirii e o practică subînţeleasă, de fiecare clipă. Se exprimă standardizat, monoton, sărăcăcios, fără urmă de vitalitate intelectuală. Sunt ori ”disciplinaţi” cu „ai lor”, ori grosolani cu duşmanul. De ani de zile aştept să mă văd sedus de inşi cu minime înzestrări dialectice. Vreau şi eu, pe piaţa politică, oameni cu adevărat interesanţi, provocatori prin imaginaţie politică, impunători prin stil, coerenţi, persuasivi, bine crescuţi, angajaţi în orice front de partid, dar liberi lăuntric, dotaţi cu umor, cu eleganţă, cu fairplay, cu pasiune dezinteresată pentru ţara lor. Eu unul, nu pot spune că am întîlnit asemenea exemplare. În cel mai bun caz, am dat peste cîte un biet om cumsecade, dar fără relief, peste ”deştepţi” descurcăreţi, peste naturi candide, dar fără vigoare, peste melancolici resemnaţi. În rest, şmecheraşi, ţoape, taclagii, pezevenghi, caraghioşi, nesimţiţi, gloată incultă, gaşcă hrăpăreaţă, carne de tun pentru aranjamente lucrative, fără legătură cu ţara. Tot ce (mai) putem spera este să pogoare asupra noastră (dacă se poate nu prea tîrziu), nu neapărat Duhul Sfînt al Rusaliilor, dar măcar Duhul comunitar al locului. Duhul virtuţilor noastre adormite, al legămîntului uitat dintre ce e mai bun în noi şi ce ne suntem datori nouă înşine.
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://adevarul.ro/news/politica/politica-partide-1_593478c65ab6550cb8c93824/index.html