LA TIFF SE POARTĂ MASCA
La TVR1 am văzut un reportaj amplu, iar oamenii purtau mască, deși era în aer liber. Regizorul Cristi Puiu a vorbit pe scenă fără mască și asta i-a iritat pe mulți. El militează pentru nepurtarea măștii la vizionarea unui film de 200 de minute. * Tot la Telejurnal s-a spus că sunt peste 150.000 de turiști pe Litoral. *
TENIS FETE LA PALERMO
Au fost partide destul de bune, având în vedere perioada lungă de pauză pandemică. O semifinală dintre italianca Giorgi și Fiona Ferro (Franța) a atras un număr mare de spectatori cu mască! A câștigat Ferro după un meci foarte bun. Simona Halep a plecat la Praga. Acolo începe turneul pe 10 august.
FALSEZ PENTRU TINE
E un program cu multe vedete, în frunte cu Monica Anghel, Anna Lesko, R. Fodor, cu Bobonete moderator. Reguli simpatice. Eu am prins ediția în care invitat este Fuego. El alege, influențat de ceilalți, cine e și cine nu e afon. O producție importată și cred, nu tocmai ieftină. Se vorbește mult, se cântă foarte puțin. Iar cei care falsează, par adevărați! Proba de play-back e derutantă rău! Uite așa învață tinerii că poți păcăli ”specialiștii”. Scena adevărului putea da surprize. Fuego s-a descurcat bine de tot. Adevărul e că trebuie să ai un simț al ridicolului perfect anesteziat să te expui ”cântând” în halul acela. O fostă Miss România arăta bine de tot, dar nu cânta! Beatrice, penultima eliminată, cânta bine de tot. E hairstilist. Câștigătoarea trebuie să cânte cu Fuego. Și se descurcă foarte bine. Bianca Purcărea are 25 de ani.
T.C.D.U.
Ce idee aiurea să-i dai lui Țociu să joace rolul de Raffaella Carra! Chiar mă bucuram că au găsit și ei o piesă reprezentativă, celebra Tanti Auguri. A fost măcel, parodie. Temișan i-a dat 9. Concurenta Barbara (Megan Trainor) a cântat foarte bine. Jurata Ozana a subliniat cât de complex e textul unei piese, deși ea se ocupă de tehnica vocală. Se pare că era singura care l-a înțeles. Trăistariu s-a descurcat remarcabil vocal.A luat 8 de la Ozana. Mereu nemulțumit de note. Alexandra Velniciuc a fost Madonna. I s-a cerut să fie mai rea, pentru că ea ”e dulce” de felul ei. Ea, Alexandra. A cântat ”Sorry”. Nefericită alegere. Bălan n-a fost mulțumită de coregrafie dar i-a dat 9. Câtă incorență. Ozana i-a dat 4. Părerile lui Temișan sunt sistematic sărite. Așa-i montajul. Era și Catanga (Connect-R). Carmen Rădulescu a fost B. Tyler. N-a semănat, dar a luat 8. * La note am avut surprizele cele mai mari.Ana și Raluka iau mereu note mari, Alin Gherghișan se pare că a prins ziua bună și a adunat notele maxime de la jurați. Jean de la Craiova a fost James Brown, care nu știe limba engleză. Au câștigat ex-aequo Alin (va fi Silvia Dumitrescu) și cele două fete, Ana și Raluka (vor fi Annie Lennox și D. Bowie data viitoare). Au trecut 6 ani de Te cunosc De undeva! Felicitări!
IOHANNIS LE ȘTIE PE TOATE?
Conferința de presă pe tema reluării anului școlar a avut multe bizarerii. De la întrebări, la răspunsuri. De ce apare Președintele mereu singur când unul ca Trump vine constant cu specialiștii lângă el? Arată un mod nesănătos de abordare și duce la numeroase greșeli, gafe, așa cum s-a întâmplat și acum. Ocazie perfectă pentru TVR, prin același activist roșu, Ionuț Cristache să-l toace pe Iohannis prin tripleta Cristoiu-Dinescu-Bușcu. Nimeni care să-i contrazică, nimeni să explice. E vorba de o televiziune publică, plătită din buget, cu obligații privind justa și echilibrata noastră informare. C.N.A. e în vacanță estivală, desigur.
DINAMO A SCĂPAT DE GRIJI!
După ce au urlat suporterii, după ce susținătorii din presă s-au revoltat, după ce Prunea l-a acuzat pe Burleanu, iată că s-a rezolvat. Vom avea 16 echipe iar regulile sunt cel puțin bizare, dar cum spunea cineva, la vremuri speciale, rezolvări speciale! Din păcate, rămâne formula cu play-off, care face ca un iubitor de fotbal (la teve) să fie tot mai neinteresat de primele 20-30 de meciuri.
La ProX e un băiețel care nu le are cu interviurile. Mi se face dor de Ioana Cozma repezita. De Mironică never! L-a chinuit pe Prunea, apoi pe președintele de la Iași (așa am aflat că Mircea Rednic a plecat). Sorin Cârțu critică ferm F.R.F. pentru deciziile recente aberante. Și are dreptate 100% . E surprins că niciun club n-a reacționat. De ce să fie echipe care n-au drept de participare în competiții europene în play-off? Ce bine că s-a enervat Cârțu chiar dacă se exprimă greoi în atari condiții (7.08).Cr. Bergodi e bolnav și încă n-a ieșit din spital.
