GÂNDURI ADUNATE DE PE FB

1
130

Periodic, voi aduna aici câteva postări de-ale mele pe FB, pe cele două pagini, pentru că știu că e greu să le nimerească cineva. 

LA DRUM DE SEARĂ ÎN SEPTEMBRIE

*Un brăilean a semnat cu un alt brăilean. Sunt speranțe să dea bine aducerea lui Bîrligea la FCSB. * Emma Navarro a trecut de Paula Badosa. * Mulți oameni uciși de bombele, rachetele rusești. Nimeni nu protestează nicăieri în Europa. E deja loc comun. Trist.* Văd o reluare cu R.Banciu la PrimaSport. Am sesizat că a scos limba în colțul gurii de foarte multe ori. Un tic? I-a desființat pe toți cu aerul său superior. Deduc că face audiență, așa că bravo celor care rezistă.* Aflu că Național FM redifuzează o emisiune în care am fost invitatul lui Adi Vascu și Teo Boar.  * Asist uimit la incapacitatea unora la dialog la o emisiune de la MetropolaTV. De ce mai aveți moderator acolo? Dl Neamțu e prea nervos pentru un talk-show.* Dna ministră Bucura ceartă presa și nu face bine!* Geoană s-a decis să candideze în fruntea unui nou partid. Vrea și grup parlamentar. Iese din NATO. * Mongolia l-a primit cu covorul roșu pe Putin. În loc să-l aresteze. * Ianis Hagi a fost convocat de Mircea Lucescu la lot. * Asia Expres a început iar. Prea puține figuri cunoscute.* Disconfort termic avem iar.

PAVEL BARTOȘ ÎN ROL DE MĂRUȚĂ

I-au dat întrebări pentru primarul general Nicușor Dan. ProTV caută soluții pentru a-i ține locul lui Cătălin. Rolul de ziarist e dificil, chiar și pentru actori. Totul pare artificial în ce văd acum. Primarul se străduiește să fie corespunzător unei emisiuni de divertisment. Și Pavel se miră de întrebările primite de la gazde. Are de ce! Cum va fi cu bicicletele? Are un master-plan. E nevoie de piste, dar are alte priorități, adică transportul în comun. Ce ați schimba printr-o bătaie din palme? Clasa politică! Pavel nu s-a prins, dar răspunsul era absolut o.k. și de S.F.

ȘTIRI DE PRÂNZ (LUNI)

Ministrul Mediului, Mircea Feke, ne anunță că vor fi și situații mai rele decât cele din județul Constanța. Se va deplasa acolo abia joi. Sau poate la iarnă? Schimbările climatice arată că vor genera și secetă. (A3)*Grevă generală în Israel. Se cere demisia guvernului, mai ales a Premierului care a eșuat în acțiunea de salvare a ostaticilor. 6 ostateci au fost găsiți uciși.* Geoană prezentat ca președinte al României la un forum Globsec. Dezbatere la B1TV. Inflație de candidați la polul suveranist.* Amenințări noi dinspre Kremlin. Șoptește despre ele C. Citre de la Digi24. * A început ”Litoralul pentru toți” (ProTV). Și prețul șezlongurilor a scăzut. Wow! * Guvernul nostru a aprobat Patriot pentru Ucraina. Până ajunge la destinație se termină războiul.* Accident pe Știrbei Vodă din Buftea. Un individ băut și drogat e vinovat.* World Cup 2026-2030 se vor vedea la Antena 1, A 3 și Antena Play. Că tot nu aveam canale de fotbal.* Oare care va fi impactul electoral al ”operațiunii pensia”?* Darius Râpă e vicecampion mondial la escaladă!* La Decatlon se difuzează ”Jingle Bells” pentru cumpărătorii rămași acolo de anul trecut. Azi la prânz. Povestește Iulia.* Cad rachete și drone în Ucraina, dar și în Rusia. Lumea s-a obișnuit cu pierderea de vieți?* Lixandru (FCSB) are entorsă și nu poate juca la națională. * Ciolacu nu știe cu ce medie a luat bac-ul. E loc de lecitină!*

