HANDBAL FĂRĂ FETELE NOASTRE. SORANA A AJUNS SUS. VĂZUTE, NOTATE

0
128

HANDBAL FĂRĂ FETELE NOASTRE. SORANA A AJUNS SUS. VĂZUTE, NOTATEHANDBAL LA COTE ÎNALTE!

Surpriză mare la Final Four-ul handbalului feminin. Gyor pierde acasă, mai precis la Budapesta de la o debutantă, campioana Franței, Brest. Un meci tensionat, cu prelungiri și lovituri de la 7 metri.

Arbitrele din Portugalia, cam prietenoase cu gazdele, dar fără folos. Atmosferă plăcută în tribune. A doua semifinală a arătat supremația handbalului norvegian. Vipers cu multe mămici (medie de vârstă foarte mare) a bătut fără drept de apel pe Ț.S.K.A.

Moscova, tot o debutantă în Final Four.* Comentatorii eterni de la Digi nu s-au abținut de la verdicte și au anticipat victoria lui Gyor din clipa în care unguroaicele au ajuns la 18-16…Au dat și sfaturi, total aiurea. Un comentator profesionist nu anticipează rezultatul, mai ales că nu e implicat emoțional. ”Aici s-a jucat meciul”, Parada meciului”, ”Aici s-a jucat semifinala” etc.  sunt strigături stupide când încă se joacă. Dealtfel rezultatul final i-a infirmat pe cei doi (Prună și Severin).

Domnii nu știau că după două reprize de prelungiri nu vin alte două reprize, ci loviturile de la 7 metri. * Și mai aberant mi s-a părut textul știrilor din 30.05. Cu  ”Bella Gullden în mare formă”? De ce? pentru că a dat ultimul gol din 7 metri? A greșit, a ratat, a fost ștearsă, a dat două goluri în total.

Nici n-a fost în teren prea mult. Asta înseamnă în mare formă, nu Gros care a dat 9 goluri (din 13 aruncări)? Nici în sport nu puteți da știri corecte? * Gyor le-a spulberat pe rusoaice în partida pentru locul trei. Cred că CSM s-ar fi comportat mult mai eficient decât ȚSKA.* Finala a fost arbitrată de românce. Brest-Vipers s-a terminat cu victoria clară a echipei din Norvegia. 34-28 pentru Vipers.

După 8 ani de dominație a echipelor din est, iată că Trofeul ajunge în Scandinavia. MVP-ul a fost Annie Reistad la numai 22 de ani. Asta într-o echipă în care sunt 8 jucătoare peste 30 de ani.Katrine Lunde (portarul de 41 de ani) e fantastică.  Ce frumos a fost momentul festiv! * Am urmărit finala la LookSport pentru că acolo au comentat Bogdan Voina și Cosmin Băleanu.

Reguli bizare. La tenis am văzut tribune goale. La noi, la handbal tribune goale. La AEK Atena o tribună goală, alta plină ochi. Grecii au câștigat o primă cupă europeană (EHF European CUP)!

VOX MARIS BAND CHICAGO

La TVR3 a văzut o reluare a emisiunii Remix realizată de Doru Rocker Ionescu în care invitați erau băieții din Chicago, o trupă care cântă rock transilvănean în SUA. Secvențe filmate, opinii, un frumos portret despre cei patru băieți, domni. Cum și eu am o legătură constantă cu Adrian Nechiti, Dan Rizo și colegii, m-am bucurat de minutele bune dedicate lor.

ALTFEL DESPRE URȘI

La Aleph News am prins un reportaj despre ursuleții orfani din Hășmașul Mare. Sunt monitorizați, se pot vedea pe un site, se pot dona bani pentru a-i ajuta.

La RomâniaTV (pe 30.05) am văzut un interviu amplu cu Prințul Sturdza despre urși. ONG-urile să aibă 14 zile după atacul unui urs ca să-l salveze. Asta sugera, cu oarecare ironie. Au fost omorâți oameni de către urși. De ce nu e lumea scandalizată și pentru ei? Numai când e împușcat un urs sare lumea în sus? Urșii au ajuns în câmpie, au intrat în case, pădurarul nu are dreptul să se apere dacă e atacat de urs. Trebuie să existe soluții legale. Omul a recunoscut că este un vânător pasionat, care respectă legile.

