Cum ne alegem idolii (17.04)

Îmi lipsește componenta de fanatism. N-am avut-o niciodată. Deși îmi place muzica dintotdeauna, nu am avut niciodată un artist după care să merg orbește. În pauze, la școală, când vorbeam cu colegii despre muzică, era o plăcere. Mă pierdeam, însă, când le auzeam pe colegele mele declarând cu pasiune că s-ar mărita și mâine cu X din trupa Z.

Aveam o colegă care îți putea spune exact cum îi stătea părul lui Nick de a Backstreet Boys în diverse interviuri. Eu nu am stat niciodată să număr de câte ori inspiră și expiră un artist într-un interviu. Mi s-a părut întotdeauna ușor dubios să dai atenție unor astfel de detalii. Nici măcar după autografe nu am alergat vreodată.

Așadar, nici în muzică, nici în sport, nici în teatru și film nu am avut idoli. Am admirat fără să îmi pierd mințile după nimeni. Când vine vorba despre politică, nici nu mi-am pus problema că vreun politician poate trezi astfel de sentimente puternice în omul de rând.

„Voiculescu te votăm, te votăm cu neamul ca să moară de necaz Cîțu și…”

Un exemplu de fanatism care m-a marcat este următorul: mulțimea care scanda cu entuziasm: „Iliescu te votăm, te votăm cu neamul ca să moară de necaz Rațiu și Câmpeanu”. Desigur, eram mică atunci și nu am înțeles exact ce însemna acea scandare, dar mi-a rămas întipărită în minte și nu cred că voi uita niciodată „versurile” și melodia. Putem spune că a fost un hit al anilor ’90.

De câteva zile mi-a revenit în minte cântecelul din copilărie, doar că în varianta actuală: „Voiculescu te votăm, te votăm cu neamul ca să moară de necaz Cîțu și…” completați voi cu ce nume vreți.

Privind în urmă, pot înțelege alegerea greșită și fanatismul oamenilor de atunci. Comunismul lăsase urme adânci în mintea românilor. Educația lipsea cu desăvârșire iar mașinăria de spălat creiere își făcuse datoria cu devotament. Oamenii au mers cu aceiași figură pe care o știau bine din bezna comunistă.

M-am întrebat la un moment dat, unde erau elitele vremii. Mi s-a spus că după ce FSN a devenit partid și au văzut încotro se îndreaptă lucrurile, cei care reprezentau elita vremii au făcut un pas în spate. Cu alte cuvinte, au fost acolo, au văzut despre ce e vorba, și-au dat seama că nu e bine și au ales să nu se bage. Mai pe scurt, ne-au lăsat în off-side. Apoi românii l-au mai votat de câteva ori pe Iliescu.

Nevoia de repere

Privesc cu îngrijorare (vorba Președintelui) ceea ce se întâmplă astăzi, după demiterea lui Vlad Voiculescu. Fanatismul deșănțat nu duce la nimic bun. Și totuși… Diferența dintre cei care îi declarau iubire eternă și necondiționată lui Iliescu în 1990 și cei care îl urmează orbește astăzi pe Vlad Voiculescu, ar trebui să fie uriașă. Deși, în unele privințe chiar așa este, în ceea ce privește nivelul de fanatism, asemănarea este izbitoare.

Cei de astăzi sunt oameni școliți, au posibilitatea de a se informa și au șansa de a alege să gândească critic. Ca să nu mai spun că sunt muuuult mai bine îmbrăcați și au avut mai mare grijă de dantura lor. Cei care erau în stradă în 1990, nu au avut aceste privilegii.

Da, avem nevoie de repere. Dar cred că este vital să știm CUM să ne alegem idolii. Îi urcăm mult prea ușor pe piedestal. Mă șochează să văd astăzi că oameni care, la rândul lor, sunt modele pentru alții, se închină atât de ușor la „icoana” unui politician.

