CRISTIAN PĂTRĂȘCONIU: FRAGILITATE & PUTERE: DOINA CORNEA

2. În legătură cu această memorie – fragilă și, pentru că fragilă, problematică -, Gabriel Liiceanu, cel care semnează cuvântul înainte la ediția din 2019 a cărții, scrie: „cultul eroilor nu-l au decât oamenii unui popor care pot recunoaște ca superior ceea ce le este cu-adevărat superior. Noi ne acceptăm eroii abia atunci când și-au luat locul într-un trecut care nu ne obligă. Cât sunt vii, preferăm să le împrumutăm urâțenia noastră decât să imităm frumusețea lor.”

3. Cuvinte precum „etică”, „morală”, „ființă morală” nu sunt neapărat la modă. În plus, în măsura în care acceptăm că progresismul și formulele de a vedea, gândi și acționa din stirpea corectitudinii politice domină „spiritul timpului”, a vorbi despre morală poate să pară, la limită, chiar incorect politic. Din această perspectivă, cartea în care Doina Cornea este personaj principal nu e „la zi”. Și, totodată, ea este așa, actualitatea ei este una pregnantă. Fiindcă, fundamentalmente, poziția din care vorbește domnia sa este una morală. Iată (pag 90): „Lucrul acesta mi se pare foarte limpede: ființa morală este cea care trebuie să precumpănească, în fiecare dintre noi, asupra ființei politice”.

4. Din unghiul de vedere al arhitecturii pe care este construită această carte, să notăm că ea are mai multe tipuri de discursuri și de specii literare (în sens larg). Prima jumătate a cărții reproduce un amplu dialog pe care Doina Cornea l-a purtat cu Michel Combes (între altele, ginerele acesteia; soț al Ariadnei Iuhas, fiica Doinei Cornea) în 1990; e un interviu consistent care reface principalele repere ale disidenței atât de curajoasei universitare din Cluj-Napoca și care aduce până în primele luni ale post-comunismului considerațiile de ordin istoric și politic. În cea de-a doua parte a cărții sunt reproduse mai multe scrisori, unele fragmente de interviu, precum și câteva texte distincte, de pe poziții morale, atitudinea publică (și firească, adaug) pe care a avut-o, în raport cu Răul Istoriei mai ales, Doina Cornea.

5. Dacă este vorba despre diSidență, atunci e vorba și despre curaj. Curajul e, așadar, un ”personaj” distinct în evocările și luările de poziție ale doamnei Cornea. Și, încă o dată, acesta are o ”ancoră” către prezent – fie și numai în sensul că din pilda/pildele Doinei Cornea e, mereu, de învățat. În privința actelor prime în care se afirmă acest curaj aparte – căci afirmarea lui a fost, practic, urmată de consecințe dintre cele mai neplăcute, ani de-a rândul, pentru dna Cornea -, e de reținut, inclusiv pentru prezent, și faptul că, uneori, e suficient ca el să fie măcar totuna cu a refuza frica. În caz contrar, „dacă ne ținem deoparte, dacă suntem lași sau ipocriți, istoria ce va să vină va fi hrănită din duplicitatea noastră, din vinovăția noastră, din remușcările noastre…”.

6. Pe final de an, în decembrie 2019, se împlinesc trei decenii de la căderea (măcar în sens formal a) comunismului din România. Deși majoritatea materiei tematice pe care o pune în joc Puterea fragilității e despre ceea ce s-a întâmplat înainte de 1989, în ultimele două decenii mai ales ale comunismului românesc, sunt destul de multe pagini care prind pulsul primelor luni ale noii epoci politice – denumită și „democrație”, dar și, fie și numai în primii ani, „democrație originală” sau „democratură”. Ce e neapărat de observat în legătură cu aceste pagini despre zorii democrației românești post-comuniste e adânca intuiție a Doinei Cornea: se vedea încă de atunci, încă din primele zile dimensiunea caricaturală a democrației noastre pe care acum, după trei decenii de practică inegală, o știm prea bine. Se vedea foarte clar – pentru cine ar fi vrut să vadă!

Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.marginaliaetc.ro/c-patrasconiu-11-fragilitate-putere-doina-cornea/