PERFORMERI LA DIGI24

A fost un reportaj amplu despre înotătorul David Popovici. Un puști foarte talentat, cu zeci de recorduri până acum, cu aspirații olimpice. E bine că se mai fac astfel de prezentări. A fost și un interviu simpatic cu o mare campioană, Ana Maria Popescu, cea care este dealtfel și cea care girează această nouă emisiune!

SORANA A AJUNS SUS

Finala de la Strasbourg la tenis m-a determinat s-o urmăresc pe Sorana Cârstea cu speranță. Jucase bine până acolo. N-a mai fost cazul. A pierdut cu 3-6, 3-6 în fața jucătoarei cehe Kreijcikova. A mai pierdut vreo 6 finale în viața ei.

Festivitatea a fost una de tip țările din est ai anilor 80. Multe somități locale, care aveau de dat câte un obiect (flori, vin trofeu) și trebuia să existe cu fiecare o ședință foto. Muzica era penibil aleasă, moderatorul nu prea știa ce are de făcut. Sorana i-a cucerit pe spectatori pentru că s-a străduit să vorbească în franceză. Subțire compensația.

DEJA SE GÂNDESC LA PREȘEDINTELE VIITOR.

De ce s-ar discuta despre candidații la Președinție cum face B1TV? Se aruncă pe piață nume ca Mircea Geoană, Dacian Cioloș, Șoșoacă, Rareș Bogdan, Vlad Voiculescu, Codruța Kovessy ș.a. Dl. Gherman, un analist ardelean tăios, a desființat cam toate propunerile în emisiunea din 25 mai. Ciudat e că numele lui Cristian Diaconescu n-a apărut în discuție, deși mi se pare cel mai plauzibil.

34 de tone de gunoaie oprite la intrarea în România.Câte or fi scăpat până acum? Subiectul cu mediul a revenit și pe 29.05. pentru că situația e foarte gravă. Prea multe importuri de deșeuri trac de granițele noastre. Vamă, poliție, servicii, ministere…oare câți sunt implicați în această afacere toxică și bănoasă?

Ianis Hagi, la DigiSport

Ianis Hagi a fost la V. Moraru la DigiSport. Era și Ilie Dumitrescu. S-a discutat despre succesul de la Rangers (Cupa și Campionatul). A încercat să explice și de ce n-a jucat mai mult. A lăudat modul în care se purtau cu el. Se simte matur fotbalistic, e conștient că nu a fost mereu la nivel maxim. Ianis a apărut, alături de sora lui Kira, la Gâdea la Antena 3. Copiii lui Hagi sunt frumoși și talentați!

Am văzut și cum joacă CSA Steaua. Foarte slab. Am înțeles că s-a calificat în Liga a doua, dar cu astfel de lot și antrenor nu va rezista prea mult acolo. Tehnică nu, tinerețe nu, viteză nu…Partida cu Afumați s-a difuzat pe primul canal Digi. Era important.

Sepsi a jucat acasă cu Viitorul. Pe 30.05. Public în tribune. Și acest joc l-am preferat la LookSport Plus pentru că Emil Grădinescu nu dă note, nu ceartă jucătorii, ironizează, mai glumește, nu-i pune la punct cu severitate, cum fac superspecialiștii de la Digi. Miza era un loc în preliminariile Conference League, competiție nouă. A fost un semi-autogol în final de primă repriză! La pauză am auzit muzică bună în limba maghiară, dar și strigături, scandări nu tocmai civilizate. Atitudinea antrenorului Leo Grozavu nu e de tolerat de arbitri. Bravo lui pentru performanțe, dar circul de pe margine, nu e o.k.  Sepsi merge în Cupele Europene!

REGULI DURE, RESPECT PENTRU PRESĂ

Japoneza Osaka a trecut de Patricia Țig și n-a mers la conferința de presă, fiind sancționată cu o amendă aspră, financiară.* Tot la Roland Garros (Eurosport 1 și 2) D. Thiem a pierdut din prima zi de la un spaniol de 35 de ani.* Ana Bogdan a trecut în turul doi. Azarenka s-a chinuit cu Kuznețova. 6-4, 2-6, 6-3. * Zverev a pierdut două seturi la Otte, apoi a câștigat două. Decisivul a fost 6-0!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here