Despre noapte n-am scris nimic, pentru ca nu prea am ce… Baietii de la Divertis au plecat de la mine putin dupa miezul noptii, si… asta a fost.
Sar acum la un raspuns restant de cateva zile: imi pare rau ca nu am stiut cum sa te invit la nunta mea, din pacate noi am pierdut legatura foarte multi ani.
De fapt, „nunta” mea a fost mai degraba un fel de petrecere, nu au fost lansate invitatii, nu a existat ceremonie religioasa… Sotul meu este cetatean britanic, prin nastere apartinem de religii diferite dar nu suntem practicanti, acordam religiei doar respectul traditiei. Asa ca am considerat ca o ceremonie religioasa nu ne-ar reprezenta pe nici unul dintre noi, si in nici un caz pe amandoi.
Pe de alta parte, planurile noastre initiale au fost ilar zadarnicite de tot soiul de incurcaturi scapate de sub control…
Intentionam sa ne casatorim pe data de 11 iunie (care coincidea cu aniversarea zilei in care ne-am cunoscut) si sa facem petrecerea la Palatul Stirbei (locul in care ne cunoscusem cu ocazia unei filmari). A trebuit sa devansam totul pentru data de 21 mai, pentru ca formalitatile care au fost facute de Ambasada UK s-au desfasurat mai repede decat am fost informati, si ni s-a comunicat ca aveam termen de 30 de zile in care sa oficializam casatoria. Mai mult, Palatul Stirbei tocmai intrase in procedura de revendicare asa ca ni s-a anulat rezervarea oricum…
Prin urmare ne-am casatorit cu 3 saptamani mai devreme decat planificasem initial si am facut un fel de petrecere ghici unde, pe terasa mini-hotelului din Complexul Studentesc Tei.
Dar, desi m-ai putea suspecta de ne-sinceritate, sa stii ca am vorbit o gramada despre tine Andrei in acele zile… Asta pentru ca Sorina (managerul hotelului si al resturantului, pe care atunci am cunoscut-o) mi-a povestit ca a lucrat o vreme la revista ta (Vox Pop Rock), asa ca ne-am petrecut timpul mai mult depanand amintiri decat stabilind meniuri „de nunta”…
E tare frumos cand descoperi cat de mica poate fi „lumea” uneori si cat de rotund se-ntregesc unele stari cand fac arc peste timp…
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025