EXPERIENȚELE MELE CU PRESA

mai 26, 2017

Mi-am propus, mi-am promis de mai multe ori să nu mai stau de vorbă la telefon cu necunoscuți, chiar dacă se recomandă ca fiind din partea unor publicații de prestigiu. Când e vorba de muzică, mă abțin greu. Iată ce am pățit săptămîna asta. Povestesc fără să dau nume pentru că eu tot mai sper că tinerii jurnaliști vor învăța să respecte profesia pe care și-au ales-o.
Mă sună o tânără care îmi cere opinia legată de un fenomen vechi și nou, influența folclorului în muzica pop, rock, etc. Nu era prea clar ce vrea. Am spus că e o temă care nu mă preocupă în mod special și că nu doresc să apar în ziar cu acest subiect. Am fost politicos, pentru că așa m-a învățat mama mea. Am conversat, i-am dat sugestii de abordare, ba chiar i-am sugerat cu cine să discute, oameni mai avizați. Printre altele i-am spus că nu sunt critic muzical ci moderator, DJ pe model vechi pentru care am și atestat ș.a.m.d. I-am spus că poate folosi ideile, dar nu numele. Și gata. Mulțumiri, urări de succes. Pa!
Citesc joi un ziar și-mi văd numele. Mă văd citat chiar. Absolut aiurea, pentru că nu am formulat fraza trecută între ghilimele. Sub nume scria critic muzical. E o uzurpare de statut profesional.Pot fi acuzat de cei de la Conservator sau de la U.C.M.R. Eu sunt psiholog și moderator amator. Chiar dacă fac emisiuni de peste 30 de ani, nu mi-am schimbat statutul profesional. Îi scriu domnișoarei și primesc scuze, explicații confuze. Îmi scrie și colega ei mai mare, ușor ofensată, înțepată chiar, pentru că am îndrăznit să scriu, in privat, că felul în care au procedat e dovadă de amatorism. Și subliniez că așa este. Nimic de rea credință. Au șters ce trebuia, au dat o Erată pe varianta online și cu asta basta. Mulțumesc pe această cale! Varianta print nu se poate întoarce.Am aflat că funcția de critic muzical a trecut-o o a treia persoană din acest joc de presă.Nu erau vinovate cele două domnișoare. Cu omul n-am apucat să vorbesc. Nici nu mai contează!
Concluzia mea este că uneori e mai bine să fi mitocan, să spui nu și cu asta basta. Am avut parte tot în acest an și de un interviu face to face care a durat aproape două ore.Acasă la mine. Era urgent, jurnalista dorea să apară repede. N-a apărut deloc. După ce a insistat să vină să vorbească direct, nu prin mail, că așa e frumos să vezi omul, zicea, mi-a dat o replică foarte amabilă: avem și noi programările noastre. De parcă eu aș fi dorit să mi se ia un interviu. Am și rugat-o să nu-l mai publice pentru că nu mai doresc să apar în paginile cotidianului cu pricina… Timp pierdut inutil, i-am trimis și fotografii din diverse perioade. Așa-mi trebuie.
Se pare că unii nu pot înțelege că nu toată lumea simte nevoia imperioasă să apară la televizor sau în presa scrisă. Am fost mereu deschis, cooperant când am avut impresia că solicitarea poate fi utilă cititorilor, publicului sau poate promovării emisiunii. Am trecut de muuuult de faza orgoliilor mărunte. Săptămânal apar pe cel mai important post de radio din țară și este suficient. Acolo comunic exact cu cine trebuie, cu cine mă ascultă și mă respectă. Respectul reciproc e vital în acest domeniu. De ce am avut astfel de experiențe nefaste cu două publicații, nu știu, dar mă voi feri cât pot de ele, deși le cumpăr și le citesc.
Cele scrise pot fi utile pentru oricare persoană căutată de presă din varii motive!