Interviu exclusiv | Jon Anderson (ex – Yes): „Rock-ul progresiv nu a murit, dar industria muzicală s-a canalizat pe muzica pop” (24.09.2016)

septembrie 24, 2016

1099

Interviu realizat de Andrei Partoș
Ediția 730 le-a adus ascultătorilor emisiunii „Psihologul muzical” (Radio România Actualități) o nouă exclusivitate: interviu cu artistul britanic Jon Anderson (n. 25 octombrie 1944), fost membru al trupei Yes. Povestea acestui interviu v-am spus-o deja (click aici pentru a citi). M-a bucurat sincer faptul că am primit foarte multe mesaje după difuzarea materialului! Ascultătorii noștri și-au exprimat dorința de a-l revedea pe Jon Anderson în România (unii dintre ei fuseseră la concertul de la Sala Radio, pe 5 septembrie 2005).
Aveți mai jos traducerea dialogului dintre Andrei Partoș și Jon Anderson, precum și varianta audio (fără traducere suprapusă).

Jon Anderson: Salut!
Andrei Partoș: Salut! Dl Jon Anderson?
Jon Anderson: Da, eu sunt!
Andrei Partoș: Numele meu este Andrei și vă sun de la Radio România.
Jon Anderson: Încântat de cunoștință, Andrei!
Andrei Partoș: Sunteți pregătit pentru câteva întrebări?
Jon Anderson: Sigur că da!
Andrei Partoș: Am peste 100 de întrebări pentru dvs, dar voi alege doar câteva.
Jon Anderson: (râde)
Andrei Partoș: Vă amintiți de ultima vizită la București?
Jon Anderson: Da, îmi amintesc.
Andrei Partoș: S-a întâmplat în urmă cu 11 ani…
Jon Anderson: M-am dus undeva… dar nu mai țin minte cum se numește… nu-mi amintesc acum…
Andrei Partoș: Ați avut un concert mare chiar la Sala Radio, în clădirea în care mă aflu acum.
Jon Anderson: Îmi amintesc, da! Publicul a fost fantastic.
Andrei Partoș: Concertul a fost pe 5 septembrie 2005.
Jon Anderson: Este uluitor cum zboară timpul.
Andrei Partoș: Este adevărat. Spuneți-mi, vă rog, cine a făcut coperta albumului „Invention Of Knowledge”?
Jon Anderson: Da… nu-mi amintesc numele lui acum, dar este un tip extraordinar. El a înțeles muzica și a creat foarte bine partea vizuală. Mi-aș dori foarte mult să-mi amintesc acum numele lui.
Andrei Partoș: Am să vă întreb câte ceva din trecut, pentru că am difuzat piesele dvs în anii ’80, „Friends Of Mister Cairo”, „I’ll Find My Way Home” și multe altele pe care le cântați cu Vangelis.
Jon Anderson: Mulțumesc!
Andrei Partoș: Publicul român vă cunoaște muzica și își dorește să vă vadă din nou în România.
Jon Anderson: Sper să vin la București alături de Rick Wakeman și Trevor Rabin. În curând vom avea un turneu în Europa.
Andrei Partoș: Sperăm să vă vedem în România.
Jon Anderson: Și eu sper.
Andrei Partoș: Este adevărat că jucați fotbal cu alte echipe de amatori atunci când făceați parte din trupa YES?
Jon Anderson: Da, aveam o echipă numită YES United, iar managerul nostru era portar și din cauza lui am pierdut toate meciurile.
Andrei Partoș: Dar v-ați distrat.
Jon Anderson: Ne-am simțit extraordinar!
Andrei Partoș: Acum mai urmăriți competițiile de fotbal? Aveți vreo echipă preferată în Europa sau în SUA?
Jon Anderson: Sunt un mare fan al lui Lionel Messi de la FC Barcelona.
Andrei Partoș: Un mare fotbalist!
Jon Anderson: Excepțional!
Andrei Partoș: Așadar, vă plac jucătorii artistici.
Jon Anderson: Sigur că da.

„Mereu mi-a plăcut să am prezentări vizuale bune pe scenă pentru că publicul merită un show complet”

Andrei Partoș: În urmă cu 7 ani ați devenit cetățean american. De ce ați luat această decizie?
Jon Anderson: Păi, în urmă cu 23 de ani, m-am căsătorit cu o doamnă frumoasă din America, iubesc această țară și îmi place unde locuiesc. A fost un pas natural pentru mine deoarece mi-am dorit să fac parte din „lumea nouă”.
Andrei Partoș: Cât de importantă este partea vizuală într-un show de rock progresiv? Vă întreb pentru că știu că fiica dvs se ocupă de videoclipurile pentru noul album.
Jon Anderson: Eu întotdeauna am considerat că muzica are și o parte vizuală. Mereu mi-a plăcut să am prezentări vizuale bune pe scenă pentru că publicul merită un show, nu doar o seară în care ieși îmbrăcat în jeans și arăți de parcă ai venit de la bar. Așa că este bine să pui la punct un show vizual bun. În anii ’70, YES precum și multe alte trupe, făceau acest lucru. Eu cred și astăzi în puterea unui show complet.

„În SUA, toată industria se rezumă la 20-30 de artiști din pop”

Andrei Partoș: Revine rock-ul progresiv în atenția publicului larg sau nu a plecat nicăieri?
Jon Anderson: Rock-ul progresiv nu a murit. Dar industria muzicală s-a canalizat mai mult spre muzica pop și după cum vedeți, în SUA, totul se rezumă la 20-30 de artiști din pop. Industria muzicală din SUA nu consideră necesar să se gândească și la ceilalți artiști pentru că aceștia nu „fac bani”. Dar cei ignorați sunt, de fapt, artiști mari pentru că ei fac muzică din pasiune, nu pentru că vor să devină staruri rock sau pop. Cred că muzica este mai importantă decât orice altceva.

Andrei Partoș: Vreau să vă felicit pentru că știu că ați fost desemnat recent „Prog God” la Gala Progressive Music Awards 2016.
Jon Anderson: Da, sunt mândru de acest premiu. L-am primit săptămâna trecută în cadrul Galei care a avut loc la Londra. Am fost acolo alături de soția mea și am întâlnit multă lume, prieteni vechi. A fost o experiență minunată.

**Jon Anderson, Rick Wakeman și Trevor Rabin**

Andrei Partoș: Cum se face că nu ați mai fost invitat la o reuniune a trupei YES?
Jon Anderson: Din formula de bază a trupei, a mai rămas doar unul, Steve Howe. Alan White nu se simte foarte bine, deci din formula inițială a mai rămas doar Steve. El deține drepturile pentru numele YES, el controlează tot ce ține de acest nume. Eu, Rick Wakeman și Trevor Rabin cântâm împreună sub numele ARW, dar în sufletul nostru, noi suntem trupa YES cu adevărat. Cântăm piese din repertoriul YES, cântăm piese compuse de mine și de Rick…
Andrei Partoș: Pentru noi este greu să ascultăm YES fără vocea dvs. Pentru noi, dvs sunteți YES.
Jon Anderson: Vă mulțumesc!

„De fiecare dată când ascult piesele de pe albumul „Invention Of Knowledge”, sunt surprins de câte un element nou”

Andrei Partoș: Ar trebui să le spuneți asta și celorlalți! Spuneți-mi, vă rog, cum l-ați întâlnit pe dl Stolt?
Jon Anderson: Eram într-o croazieră dedicată rock-ului progresiv. Am călătorit pe apă din Miami până în Bahams. La bordul vasului erau vreo 10 de trupe și 3.000 de oameni. Publicul a fost extraordinar, iar muzica a fost bună. Acolo l-am cunoscut pe Roine Stolt (n. 5 septembrie 1956), de fapt am și cântat câteva piese din repertoriul YES, alături de trupa lui, Transatlantic. El este un tip extraordinar. Reprezentatul casei lui de discuri ne-a încurajat să încercăm să compunem ceva împreună. Așa că eu i-am trimis prin e-mail lui Roine câteva piese pe care le compusesem deja, iar el a început să facă o muzică foarte bună din ele.
Andrei Partoș: Așadar, ați făcut un album împreună, dar fără să vă vedeți…
Jon Anderson: Da, pentru că suntem pe aceeași planetă și am putut discuta pe Skype, am fost conectați zilnic cu ajutorul Internetului. Apoi el a plecat în turneu alături de Steve Hackett, iar eu am fost într-un turneu solo, apoi am avut câteva concerte alături de Jean-Luc Ponty și trupa lui, care a fost o experiență minunată. Apoi m-am întors acasă și am continuat lucrul la album. Totul părea foarte proaspăt atunci când veneam acasă și ascultam piesele de pe acest album. Am finalizat piesele după un an și jumătate.