O DIMINEAȚĂ DE MARȚI

Vă salut și de aici, semnalând faptul că scandalul medaliei de bronz de la gimnastica olimpică nu s-a terminat. Americanii contestă decizia, dar o face și Sabrina Voinea. * La emisiunea ”Alege tu” (Kanal D) moderată cu elan de Dan Negru am văzut o tânără studentă-polițistă care n-a auzit de Mircea Cărtărescu, de ”Aripile vântului”, a crezut că Napoleon a rămas în lumea modei grație jobenului. Nu știa nici ce este un sombrero! Bune emisiunile de cultură generală! Oglinda educației. *TVR2 a mai reluat și aseară Mamaia 2024. Am prins recitalul Bere Gratis. Cifrele bune de audiență timp de trei zile stimulează canalul.* U.Cluj este lider în SuperLigă. E o surpriză plăcută.* PNL vrea și nu vrea să mai stea la guvernare. Reiese din declarații. Eu cred că vrea, oricâte jigniri ar veni de la parteneri. De ce? Pentru că iubesc stabilitatea!* Florin Niță a ajuns la echipa antrenată de Contra în Arabia Saudită. * Grecia are probleme cu apa, din cauza secetei!*

AJUTAȚI-L PE SUPRADOTAT!

Dacă tot îl băgați la aproape toate televiziunile, la știri de câteva ori, ajutați-l puțin și cu limba română. Sau nici voi nu știți că AMPLASAMENT NU E EGAL CU PLASAMENT? Ne stricați bruma de educație și școală cu intervențiile obsedante ale antrenorului-patron-cioban-politician. ”Chiricheș are amplasament bun”…În rest nu mai are nimic! Din acest motiv vrea să scape de el. E scump!

FĂRĂ ANTRENOR E APROPE IMPOSIBIL!

Rușinos arată adesea echipa oierului parvenit. Nu pentru că a pierdut cu 2-0 la Sibiu, ci pentru cum joacă, pentru cum face tembelul schimbările, pentru cât de aiurea se mișcă salariații pe teren. N-am văzut oameni lipsiți de orizont, de luciditate, de noimă ca cei de la FCSB. Ar fi o minune să ajungă în play-off. Cu cât apare pacientul mai des la televizor, cu atât se scufundă echipa. Unii vor spune că se scoate cu meciul de joi cu austriecii. Poate, poate se scoate el la buzunar, dar pentru noi contează fiecare meci, contează atitudinea, coerența, profesionismul. O echipă fără niciun antrenor nu poate avansa decât din întâmplare.Se pare că lada cu ”întâmplări” s-a închis, sau s-a golit. Sigur că va fi invocată Divinitatea, dar, credeți-mă, n-are treabă cu astfel de cazuri. Achizițiile făcute aiurea se vor transforma în victime, urlete, amenințări. Din nou sunt nevoit să-mi promit că nu mă mai pronunț despre ce face această echipă cât timp e condusă din jilț! Noapte bună și ”faceți ce spune becali”în continuare!

Intre timp echipa a bătut Lask Linz (Austria) și a ajuns în Europa League unde va avea 8 jocuri grele și foarte grele. Dar vor fi bani, iar G.B. atât își dorește. Gol senzațional dat de Olaru și gata. A urmat și o victorie cu UTA în SuperLigă. Din nou GB bagă bani în buzunarul competitorilor luându-l pe Bîrligea (nu-mi place deloc) de la CFR Cluj. Știre din 2.09.

ULTIMA SÂMBĂTĂ DE AUGUST

O sâmbătă frumoasă, bogată, cu Ziua Limbii Române, cu BIAS, cu temperaturi iar crescute, cu ghețarul de la Scărișoara în topire, cu tensiuni accentuate pentru pensionari* Atacuri rusești tot mai intense la Harkov. Au venit și reacțiile ucrainene la Belgorod.Nimeni nu vrea pace. * Scade producția de miere la noi.* Guvernanții n-au soluții pentru problema urșilor. Ministrul mediului pune panouri bilingve!* Ce fac primarii aleși, când intră în birouri? Interesează pe cineva? Vreau să știu când pleacă Clotilde și se pune pe treabă alesul neamului din Sectorul 1? *

CRONICĂ POZITIVĂ!

