DAMINESCU CREȘTE PRESTIGIUL BRAGADIRULUI

mai 8, 2016

207

Interviu de Răzvan Toma (romaniastats.wordpress.com)
Cum treci granița Bucureștiului în Bragadiru, imediat pe stânga se face strada Celofibrei care dă în ansamblul rezidențial Cartierul Verde. Acolo locuiește provizoriu maestrul Adrian Daminescu, cel care în atâția ani a încântat auzul multor români prin intermediul șlagărelor sale. Locuiește provizoriu, pentru că la câțiva metri distanță este pe cale să se înalțe casa în care abia așteaptă să se instaleze alături de soția sa, Daniela. Mi-a deschis ușa locuinței având zâmbetul pe buze, jovial, ospitalier așa cum urma să fie pe întreaga durată a interviului, unde am vorbit despre sport și nu doar. Faptul că una dintre marile voci ale muzicii noastre a ales să se retragă la Bragadiru nu face decât să crească prestigiul acestei localități ilfovene.
Bănuiesc că ați practicat sport?
Sigur, însă când eram cât o baghetă… Am făcut 16 ani de arte marțiale, în special karate-do. Am început la Timișoara, apoi în București cu sensei Nicolae Bialokur. Am prins o perioadă scurtă cu el, când a venit și Oyama în țară, de care mi-amintesc că a invitat în ring 20 dintre noi doar ca să-l atingem dar n-am reușit nici măcar unul, chiar dacă avea aproape 70 de ani! Am centura neagră, însă am întrerupt pentru că intrasem la conservator și n-am mai avut prea mult timp pentru acest minunat sport. În paralel mă ocupam cu pescuitul, un alt sport care mi-a captat complect atenția și în care mă refugiam de lumea dezlănțuită de câte ori am avut ocazia.
Știu că este o mare pasiune a dumneavoastră.
Dacă n-aș fi fost orientat de către părinții mei spre muzică, ajungeam probabil vreun inginer piscicol. Am adus și eu de la pescuit acasă pește, dar niciodată toată cantitatea capturată. Așa…doi sau trei pentru părinții mei ca să le astup gura pentru banii cheltuiți pe scule. Asta fiind pe vremea comunismului când era permis lucrul acesta în anumite bălți, însă eu nu am agreat acest gen de pescuit. Bălțile bune sunt din ce în ce mai puține prin faptul că sunt prost securizate. Principala problemă fiind furtul de exemplare capitale prin zeci de metode cât mai greu de depistat. Se pare că pentru noi românii furtul e un sport național. Pescuitul reprezintă pentru mulți dintre noi pasiunea vieții. Investim mii sau poate zeci de mii de euro în arsenal, iar când ajungem pe lac în loc de liniște, stuf, greieri și broaște găsești mizerie, asculți manele și miroși fum de mici. Acei așazisi oameni nu au niciun respect față de ceilalți pescari, de natură și cu atât mai mult față de pește. N-are rost să spun ce ofensat se simte un pescar autentic căruia i se impune plata unui bilet de pescuit (care în Romania poate fi usturătoare) pentru o baltă ai cărui pești au fost demult mâncați.
De unde această pasiune?
La 4 ani m-a luat tata pe malul Siutghiol-ului, la Tic-tac. Mi-a dat și mie un băț și am prins un biban. L-am dus acasă într-o damigeană mică dată de șeful restaurantului pentru transport iar a doua zi am constatat că murise, după cum mi-a relatat tata, de congestie cerebrală. Drept pentru care am vrut să-mi reînnoiesc acvariul și m-am mai dus o dată, de această dată cu un profesionist, un violonist bătrân din orchestra lui tata. N’ea Niculae-zis „Neghiniță”. În acea zi nu am pescuit. Am stat să observ cu atenție ce și cum proceda, era un pescar foarte bun și pescuia cu bețe de stuf îndreptate și preparate chiar de mâna lui. Abia spre final mi-a dat și mie o undiță, cu care am prins primul meu pește mare, un ciortănel de 3-4 kg, pe care l-a scos tot el, căci eu eram prea mic. Atunci pot spune că m-am contaminat definitiv. Se spune că „din om poți face un pescar, dar dintr-un pescar nu mai poți face om niciodată”.
Unii se întreabă cum poate fi pescuitul un sport?
Păi iei cu tine la baltă aproximativ 500 kg de echipament, cu care mai trebuie să te și întorci. Încarcă-descarcă… pune cortul, umflă barca, pune-i sonarul și motorul electric, montează lansetele, cară de la mașină bateria de 12 v. și 28 Kg, fă monturile, nu merge motorul că ai uitat să-ți încarci bateria (Doamne Ferește !!!!!) nu-i nimic, dă la rame 400 m că te obișnuiești, testează substratul cu sonarul și caută locul pentru marcări, plasează marcării luminoși, întoarce-te la mal, ia câte o lansetă, deplasează-te iar la marcăr și plantează prima montură. Ok faci asta și cu celelalte trei lansete – ce nasol că nu merge motorul… și zici: Asta e… Mergem înainte… doar mai sunt cinci zile de pescuit… Și faci asta de vreo două zeci de ori pe zi, dacă dă Domnul să prinzi. În caz contrar, stai liniștit trântit pe bed chair (patul pescăresc) și te prefaci că ești fericit în cadrul naturii…(dacă poți) când alții prind. Nu iți rămâne decât să iți rozi unghiile. Nașpa… asta o să te doară mai târziu când o să dai la rame. Și uite așa până în ultima zi când obosit trebuie să-ți strângi cortul, barca, sonarul, lansetele ș.a.m.d. în ordine inversă fiindcă trebuie să pleci în timp util pentru că este programat alt pescar care se va instala în locul pe care ai pescuit tu. Urmează aproape imposibilul drum până acasă unde urmează maratonul de descărcare a arsenalului de aproximativ juma’ de tonă. De obicei bei o bere rece, dacă mai poți ține sticla în mână, și adormi înainte de prima, maxim a doua îmbucătură de mâncare, astfel încât a doua zi nu ști cum ai ajuns în pat. La un concurs e cu mult mai greu. Printre cele spuse deja, ai timp de odihnă de trei ore după mininim șase ore de pescuit, n-ai voie să rănești peștele oricât de mare e sau să-l privezi de vreun solz și mai nou ai obligația morală după cântărire și pozare să pupi crapul în bot în văzul tuturor. Iar acum vă întreb eu: E, sau nu pescuitul un sport? Ca să nu spun ce cheltuieli sunt pentru nadă, boiliesuri. Dacă ești și pescar de răpitor, ți-a pus Dumnezeu mâna în cap. Primul lucru interesant care ți se va întampla e că te lasă nevasta. Iar dacă încerci să treci și la pescuitul cu rubeziană, nu numai că te părăsește, dar îi face și pe copiii tăi să uite de tine și-ți mai auzi și vorbe prin oraș că ești sărit de pe fix.

Puteți citi interviul în întregime aici:
https://romaniastats.wordpress.com/2016/05/07/daminescu-creste-prestigiul-bragadirului/