Prieteni, sunt 31 de ani în care politica românească nu a fost capabilă să dea nici măcar un om politic veritabil. Nici unul!!! Sigur că am sperat cu toții din 4 în 4 ani, dar de fiecare dată speranțele ne-au fost înșelate. Actorii și muzicienii care au aderat la fan clubul Vlad Voiculescu, erau tineri în anii 90, erau maturi în anii 2000, deci știu exact cum au decurs lucrurile în politica românească.

One hit wonder

Înțeleg ideea de one hit wonder. În muzică, doar în muzică. În politică, acest concept n-ar trebui să existe. Vlad Voiculescu nu a confirmat pe scena politică. Faptul că s-a descurcat bine (presupun) ca ong-ist, nu-l face un bun politician. Dacă noi pierdem spiritul critic când decidem să susținem un politician, atunci lupta este pierdută din start.

Timp de 31 de ani am votat și am sperat că Ion Iliescu va…., că Emil Constantinescu va…, că Traian Băsescu va… că Iohannis va… Credeam că în toți acești ani am înțeles că nu e pe persoană fizică.

De ce nu putem susține proiecte, idei?! Toată reforma propusă de Vlad Voiculescu este în continuare la minister, este în continuare în mâinile USR-Plus. De ce nu poate propune partidul un alt om care să pună în aplicare reforma pe care și-a asumat-o?!

Vlad Voiculescu devine cult?

La B1TV, Radu Buzaianu și Răzvan Zamfir spuneau că reacțiile virulente ale fanilor lui Vlad Voiculescu seamănă cu cele ale unei secte. Au făcut trimitere la mesajul de mai jos postat pe Facebook de o persoană apropiată politicianului.

În prezent, nu există diferență între postacii psd-iști și postacii voiculescieni. Toți sunt la fel de agresivi în limbaj, toți poartă ochelari de cal și refuză cu îndârjire dialogul constructiv. Avem de-a face cu tabere radicalizate.

De ce nu ne mai oferă modele arta?

Apropo de nevoia de repere. De ce nu ne oferă modele arta? De ce am ajuns să ne alegem modelele din rândul politicienilor? Să nu uităm că politica este o sursă constantă de dezamăgiri în ultimii 31 de ani.

Fan cluburile ar trebui să existe în muzică, în teatru, în film, în sport. Nu în politică. M-aș bucura ca elita de astăzi, să nu ne lase în off-side și să nu ne arunce din nou în ghearele PSD-ului. Fanatismul și orgoliile nu au ce căuta în acest joc.

Este dezolant să văd că publicul din România are apetit mare doar pentru subiecte social-politice. De nenumărate ori am scris pe site, iar Andrei a propus în emisiune artiști debutanți, consacrați, muzică nouă, muzică veche… Reacția celor de acasă a fost slab-medie, cu foarte mici excepții când s-a simțit existența unui fan club (excepțiile sunt Angela Similea și Mihai Trăistariu). Unde sunt fan-cluburile artiștilor români?

În schimb, când am publicat un articol despre Dan Bittman, am ajuns la peste 50.000 de vizualizări ale textului. Din păcate pentru protagonist, articolul nu era despre muzica lui.

De-a lungul timpului, am făcut sondaje dedicate exclusiv unor muzicieni, unor trupe. Am făcut sondaje tematice (cu cântece diverse alese pe o temă anume). Participarea a fost slabă spre medie. În schimb, când am întrebat în glumă Care dintre artiști ne-ar putea fi Președinte?, am avut peste 38.000 de votanți (rezultatul este aici – click). Iată top 5:

1. Nicu Covaci (6020)
2. Oana Pellea (5910)
3. Marius Manole (5890)
4. Marcel Iureș (5880)
5. Dan Teodorescu (5860)

Dacă artiștii noștri pot trezi sentimente atât de puternice în oameni doar când se exprima pe teme social-politice, atunci avem o mare problemă. Mă surpinde faptul că artiștii nu realizează acest lucru și că nu iau măsuri.

