REMEMBER JIM MORRISON (8.12.1943-3.07.1971)

0
194

INTERVIU CU JIM MORRISON (1970)
În noiembrie 1970, Howard Smith a stat de vorbă cu Jim Morrison. Am tradus fragmente din această discuţie.
Jim Morrison: Drăguţ din partea ta că ai ieşit din casă pe o vreme ploioasă pentru a sta de vorbă cu mine.
Howard Smith: Ştiam că nu plouă niciodată în L.A.
JM: Uh-uh… este sezonul ploios…
HS: Am fost o dată în New Orleans. Toată lumea îmi spusese că nu ninge acolo. Atunci a nins.
JM: Acum două luni am fost în New Orleans şi cred că este un oraş foarte frumos, foarte ciudat, m-am simţit foarte bine acolo. Tu te-ai simţit bine?
HS: Oh, da! Este singurul loc în care am fost care arată exact aşa cum ar trebui să arate, aşa cum văzusem în multe fotografii.
JM: Ştii, chiar mă gândeam aseară la New Orleans. Este acolo un bar. Se numeşte Bonapartes. Ai fost acolo?
HS: Nu.
JM: Ai o pictură pe zid făcută de un tânăr artist care nu mai trăieşte în oraş de ceva vreme. În înfăţişează pe Napoleon în exil… este o scenă de război… este haos mult… fantome, spirite… umbre în jurul lui… Este o pictură foarte frumoasă. Nu mi-o pot scoate din minte.
HS: ai călătorit mult în ultima vreme?
JM: Nu… am fost doar cu un prieten, Frank Lisciandro, la Atlanta pentru un festival de film. Acolo a fost difuzat un film de-al nostru şi la un moment dat am mers cu maşina de la Atlanta până în New Orleans.
HS: Ai spus că ai fost la un festival de film? Ce film a fost difuzat?
JM: Un documentar de 40 de minute dspre o trupă de rock’n’roll care călătoreşte prin Statele Unite. L-am filmat în urmă cu un an.
HS: Te referi la The Doors?
JM: Da. Se numeşte Feast Of Friends. A fost difuzat şi la New York Film Festival. Aşa că a fost doar un pretext ca să ajung la Atlanta şi după aceea în New Orleans. Mă simt foarte bine în sud.
(…)
HS: Cum se face că nu ai accent deşi eşti din Sud?
JM: Nu ştiuuuuu de ce… Mă uit mult la televizor şi încerc să respect normele.
HS: Ce norme?
JM: Aşa le spun oamenii din Sud… aşa cum vorbesc cei din California, aşa cum vezi şi auzi că se vorbeşte la televizor.
HS: Trupa The Doors are programate concerte în perioada următoare?
JM: Avem stabilite doar 4 show-uri la Madison Square Garden… în jur de 17, 18 ianuarie… sau ceva de genul acesta…
HS: Îţi place să fii pe scenă?
JM: Da.
HS: Mai mult decât îţi place munca de studio?
JM: Păi… cred că da… Ştii… cred că e mai amuzant cu atâţia oameni în jur. Munca de studio devine obositoare şi monotonă la un moment dat. Da, disctracţia adevărată e pe scenă.
(…)
HS: Repeţi înainte de concerte?
JM: Nu.
HS: Şi atunci cum ştii ce vei cânta pe scenă?
JM: Păi, avem în repertoriu 30-40 de piese… De obicei stabilim asta în cabina din culise. Stabilim care sunt primele 3-4 piese şi apoi ne hotărâm pe scenă cu ce continuăm. Aşa că nu ştim exact ceea ce vom cânta într-un concert…
HS: Mmmm. Şi în studio cum stabiliţi ce urmează să faceţi?
JM: De obicei repetăm câteva săptămâni sau o lună… până când avem suficient material pentru un album şi apoi mergem şi-l înregistrăm. Bine… albumul acest nou este ciudat… Ştii a mers foarte repede… Am intrat în studio şi am înregistrat o piesă pe zi. Ceea ce e cam neobişnuit pentru noi. E amuzant – primul album pe care l-am făcut a fost înregistrat în 10 zile, apoi la următoarele timpul de înregistrare a crescut din ce în ce mai mult. Pentru albumul acesta nou am compus piesele în vreo 9 luni, dar le-am înregistrat în doar 10 zile. A fost extraordinar. Ne-am întors la formula originală, doar noi patru şi un basist.
HS: De ce aţi ales să faceţi asta?
JM: Nu ştiu.
HS: Mmmm…
JM: Cred că asta este cea mai urâtă sintagmă din limba engleză: NU ŞTIU – este teribil de stânjenitor să o spui…
HS: Când eşti în studio, îţi dai seama când înregistrezi un hit?
JM: Nu… Glumim mult în studio, dar facem albumul şi, de fiecare dată când alegem un single, se dovedeşte a fi o alegere proastă. Aşa că de data aceasta, lansăm albumul şi lăsăm publicul să decidă care va fi single-ul. E clar că noi nu ştim să luăm pulsul naţiunii, am făcut mai multe greşeli decât alegeri bune.
(…)
HS: Dar cum a început totul? De ce? De ce sunteţi voi trupa pe care toată lumea iubeşte să o urască?
