CRONICĂ DE DISC – Dumitru Ungureanu – Sarmalele Reci – Ţara te vrea prost

decembrie 10, 2017

369

Cronică de Dumitru Ungureanu

Ţara te vrea?

Nu s-ar putea spune că manifestaţiile din iarna trecută n-au avut un efect mnemotehnic asupra câtorva dintre noi, rockeri bătrâni, din ale căror oase şi plete curge rugina. Cei care la tinereţe n-au putut să-şi măsoare adrenalina înfruntând forţele de ordine ale epocii comuniste (când, se ştie, fericirea se garanta prin lege şi cine nu credea aşa, lua o palmă peste ceafă!), au gustat din plăcerea asta indelebilă la începutul ultimului deceniu al secolului trecut. Manifestaţii, mineriade, minciuniade, miluţiade, alegeri libere, marşuri, greve, privatizări, circ, pâine etc. Unii, spirite practice în aceeaşi măsură cât şi idealiste, au priceput rapid, chiar după crimele încă nepedepsite din ianuarie sau, cel mult, după contuziile din iunie 1990, cum stă treaba şi-au plecat să caute fericirea în cele străinătăţi. Alţii, mai descurcăreţi, au rămas aici, dar nu pe loc, ci s-au pus pe acumulat capital (financiar, funciar, politic sau cultural). Visătorii s-au resemnat, vagabondând dintr-un serviciu într-altul, plătiţi la limita subzistenţei, tocaţi de un sistem social tot mai degradat. Până prin 2000 speram la o curăţenie salutară; după aceea a devenit clar că „lumea se împarte în mizeri şi bogaţi”, vorba proletarului eminescian. Odată cu includerea ţării în NATO şi-n UE, era de aşteptat restartul general care să dea sens şi substanţă efortului de normalizare făcut de tot mai puţini. În loc de asta, parcă s-au reîntors stafiile trecutului sub ipingele evropeneşti, ale ciocoilor de viţă nouă, ca să-l parafrazez pe Nicolae Filimon. Istoria e reversibilă?
Reflecţiile acestea banale mi-au alunecat sub tastatură când, împins de nu ştiu ce déjà-vu, am pus în player CD-ul Ţara te vrea prost, scos de trupa Sarmalele Reci în 1995, la casa de discuri VIVO, dispărută în vâjâiala tranziţiei. Mi s-a părut că e un disc acum compus, cântat şi editat. Piesele par inspirate de realitatea imediată, sunetul e proaspăt şi antrenant, producţia şi mixajul, asigurate de Magic Sound Studio, sunt la foarte bun nivel. Membrii trupei: Zoltan Andras, voce; Mihai Iordache, saxofon; Emil Viciu, chitară; Sorin Romanescu, bas; Lucian Maxim, tobe, găsiseră coeziunea ce dă naştere timbrului specific formaţiilor importante şi păreau puşi pe fapte măreţe. Că nu s-a întâmplat aşa, e o poveste specifică, dar nu generalizată pentru ţara noastră, care – cel puţin în domeniul rockului – nu vrea pe nimeni prost. Dar în rest?
Răspunsul îl poate da Florin Dumitrescu, poetul şi publicistul binecunoscut ulterior. El este, neîndoielnic, al şaselea membru al formaţiei. Textele lui de pe acest disc au incisivitatea şăgalnică a parodiei, melancolia euforică a bluesului electric şi acuitatea poetică a protestelor folk. Piesa care dă titlul discului este reprezentativă şi de-o actualitate fără fisură: „Ah, ce frumos/ viitorul luminos/ li se-arată celor idioţi/ Deci, fii supus/ faţă de cel mai sus pus/ Nu uita că ţara te vrea prost!” Poemul final, despre gaşca de la bloc plecată în toată lumea este, văzut din perspectiva zilei de azi, de-a dreptul profetic. Hemoragia creierelor, exodul forţei de muncă viguroase, combinate cu prostirea şi sărăcirea populaţiei, nasc întrebarea: ţara asta ne vrea, într-adevăr?

sursa: Revista Neuma nr. 1-2/2017