S-a trezit CNA-ul. Dar, întrebăm și noi, Antena 3 și România TV au prezentat obiectiv evenimentele din 10 august 2018?
Aveți aici un articol publicat de Mediafax:
Realitatea TV trebuie să-şi oprească emisia obişnuită pentru 10 minute, joi, între orele 19.00 şi 19.10, potrivit unei decizii luate marţi de CNA, care a sancţionat postul TV pentru modul în care a relatat evenimentele din timpul mitingului diasporei din 10 august 2018.
De asemenea s-au luat în considerare paragrafele 4 şi 5 din articolul 40 din Codul de reglementare al audiovizualului: „(4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea. (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”. A fost indicat şi punctul 1 al articolului 34 din acelaşi document, „orice persoană are dreptul la propria imagine”.
Au contat în decizia CNA şi subpunctele a şi b de la primul punct al articolului 64 din Cod, privind „a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii” şi „b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”.
Rareş Bogdan a comentat pe Facebook: „Fără precedent, au decis suspendarea emisiei! Astăzi 15 ianuarie 2019 – Ora 10.15 – 13.00, Şedinţă CNA! Abuz fără precedent. Nu am crezut că voi trăi aşa ceva!”.
Puteți citi mai multe aici:
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025