JM: Pffaaa… Nu ştiu! Cred că… Am fost de curând la San Francisco la un alt festival de film. Am fost în public. Erau în sală doar tineri, persoane sub 30 de ani. Au huiduit filmul şi m-am gândit că… noi ne aflăm într-o călătorie a ego-ului, suntem monstruos de egoişti şi oamenii simt acest lucru… Ne urăsc pentru că suntem atât de buni…
HS: Te deranjează că sunteţi puşi la zid de presă?
JM: Da, mă deranjează. Mi-aş dori să nu o mai facă, dar avem o „presă liberă”, ştii?
HS: O cam spui cu obrăznicie în glas…
JM: Mmmm… cred că totuşi se va schimba. Cred… de fapt, cred că este vorba despre longevitate. E ca şi când scrii un prim roman. Iniţial te lasă în pace, toată lumea te susţine, te mângâie pe creştet. După ce lansezi al doilea volum, eşti mâncat de viu. Apoi, mai faci câteva romane, le arăţi că vrei să rămâi în domeniu şi eşti reprimit în familie. Cred că aşa ni se va întâmpla şi nouă. Trebuie să mai aşteptăm puţin şi apoi toţi… îşi vor da seama într-o zi: wow! Băieţii ăştia sunt prietenii noştri vechi, sunt alături de noi de atâţia ani… şi au intrat în conştiinţa noastră. Hai să îi acceptăm şi pe ei. Asta cred că vor spune oamenii despre The Doors la un moment dat. Dar mai avem de aşteptat.
HS: Unele critici se refereau la genul de muzică. Iniţial era mai dură, mai revoluţionară, aş spune. Apoi v-aţi îndulcit, aţi devenit de Top 40. Sunteţi conştienţi că s-a întâmplat acest lucru?
JS: Nu sunt de acord cu afirmaţia ta. Eu cred că muzica devine din ce în ce mai bună. Devine mai subtilă, mai sofisticată, atât din punct de vedere muzical cât şi al versurilor. În plus, dacă spui mereu aceleaşi lucruri… la nesfârşit… devine plictisitor, nu? Cine vrea să asculte o revoluţie 24 de ore din 24?
HS: Nu, nu cred că despre versuri este vorba. Cred că este vorba mai degrabă despre sound. De exemplu, cred că cele mai aspre critici le-aţi primit pentru piesa Hello, I Love You.
JM: Ştii, piesa asta am scris-o cu mult înainte. Acum vreo 3 ani. Mie îmi place aranjamentul şi dacă asculţi versurile… N-aş zice că sunt atât de slabe…
HS: Îmi amintesc când am ascultat-o prima dată. După ce s-a terminat DJ-ul a spus: „A fost The Doors”. Pe mine m-a şocat. Nu suna la fel, nu suna a The Doors. Nu zic că e bine să aveţi o etichetă. Dar parcă nu avea nicio legătură cu voi.
JM: Da… suntem plini de surprize, Howard!
HS: Ce fel de muzică asculţi?
JM: Ascult muzică doar când sunt în maşină, la radio. Top 40 şi chestii din astea. Nu ascult foarte multă muzică. Uneori mai prind vreo cântare în public. Când am fost în Vegas am văzut un concert Peggy Lee, mai era o trupă dar am uitat cum se numeşte… Din când în când mai merg prin cluburi, dar nu ascult atât de multă muzică…
HS: Citeşti mult?
JM: Nu… nici nu mai citesc mult. Obişnuiam să citesc apoi… viaţa a devenit atât de interesantă încât n-am mai simţit nevoia să citesc.
HS: Scrii mult?
JM: Nu… Ca să fiu sincer nu prea mai fac nimic. Dar voi face, poţi fi sigur de asta. O să-mi revin. În ultima vreme am fost cam leneş… Este o perioadă, un ciclu al neproductivităţii apoi urmează perioade de creativitate intensă.
(…)
HS: Dar despre bani, ce-mi poţi spune? Sunteţi suficient de bogaţi?
JM: Oh, da. Pot să mă duc în orice restaurant şi să comand tot ce vreau. Şi nu mai sunt obligat să merg la filme cu bilet redus. Îmi permit să-mi cumpăr un bilet la preţ întreg…
HS: Nu, dacă vă opriţi acum…
JM: Nu ne vom opri niciodată! Nu mă poate opri nimeni!
HS: Nu, serios. Dacă trupa îşi încetează activitatea, aveţi destul cât să nu vă faceţi griji pentru ziua de mâine?
JM: Să mă gândesc… Nu, sunt prea lacom. Cu cât primesc mai mult, cu atât mai bine… Mi-aş dori să am o grămadă de lingouri de aur… prin toată casa…
HS: Deci… să înţeleg că nu vrei să vorbeşti serios despre bani…
JM: Bine, serios omule, ce vrei să ştii? (râde în hohote)
HS: Esti un tip strângător?
JS: Păi, hai să o spun aşa: ţinând cont de sistemul nostru economic, de situaţia economică în care ne aflăm, de taxe şi impozite, e cam greu să fii strângător, să faci avere. Nu cred că este posibil să te retragi într-o societate capitalistă. Dar îmi place să vorbesc despre bani, Howard!
 
 
Iar aici puteţi vedea un interviu cu Jim Morrison din 1969:

Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here