Nu înțeleg, ce vor oamenii de fapt? Le place când cineva este anti-sistem? Perfect! Atunci de ce nu există pelerinaje la mormintele lui Vali Sterian, al lui Cristi Pațurcă? Așa cum există pelerinaje la mormântul lui Jim Morrison (care este un reper și pentru generația de azi), de ce nu există și pentru artiștii români?

Nu înțeleg modul de gândire al publicului român. Ceva rău s-a întâmplat cu sistemul de valori și, din păcate, nu vrem să luăm măsuri pentru a îndrepta lucrurile.

A apărut o petiție prin care „fanii” cer numirea Andreei Moldovan în funcția de Ministru al Sănătății. E de râsu-plânsu! Prin vot am dat încrederea noastră unor partide. S-a înființat o coaliție. Ar trebui să ne revolte faptul că ăștia nu au venit imediat cu o altă propunere pentru minister. Nu putem să acceptăm atât de ușor faptul că nu există în acel partid un alt om potrivit pentru această funcție.

Ca să ne mai relaxăm puțin, vă propun să ne amintim sondajul-fulger realizat de jurnalistul Cristian Andrei de la Radio Europa Liberă în 2019. Iată ce răspunsuri dădeau Traian Băsescu, Victor Ponta, Ludovic Orban și Dan Barna.

Care a fost cel mai bun președinte după 1989?

Traian Băsescu: Băsescu!

Dan Barna: Nu știu, Emil Constantinescu, Klaus Iohannis…

Victor Ponta: Emil Constantinescu.

Ludovic Orban: Klaus Iohannis.

Cel mai bun premier?

Traian Băsescu: Ar fi fost Băsescu!

Victor Ponta: Adrian Năstase.

Dan Barna: Dacian Cioloș.

Ludovic Orban: Mugur Isărescu.

Cel mai bun președinte de partid?

Traian Băsescu: Băsescu! (râde cu poftă)

Victor Ponta: Corneliu Coposu.

Dan Barna: Dan Barna.

Ludovic Orban: Mircea Ionescu Quintus a avut cele mai bune rezultate, a readus partidul în Parlament.

Monarhie sau republică?

Traian Băsescu: Republică, că se mai schimbă șefii de stat din când în când.

Ludovic Orban: Dacă în 1990 Majestatea Sa, Regele Mihai, ar fi venit în țară…

Victor Ponta: Eu sunt republican.

Dan Barna: Republică.

Republică prezidențială sau parlamentară?

Traian Băsescu: Prezidențială.

Victor Ponta: Prezidențială.

Dan Barna: Prezidențială.

Ludovic Orban: Formula actuală mi se pare echilibrată.

Liberali sau conservatori?

Traian Băsescu: Conservator.

Ludovic Orban: Normal că sunt liberal.

Dan Barna: Liberal definitiv.

Victor Ponta: Sunt social-democrat.

Armată europeană sau nu?

Traian Băsescu: NATO. Fără armată europeană.

Victor Ponta: Da. Da. Dar alături de NATO.

Dan Barna: Armată europeană integrată în structura NATO.

Ludovic Orban: Tot ce se face la nivel european trebuie să fie în cadrul NATO.

Care este principala dvs calitate?

Traian Băsescu: Cred că hotărârea. Când îmi propun ceva, să ating obiectivul.

Ludovic Orban: Caracterul.

Dan Barna: Capacitatea de a ține oamenii împreună.

Victor Ponta: Asta urmează să spună alții.

Ce ați face dacă ați ieși din politică?

Traian Băsescu: Pai am ce face. Am patru nepoței.

Victor Ponta: Sunt avocat. Mi-aș face meseria.

Dan Barna: Probabil aș continua să instruiesc oameni să facă proiecte.

Ludovic Orban: Mărturisesc că nu m-am gândit la acest lucru.

Și mai jos video-ul din anii 90: