Articol de Entckidu
Un concert IRIS ca lumea, cu afiș (e vorba de un turneu întreg), reclame și mai ales într-o sală cu acustică bună. Merg, nu merg? Acum 27-28 ani dilema de azi era sinonimă cu blasfemia (în atitudine) sau cu pensionarea/’burghezirea-obtuzarea’ (ca tranziție/involuție personală). Dar nici Iris-ul nu mai este cel de acum 27-28 de ani, din perioada albumelor II, III. Acum 3 ani și ceva, când cu ocazia unor re-editări pe CD ale primelor albume, scriam o cronică (click aici) a albumului Live-20 de ani și apreciam că voi face o probabilă‚ ultimă trecere’ prin discografia (mai ales cea nouă) trupei, m-am încumetat și la o mică istorie comentată a trupei, așa cum am trăit-o sincron parțial și așa cum înteles-o din ce mai citisem prin împrejur, nu credeam că schimbări atât de semnificative, precum plecarea/revenirea lui Minculescu, și trecerea altor doi vocaliști în răstimp, se vor mai petrece pe la Iris.
Jonglând cu posibilitatea de a merge la concert, mai dau iată o nouă rundă de audiții prin discografia Iris. Rămân în mare la părerile de acum 3 ani, dar desigur – cu orice nouă audiție găsesc și lucruri de salvat. Cum ar fi piesa ‚Sun RA’ de pe Mirage (1998). Piesa e în stilul post-1996, dar are un sunet mai raw, ‚simt vibrații calde’… sau ‚După-amiaza unui cântec’, de pe Iris Maxima, 2005 (ce nume de album!), sau primele două bucăți de pe 12 Porți (ultimul LP până la ora asta).
OK, decis – merg. Găsesc bilet, la una din categoriile inferioare de preț. În sală se dovedește că harta locurilor ocupate (la casa de bilete) e diferită de situația din teren (din curtea casei de bilete). Așa că la zece minute după ora oficială de începere (fără nicio mișcare dinspre scenă), ‚avansez înainte’ spre locuri mai centrale, din cele echitate probabil ca VIP (150 RON!), aflate în număr măricel la dispoziție… Am pus în stânga rucsacul și în dreapta aparatul foto, scaune libere, rândul 6-7.
Concertul începe bine, scena arată fain, sunetul excelent, public ales (care ar fi venit la Holograf, pe vremea în care antagonia/concurența dintre ei era reală, dacă chiar a fost). Și pe așa piese faine de debut, Pământul îl cuprind și Călătorul am și uitat că rețetarul e în plină desfășurare. Ultimul concert la care cu entuziasm inițial participasem, cel de la revenirea lui Minculescu după perioada problemelor de sănătate – 2009 debutase exact în schema asta (impecabilă). Urmând să continue inevitabil cu piese mai noi, care nu mă prind. M-au păcălit din nou, dar nu m-am supărat, pentru că de data asta prin circumstanțe (sunet, sală, atmosferă) experiența a fost pozitivă.
Încercând să refac playlist-ul – e clar că am uitat 2, 3 bucăți din cele care nici nu sunt memorabile pentru mine și nici nu le cunosc numele ajung la următoarele (nu bag mâna-n foc în privința ordinii): Pământul îl cuprind, Călătorul, Baby, Frumusețea ta, Noaptea, Trenul fără naș, Cine mă strigă în noapte,Lady in Black, Eu și cu tine, Ultima toamnă, Casino, Să nu crezi nimic, Iris Maxima, Pe ape, Tot zbor, Somn Bizar, Mereu împreună, Strada Ta, Floare de iris– îl apreciez ca echilibrat, dar aș fi preferat să mai aud la partea cu dezlănțuirile hard și alte alegeri decît cele mereu și mereu făcute (Pe ape, Trenul fără naș, Tot zbor – o variantă scurtată). Mă întreb din nou, de ce nu mai trec și prin Bolta Nopții, Spre ziuă, Zi și noapte, La popas, Tu, doar tu sau Ore târzii, Uită tot ce-a fost, Lumea vrea pace, Vino iar, Totul sau nimic?…
La toate piesele, reacția sălii a fost entuziastă, lumea a fost lipită de tot ce s-a produs pe scenă, cântând, vibrând (atât cât se poate din poziția ‚așezat’). Cel puțin asta am simțit din zona în care am stat , nevăzând o mare parte din sală, aflată majoritar în spatele meu, dar simțindu-l.
La fel și eu, răgușit, ca după orice concert care mă prinde și cânt, am avut parte în drumul spre casă și de un taximetrist care prinsese o parte din concert, reușise să facă o poză cu Minculescu înainte de începere și care și-a amintit, însuflețit de spectacolul care tocmai se încheiase, de vremurile în care la Timișoara se mai spărgeau și geamuri la intrare în entuziasmul masiv al mulțimii de a participa la un concert rock. Entuziam a fost și acum în 2015, nu atât de masiv (în privința numărului de participanți) cât cel de la sfărșitul anilor 80, pe care-i evoca taximetristul meu -dar cu asta ne-am obișnuit deja.
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025
