DINU COCEA A MURIT. Regizorul avea 84 de ani

0
43

Regizorul Dinu Cocea (n. 22 septembrie 1929, com. Periș, județul Ilfov, d. 26 decembrie 2013, Paris), autorul unor filme celebre, precum „Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea Domniţei Ralu” şi „Săptămâna Nebunilor”, a decedat, pe 26 decembrie, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, a declarat, pentru MEDIAFAX, fiica artistului, Oana Cocea.
Dinu Cocea a încetat din viată într-un spital din Paris, în urma unei insuficienţe cardiace. El a decedat pe 26 decembrie, însă familia a dorit să facă publică informaţia mai târziu pentru a o menaja pe soţia acestuia, Puşa Cocea.
„Conservase un spirit optimist şi până în ultima clipă proiecta noi realizări profesionale”, a declarat Oana Cocea, fiica regretatului artist.
Dinu Cocea s-a stabilit în România în ultimii ani, însă îşi petrecea timpul între Bucureşti şi Paris.
Fiica regizorului a precizat că în memoria tatălui său va fi organizată o ceremonie funerară, la Paris, cel mai probabil în data de 8 ianuarie.
Dinu Cocea a dorit să fie incinerat şi urna cu cenuşa acestuia va fi adusă în România, în jurul Paştelui, pentru a fi depusă în cavoul familiei de la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, a precizat Oana Cocea.
 
 
După succesul mare la public făcut cu seria de filme istorice precum: “Haiducii” (1966), “Răpirea Fecioarelor” (1968), “Haiducii lui Şaptecai” (1970), “Zestrea domniţei Ralu” (1970), “Stejar, extremă urgenţă” (1973), “Ecaterina Teodoroiu” (1979), “Iancu Jianu, zapciul” (1980), “Iancu Jianu, haiducul” (1981), el a cazut in dizgratie fata de regimul comunist din cauza unui proiect der film „Pe apa Sâmbetei”, in care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeş. Ca urmare, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la postul naţional de televiziune. În urma acestui conflict cu autorităţile comuniste, Dinu Cocea a plecat din ţară în 1985, stabilindu-se la Paris.
La ediţia din 2010 a „Festivalului Internaţional de Film” de la Iaşi, i s-a decernat „Premiul de Excelenţă” pentru întreaga activitate, ca o recunoaştere a contribuţiei aduse cinematografiei româneşti.
 