Mi-a scris un artist un mesaj simpatic prin care-mi sugera să facem și cornici pozitive. I se părea că am critica prea des. Oamenii s-au obișnuit cu presa de trust, cu articolele magice, laudative. Iată că azi pot. Vreme plăcută de ieșit. Merg să-mi fac analize recomandate de medicul de familie. Coadă mare la primul laborator. Nu ca la cea fotografiată acum câteva zile pe str. Washington. Al doilea e mai o.k. dar încă nu s-a comunicat plafonul. Doamna, amabilă, mi-a sugerat să vin mâine, sau vineri, sau luni.Presimt că tot pe bani le voi face în final, ca în 90% din situații. Mă duc la croitor să-mi dreagă un pantalon preferat. E în concediu până pe 10 septembrie. Zic să iau roșii. Nu-s dintre cele recomandate. Ziua pozitivă a început de ieri când stomatologul m-a trimis la un CT tridimensional care urma să fie 300. Era 420. Mereu mă întreb de ce nu-și pune nimeni problema grijii pentru dinți prin asigurările de sănătate. Nu mă refer la mine, ci la oamenii tineri. S-a ajuns la tarife inimaginabile. Zeci, sute de cabinete private peste tot, semn că nevoia e mare. Am înțeles că partea asta nu e asigurată pentru că ne naștem fără dinți. Am vrut să fie o cronică pozitivă. Am făcut aproape 3000 de pași!

CE PLĂCUT!

Cea mai mare plajă urbană din Europa, așa se laudă cei de la Neatza (A1). Iar jocuri de cabană, dar în aer liber. Iar mulți prezentatori, c-așa-i când sunt toți buni și nu te poți decide. Am observat că operatorul dansează, se mișcă mult mai bine decât presupusele animatoare de pe mal sau din apă. Un casting e scump. Câte o legătură pe litoral, unde apa e caldă și șezlongul ieftin și gata divertismentul. Altfel, oameni simpatici, pe cea mai mare plajă urbană din Europa. B.T.W. Unde e?

De ce am scris? Pentru că au zis că-s LIDERI DE AUDIENȚĂ! Iar eu mă uit la cei mai buni.

CUM STĂM CU RESPECTUL FAȚĂ DE OM?

Oamenii stau la o coadă de peste 200-300 de persoane pentru a prinde programări la analize, radiografii, ecografii în cadrul plafonului. Policlinica 10 o știu din 1956. Mă duc acolo ca acasă, dar nu accept să fiu umilit. Era 9,30 când am făcut foto. Faptul că s-a ajuns la o astfel de situație, arată că sistemul de asigurări de sănătate e putred. Noi am plătit toți, timp 30-40-50 de ani. De ce trebuie să stăm la coadă (pentru luna următoare) pentru a primi ce ni se cuvine? De regulă sunt pensionarii cei care ajung să stea la coadă, care nu-și permit să mai plătească încă o dată analizele, al căror preț a crescut cu nesimțire. Țipăm la benzină, la băuturi, la cazările de pe litoral, dar nu zicem nimic de situația creată în așa zisul SISTEM SANITAR. Ne mirăm că e aglomerat la A.T.I. ? Ca să verifici, să confirmi un diagnostic stai la coadă, prinzi sau nu, o analiză, o investigație, urmează alta. Bolile nu știu ce-i birocrația, hoția! Demografic nu suntem mai mulți. Din contră. Au plecat, au murit milioane de cetățeni. Populația e îmbătrânită. Așa se spune. Cum de tocmai categoria tot mai puțin numeroasă e umilită? 4 milioane de pensionari nu se îmbolnăvesc deodată dar au probleme firești. Și chiar dacă ar face-o, obligația statului e să-i ajute, să-i mențină în viață. Dacă o Policlinică veche, cu tradiție, a statului, te determină să-ți cauți loc de investigații la privat, pe banii tăi, atunci întreb care-i rostul unor astfel de instituții? Ori e management prost, ori e rea credință. Și nu e treaba medicilor. CASA e obligată să vireze fondurile corespunzătoare tuturor celor care țin de această policlinică. E valabil peste tot. S-a ajuns la aberația ca ”plafonul” să fie atins în câteva ore. La câteva zeci de mii de persoane oferi o sumă infimă de la C.A.S.S. ? Devine totul un concurs de rezistență, pardon reziliență, de viteză?

1 COMENTARIU

  1. Ce bine că aveți acces la facebook! Mie mi-au cerut și buletinul și tot nu îmi dau accesul propriilor pagini… Cât despre Poclinica 10 am mers și eu acolo de câteva ori și este într-adevăr destul de aglomerat față de privat, dar măcar au parcare de biciclete cu pază. Multă sănătate, dle Andrei Partoș!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here