*Surprize în fotbalul mare. Real Madrid eliminată de Manchester City, iar Juventus, jucând acasă la Torino, a bătut cu 2-1fiind totuși eliminată de Lyon! Părea că numai Cristiano Ronaldo își dorește calificarea. Antrenor deja demis (și asta costă mult clubul) și a fost numit imediat un debutant în antrenorat, Andrea Pirlo.
Dan Petrescu a intervenit la R. Naum (8.08) și a spus corect că play-off e o aiureală, că e stupid ca o echipă din play-out să ajungă în Cupe Europene ș.a. Dan i-a spus de câteva ori să nu-l mai întrebe despre aspecte care nu țin de el. E campion, chiar dacă i s-au luat din puncte și vrea să fie respectat. Naum a demonstrat ce caracter murdar are, dar asta nu-i o noutate! L-am revăzut, cu plăcere la DigiSport pe Helmut Duckadam.
În final de iulie Gușă era dezlănțuit la România TV. Suntem tăntălăi, afirma omul cu multiple funcții. A trecut el prin Budapesta și Viena și terasele erau pline, ca și restaurantele, toți fără mască. A spus că știe el dintr-o sursă (ca tot meseriașul bine documentat) că Iohannis vine la ședințele guvernului cu un bilețel scris de ”cineva”, îl lasă și pleacă. Orban trebuie să execute. Gușă a subliniat câte prostii a spus Iohannis mai devreme. Toată lumea e isterizată. Dacă guvernul nu oferă soluții, să plece. *Noile măsuri generează firesc reacții adverse: nimeni nu înțelege exact cum e cu ora de închidere a teraselor, cum e cu familia pe plajă , etc. Apoi nemajorarea alocațiilor îi supără firesc pe toți părinții. Peneliștii consideră că 20% e sustenabil, dar nimic mai mult. Din nou Mario De Mezzo vorbește din partea liberalilor. Se pare că n-au pe nimeni disponibil, iar omul pică mereu la mijloc (e singur contra 4). Budăi (PSD) atacă la baionetă invocând izoletele, măștile, achizițiile excesive ale guvernului Orban (”fura mai puțin” afirmă el că ar fi constatat Curtea de Contul). Limbajul lui Budăi e în stilul caselor A3-GhițăTV. *La Ciutacu în studio ”milițianul avocat” Abraham vorbea de supratotalitarism. Mai ciripeau două femei de mare ținută morală, ”vă spun cu toată dragostea”, dr. Monica Pop și Norica Nicolai.
Am sunat și am scris unor prieteni care trăiesc la Budapesta ca să verific cele spuse de Gușă! Iată ce am aflat:
”Măștile sunt obligatorii pe autobus, metro, dar mai nou și pe stradă poartă tot mai multă lume. Restaurantele și terasele sunt deschise, dar nu e obligatoriu masca pe terasă. Totuși multă lume o poartă. E obligatoriu și în taxi, în magazine, în farmacii.Azi au fost anunțate alte 14 cazuri noi. Aici lumea e disciplinată.Se folosește psihologia inversă. Li se spune că nu-i obligatoriu s-o poarte și atunci oamenii se simt liberi să decidă. Nu sunt mulți turiști și nu e aglomerație”.
Dr. Andrei Baciu e secretar de Stat pe probleme de sănătate. Tânăr. Cu un limbaj lemnos și lingușitor la adresa șefilor. Nu răspunde direct la nicio întrebare. Gelu Duminică, sociolog a făcut o analiză lucidă. Ce bine ar fost ca fețele bisericești să fi susținut măsurile de protecție. Era important ca politicul să-i invite. Tudor Mușat e o gazdă bună la B1TV. De ce nu se vorbește despre tratament? De ce unii nu pățesc nimic, iar alții mor? Astea sunt întrebările care vin de la popor.
La fotbal iar s-a produs o altă nefăcută. Astra are un pozitiv și nu poate juca cu Craiova. Dani Coman a anunțat că pe 30 se plătesc unele salarii restante. Nu toate. Echipa e gata de joc, dar așteaptă O.K.-ul de la D.S.P. Toată echipa e în izolare. Până la urmă Astra a rămas fără două meciuri nejucate!
Iohannis a vorbit liber și n-a făcut bine. S-a referit insistent la ”cinismul inimaginabil” al PSD.
L-am văzut pe Selly la Digi24. A mai fost, o să mai fie. Acum am fost atent la expunerea lui privind educația, școala, rolul ei în a pregăti tinerii pentru viață. Junele absolvent de liceu nu bate câmpii, e articulat și are argumente. Are viziune și cred că merită ascultat. Nevoia de digitalizare este reală, rolul vizualului e esențial pentru învățare. Nu e un geniu, cum, poate se crede. Am citit, surprins, o postare pe FB a domnului profesor Ioan Stanomir, pe care-l admir, atunci când comentează Constituția, fenomenul politic. Ne-am văzut o singură dată
- Klaus Iohannis a demisionat! (10.02.2025) - februarie 10, 2025
- Judecătorii C.C.R. vor bani de medicamente / Provocarea „paracetamol” pe TikTok - februarie 10, 2025
- MEMORIA FACEBOOK POATE FI UTILĂ! - februarie 3, 2025