Regizorul s-a stabilit la Paris în 1985, după ce a fost interzis în România încă din 1982. Dinu Cocea spune că a aflat de căderea lui Ceauşescu încă dinainte de a se întâmpla acest lucru de la cel mai bogat român, răposatul Iosif Constantin Drăgan. „M-am plimbat cu el pe Mediterană o lună. Acesta discutase la Malta cu ministrul de Externe după întâlnirea dintre Gorbaciov şi Bush. Mi-a spus că Gorbaciov s-a înţeles cu preşedinţii ţărilor comuniste să facă perestroika şi că numai Ceauşescu se opune. Şi cică a zis Bush: ce facem cu Ceauşescu? Şi a făcut Gorbaciov un gest din care s-a înţeles că se rezolvă”, povesteşte Cocea.
Nu are amintiri prea plăcute despre primii ani de la instalarea comunismului. „În 1946, pe 8 noiembrie, de ziua Regelui Mihai, s-a tras în elevii şi studenţii adunaţi pentru a protesta. Eram în clasa a VI-a de liceu şi am mers acolo cu toţi colegii. Un glonţ mi-a străpuns toate cărţile şi s-a oprit. O prietenă a mea a fost împuşcată în cap, m-a stropit sângele său. Acela a fost începutul, apoi a venit mizeria, voalată în nimbul fericiri care va veni. Adevărul e că politicienii cu cât promit mai mult, cu atât se întâmplă exact invers. Atunci comuniştii au făcut «expoziţia fericirii sovietice» şi au adus tot felul de alimente, până şi crevete, le luai cu un leu kilogramul, ţigările expuse erau americane, dar pachetul era rusesc. Dar după aceea a venit sărăcia.” Dinu Cocea nu poate uita foametea prin care a trecut o dată cu majoritatea românilor. „Eram tânăr şi m-am urcat pe acoperişul trenului ca să merg la Arad să cumpăr făină. Am luat doi saci, dar alţii n-au prins. Un moldovean mi-a tăiat sacul, şi-a scos cămaşa, i-a legat mânecile şi a luat 2-3 kg, că i-am dat voie. La întoarcere, mecanicul trenului a zis să coborâm, fiindcă în gară jandarmii confiscau tot. Am mers prin comuna Progresul cu tramvaiul, căram sacii de câte 40 kg pe rând. Luam ulei din Bărăgan şi mâncam cu mămăligă. Şi asta chiar dacă mama era profesoară, iar tata, judecător la Bucureşti. Aşa că cine mai spune că în comunism a fost bine este inconştient. Şi apoi, ce e mai scump decât să ai libertatea? Dictatura libertăţii este cea mai bună! Dictatura legii, respectarea ei, deoarece, cu cât ai mai multă libertate, cu atât trebuie să ştii ce să-ţi permiţi cu ea şi ce să faci. Este extrem de important acest principiu.” Cum se făceau filme în comunism. „Cinematografia era considerată cea mai importantă artă. Nu făceam film după film, pentru că multe scenarii ale mele erau respinse. Se dădeau 15 teme – depăşirea planului, stahanovism sau generale. De exemplu, eu am vrut să fac un film «Halta liniştii» după schiţa «Locul unde nu s-a întâmplat nimic» a lui Sadoveanu, dar directorul stu­diou­lui, un ba­sa­ra­bean sau ucrai­nean, a zis: «Ce vii la mine cu po­ves­tea asta după tovarăşul Sadoveanu? Noi facem Mitrea Cocor, ţăranul care a învăţat şi face gospodăria colectivă la ţară». Am vrut să fac film şi după viaţa lui Vlai­cu, despre Tudor, dar nu cum se ştie, ci despre cum l-au omorât pandurii lui. Ei au furat Bu­cureştiul ca să se îmbogăţească, iar Tudor, când a aflat, a vrut să-i spân­zure. Dar ăia i-au devenit duşmani şi s-au aliat cu Ipsilanti, care voia să elibereze Grecia şi căruia Tudor i-a zis să mai aştepte. De aia a fost omorât Tudor cu ajutorul propriilor săi căpitani. Asta am vrut să arăt în film, dar nu s-a putut”.
Filmări cu 24.000 de figuranţi
Dinu Cocea a avut parte de filmări imposibile astăzi. Cu 24.000 de figuranţi, se cheltuiau pe un film 40 de milioane de lei, cât a costat cel despre Tudor Vladimirescu, în condiţiile în care salariul era de 500 de lei. Şi ajungem la cum i-a venit ideea pentru „Haiducii”. „Îmi spune un prieten să fac un film gen legendă, popu­lar, cum a fost cu haiducii, să nu se poată băga în el secretarul de partid. Am studiat un an epoca fanariotă. Am construit un scenariu şi l-am prezent lui Paul Cornea, profesor de literatură veche, care era directorul Studioului Bucureşti. I-a plăcut, dar a zis că nu-i în alea 20 de filme ve­nite de la Comitetul Central. Zice: «Facem din economii, am trei mi­lioane, faci?». Eu am zis da, deşi economistul a spus că-s nebun, că-i film de 20 de milioane. A trebuit să mă împrumut de la Uniunea Cineaştilor. M-am dus după cai la Sinaia, că filmam pe Bucegi. De la directorul de la Peleş am aflat că cei de la Securitate au 30 de cai pe care îi foloseau pentru urmărirea lup­tătorilor anticomunişti din munţi.” Şi i-a dat ideea să meargă să-i ceară: „Şeful era un şpriţar, aşă că l-am îmbătat la Hotelul Palas şi i-am cerut caii. Tot aşa am putut să îl am în film şi pe marele actor Alexandru Giugaru, mai cu bani pe jumătate, mai cu săru’ mâna. A ieşit fimul, ba chiar am economisit şi 100.000 de lei”. În ce priveşte cenzura, Cocea spune că era verificat mai întâi scenariul. Însă faptul că l-a cooptat ca scenarist pe Eugen Barbu, care era membru în Comitetul Central, a făcut să rezolve mai uşor problema. „Am scăpat de cenzura primă, dar a doua a venit de la Dumitru Popescu. Era un intelectual, redactor la Contemporanul, Scînteia, el făcea toate tezele lui Ceauşescu şi discursurile, şi de aceea a primit funcţia de secretar cu pro­paganda în Comitetul Central.”
 
 

Filmografie

Regizor

  • Haiducii (1966)
  • Răzbunarea haiducilor (1968)
  • Răpirea fecioarelor (1968)
  • Haiducii lui Șaptecai (1971)
  • Zestrea domniței Ralu (1971)
  • Săptămîna nebunilor (1971)
  • Parașutiștii (1972)
  • „La Révolte des Haîdouks” (1972) – serial TV
  • Stejar – extremă urgență (1974)
  • Nu opriți ventilatorul (1976)
  • Lanțul neglijențelor (1976)
  • Instanța amână pronunțarea (1976)
  • Ecaterina Teodoroiu (1978)
  • Iancu Jianu, zapciul (1980)
  • Iancu Jianu, haiducul (1981)

Scenarist

  • Răzbunarea haiducilor (1968)
  • Răpirea fecioarelor (1968)
  • Săptămîna nebunilor (1971)
  • Iancu Jianu, zapciul (1980)
  • Iancu Jianu, haiducul (1981)

 
sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here