Andrei Partoș: Este adevărat că ascultați propriile piese în mașină?
Jon Anderson: Da, este cea mai bună cale. De obicei nu-mi prea ascult piesele… Dar cu acest album lucrurile stau puțin diferit. Are ceva special care mă face să-l ascult. Eu nu cunoșteam muzica lui Roine înainte să facem acest album. Cât timp am lucrat la album, el îmi trimitea o piesă, eu înregistram vocea și i-o trimiteam înapoi. Dar nu i-am ascultat muzica lui cu foarte mare atenție, mă refer la ceea ce făcea el înainte să-l cunosc. Ei bine, acum de fiecare dată când ascult piesele de pe albumul „Invention Of Knowledge”, aud mereu altceva, sunt mereu surprins de câte un element nou. Este minunat!

„Muzica este parte din viață și nu ar trebui să fie judecată în funcție de minute și nu este pentru radio”

Andrei Partoș: Am citit undeva că dvs preferați versiunile lungi ale pieselor, dar se știe că piesele lungi nu sunt radio-friendly…
Jon Anderson: Oricum muzica nu este pentru radio. Muzica este parte din viață și nu ar trebui să fie judecată în funcție de minute… Nu este corect să spui că dacă o piesă are mai mult de 4 minute nu o poți difuza. Este o prostie. Oamenii de radio ar trebui să fie puțin mai flexibili când vine vorba despre muzică. Dar muzica este controlată de casele de discuri, de bani… și de bani… și de bani. Eu nu am crezut niciodată în asta. Îmi amintesc când a fost lansat The White Album al trupei The Beatles… cred că era vorba despre acest album, dar trebuie să verific. Oricum, fața B conținea o singură piesă.
Andrei Partoș: Da, așa este! Era o singură piesă.
Jon Anderson: Deci era o piesă extraordinară. Cred că am luat energia de la The Beatles.
(n.r. – Este o mică confuzie pe care n-am apucat să o elucidăm împreună cu Jon Anderson. Dublul LP „The White Album” (1968) conține foarte multe piese interesante, nu foarte circulate, dar este important pentru că a semnalat marelui public că The Beatles încă mai exista la acea dată. S-au vândut peste 7 milioane de exemplare în întreaga lume. Cele mai cunoscute piese sunt „Back In The USSR”, „Ob-La-Di, Ob-La-Da”, „While My Guitar Gently Wheeps”, „Birthday” și „Revolution”)

„Vangelis este fratele meu spiritual, este mentorul meu”

Andrei Partoș: V-ați dori să mai lucrați cu Vangelis?
Jon Anderson: Eu îl întreb întotdeauna, dar Vangelis are viața lui… locuiește în Grecia… Eu îi trimit câte un mesaj o dată la șase luni, dar nu-mi răspunde.
Andrei Partoș: Deci… nu mai sunteți prieten cu „Dl Cairo”?
Jon Anderson: El este fratele meu spiritual, este mentorul meu. Îl iubesc foarte mult, dar el are viața lui, iar eu nu voi bate mereu la o ușă închisă.
Andrei Partoș: E un titlu bun de piesă…
Jon Anderson: Da, așa este. (fredonează Knocking On Heaven’s Door)
Andrei Partoș: În turnee abordați piese din repertoriul YES?
Jon Anderson: Da, desigur.
Andrei Partoș: De ce nu este YES în Rock and Roll Hall Of Fame?
Jon Anderson: Habar n-am. Sincer, nici nu mă gândesc prea mult la acest aspect. Când se va întâmpla, va fi bine venit.
Andrei Partoș: Ce anume faceți pentru a vă păstra vocea atât de bine?
Jon Anderson: Cânt în fiecare zi, îmi place să cânt și asta ajută mult. Beau un ceai special pentru gât și asta este tot.
Andrei Partoș: Mai aveți timp să pictați?
Jon Anderson: Da, am pictat chiar săptămâna trecută ceva. Întotdeauna pictez ceva…
Andrei Partoș: De exemplu, ce ați pictat săptămâna trecută?
Jon Anderson: Am pictat niște tricouri pentru turneu. M-am gândit că e bine să am câteva tricouri pentru a le purta pe scenă.
Andrei Partoș: Este o afacere bună.
Jon Anderson: Da!

