CHRIS REA: „Am două fiice, sunt un tată irlandezo-italian foarte paranoic şi protector”

0
791

Interviu cu Chris Rea din 1991, publicat pe site-ul chrisrea.biz. Traducerea: Iulia Radu
Chris Rea
Reporter: S-ar putea să pronunţ greşit, pentru că franceza nu este punctul meu forte, dar ‘Oh-bear-sh’, este pe aproape?
Chris Rea: Păi, nu trebuie să fii francez pentru a pronunţa titlul… este oricum un termen englezesc. Astăzi, în Franţa, ‘Auberge‘ înseamnă motel şi nu este neapărat un loc romantic. Pentru francezi, ‘Auberge’ este un loc în care au fost nevoiţi să se oprească pentru că nu au ajuns acasă la timp, aşa că nu au o părere prea bună despre aceste locuri. Dar pentru englezi, acest cuvânt are şi semnificaţii romantice, traducerea lui ar fi „loc pentru odihnă temporară„, şi acest album chiar asta reprezintă pentru mine după „The Road To Hell„. Am simţit că este nevoie de o oarecare continuare. N-am vrut să spun „OK, am făcut o semi-capodoperă cu Road To Hell, asta e, hai să o uităm„.
Ca om de familie, lucrurile care m-au plictisit şi enervat şi care m-au determinat să scriu Road To Hell, erau încă prezente în mine când am început să scriu pentru următorul album, aşa că singura cale de a le aborda raţional şi cu oarecare sinceritate, a fost să-mi spun: „OK, ce s-ar întâmpla dacă tipul din Road To Hell, ar evada pentru un weekend?”. Aşa că iată-l în Franţa într-o maşină, fără telefon, fără căldură, fără fax, are o maşină de viteză, dar este una foarte ieftină. Este foarte singuratic şi… vom afla în viitorul album dacă va rămâne aşa sau nu.
 
Reporter: Plajă, vară, ai mai scris despre aceste lucruri şi înainte, este o idee drăguţă, şi a revenit şi pe acest nou album prin piesa Looking For The Summer…
Chris Rea: În cazul piesei Looking For The Summer, este vorba despre un tip care îşi priveşte fiica, ajunsă la vârsta adolescenţei. Fiica lui este o primăvară care priveşte spre vară, iar el, ajuns în perioada toamnei priveşte în urmă amintindu-şi cum era când şi el îşi căuta vara.
 
Reporter: Despre piesa „Gone Fishing”, mulţi care au ascultat-o mi-au spus: „îmi place piesa, asta ar trebui să facem cu toţii, să mergem la pescuit şi să uităm de toate”.
Chris Rea: Partea cea mai amuzantă este că eu chiar nu ştiu nimic despre pescuit, aşa cum spun şi în piesă. Problema este că pierdem prea mult timp blocaţi în trafic, de exemplu. Te trezeşti la un moment dat gândindu-te că ai vrea să recuperezi acele ore, că mai bine le petreceai la pescuit.
 

Chris Rea: „Pentru mine, imagine periculoasă este cea promovată de Kylie Minogue sau Kim Wilde”

 
Reporter: „Red Shoes”, nu „blue suede shoes”, pantofi roşii?
Chris Rea: Red Shoes este o piesă dedicată Madonnei, fapt care a surprins multă lume. S-a întâmplat ca într-o zi când eram la un hotel, să ascult absolut tot ce a fost la un post de radio, şi unul dintre lucrurile pe care le-am auzit acolo, a fost o doamnă foarte supărată din cauza exemplului negativ dat de Madonna copiilor ei. Trebuie să vă spun că am două fiice, sunt un tată irlandezo-italian foarte paranoic şi protector, DAR, nu sunt deloc de acord cu doamna respectivă în ceea ce o priveşte pe Madonna. Pentru mine, imagine periculoasă este cea promovată de Kylie Minogue sau Kim Wilde. Acest tip de imagine care te îndeamnă să fii mereu „glamorous” pentru bărbaţi, pentru ca aceştia să îşi facă de cap cu tine, să îţi frângă inima şi apoi, probabil, să te lase cu o grămadă de probleme. Ideea din spatele întregii industrii Madonna, este aceea că sexul nu trebuie să îţi frângă inima, şi nu trebuie să te sperie pe viaţă şi că nu ar trebuie să-ţi fie frică de ceea ce faci. Cred că Madonna este unul dintre cele mai bune exemple de a fi un om puternic, ca imagine. Mai degrabă aş prefera ca fetele mele să fie inspirate de ceea ce arată Madonna că poţi face cu viaţa ta, decât oricare altă figură prostuţă de pop star.
 
Chris Rea 1Reporter: În zilele acestea, presiunea este mai mare asupra ta ca artist, deoarece, pe lângă faptul că trebuie să compui şi să înregistrezi muzica, trebuie de asemenea să faci şi un videoclip. Întâmpini vreo dificultate în a te descurca cu aceste extra-sarcini?
Chris Rea: Din punctul meu de vedere, conceptul este OK, dacă eşti lăsat în pace, ca artist. Pentru mine, există un singur mod de a face un videoclip: acesta ar trebui să reflecte ceea ce compozitorul a văzut când l-a scris. Pentru mine nu poate însemna altceva. Sunt dispus să las un regizor de film să facă un videoclip aşa cum îl vede el după ce ascultă piesa. Ar fi chiar interesant.
 
Reporter: Ce ne poţi spune despre un turneu? Când vei mai cânta live în America?
Chris Rea: Eu sunt pregătit să includ America în turneul meu. Pentru mine, lucrurile se schimbă rapid în America… Eu sunt pregătit să fiu un muzician de succes, dar nu sunt pregătit să fiu un rock star. Şi sunt destul de mulţi oameni în Statele Unite care îl cunosc pe Chris Rea aşa cum este el. Aşa că, mă simt mai confortabil în ceea ce priveşte America acum.
 
Reporter: Te deranjează că nu eşti foarte cunoscut în America?
Chris Rea: Păi, nu mă deranjează pentru că, vezi tu… dacă m-ar fi deranjat aş fi ştiut că este ceva în neregulă cu ceea ce am declarat mereu în interviuri. A fi faimos nu a fost niciodată un ţel pentru mine. Şi oricum, sunt într-o situaţie unică. Sunt unul dintre puţinii artişti din lume care vinde peste 3 milioane de unităţi de fiecare dată când lansează un album, din care mai puţin de 10% sunt vândute în America. În mod normal, pentru a vinde atât de mult, trebuie mai întâi să cucereşti piaţa americană şi apoi restul lumii. În cazul meu este exact invers. Pentru mine este restul lumii, absolut oriunde, în afară de State.
 
Reporter: Povesteşte-mi un pic despre stilul absolut neconvenţional de turnee.
Chris Rea: Regula generală este 3 zile de concerte, o zi liberă acasă, niciodată mai mult de o săptămână plecat de acasă. Mă costă mult mai mulţi bani, cam cât un Ferrari de colecţie în garajul cuiva, maşină pe care nu o voi avea niciodată din acest motiv, dar cred că este un preţ corect pe care-l plătesc. Asta vreau să fac. Nu încerc să fiu un exemplu moral, nu încerc să fiu bun, pur şi simplu asta îmi doresc. Chiar îmi iubesc soţia, şi nu o spun de dragul de a o spune. Şi chiar vreau să o văd de câte ori pot.


sursa: chrisrea.biz

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here