„Am fost foarte norocoși că am putut cânta în deschiderea grupului Cream”

Andrei Partoș: Este adevărat că în anii ’60 ați cântat în deschiderea trupei Cream? A fost ultimul lor concert în Londra…
Jon Anderson: Da, așa este. Am fost foarte norocoși. Am cântat într-un club din Londra, noi eram împreună doar de o lună de zile ca trupa YES. Povestea este că trupa Sly & the Family Stone nu au mai putut veni din SUA pentru că Sly a avut ceva probleme pe aeroportul din New York, așa că managerul clubului a intrat în panică, iar un coleg de-al lui i-a sugerat că există o trupă numită YES, chiar după colțul străzii. Așa că am fost și am cântat. Desigur, toată lumea venise să vadă Sly & the Family Stone. Erau în public Keith Emerson, Pete Townshend, Paul McCartney, toți veniseră să îi vadă! Eu îi cunoșteam pe toți pentru că lucram la etajulul barului Marquee. Evident, m-au întrebat: „Ce faci, Jon?” Și le-am spus: „O să cânt cu trupa mea, numită YES”. Așa că toți și-au luat un joint și un pahar de băutură și s-au simțit bine. Noi chiar am avut un concert bun atunci, chiar dacă eram la început și nu eram prea buni. Dar oamenilor le-a plăcut. Așa că managerul clubului a decis să devină managerul grupului YES. Iar primul contract pe care ni l-a dat a fost să deschidem pentru trupa Cream. Dacă îmi amintesc bine, Rory Gallagher era al doilea nume al serii, iar Cream era cap de afiș. Noi am cântat în deschidere. A fost un cadou minunat.
Andrei Partoș: Într-adevăr a fost un cadou extraordinar. Iar în anul următor ați obținut primul contract cu o casă de discuri, Atlantic Records.
Jon Anderson: Așa este.
Andrei Partoș: La vremea respectivă cântați și multe coveruri, vă mai amintiți care erau?
Jon Anderson: Îmi amintesc că noi cântam piese de pe un album numit „The Fifth Dimension”. Nu-mi mai amintesc cum îl chema pe cel care compusese piesele… (fredonează)
Andrei Partoș. Pare să fie „Rain Drops Keep Fallin On My Head”.
Jon Anderson: Da, cred că asta era. Jimmy Webb a compus o piesă pe care o cânta Richard Harris. (n.r. – se referea de fapt la piesa „MacArthur Park” lansată în 1968)
Andrei Partoș: Cum a fost colaborarea cu foștii colegi din YES în 1994, când ați lansat un nou album împreună după o pauză lungă?
Jon Anderson: Da… m-am simțit bine. Țin minte că în prima săptămână a turneului am urmărit filmul „Spinal Tap” și apoi tot turneul am avut impresia că trăiesc acel film pe scenă.
Andrei Partoș: Aveți un simț al umorului foarte special. Britanic.
Jon Anderson: Oh, da!
Andrei Partoș: Nu vreau să vă mai rețin. Sper să vă revedem în România pentru că pentru noi este foarte important. Vreau să vă întreb ce piesă ați vrea să difuzăm după acest interviu?
Jon Anderson: Difuzați piesa „Invention”, este prima piesă de pe album.
Andrei Partoș: Aveți un mesaj pentru ascultătorii Radio România?
Jon Anderson: Întotdeauna să aveți vise mari, viața este pentru dragoste și dragostea este pentru viață.
Andrei Partoș: Vă mulțumesc mult dle Anderson!
Jon Anderson: Vă mulțumesc și eu! Aveți grijă de voi!
Andrei Partoș: Și dvs!
Jon Anderson: La revedere!
Andrei Partoș: La revedere!