ISTORIA ”CIUNTITĂ” A COVER-ULUI LA NOI!

0
28

cover song aUn articol interesant scris de Dan Fințescu și publicat pe propriul lui site. Se discută din nou despre coveruri. Inițiativa este lăudabilă, deși trebuie să subliniez faptul că istoria pop-rock NU începe din anii 90, așa cum spune Fințescu. Coveruri cântau și Sideral și Roșu și Negru și Phoenix și Sfinx și Holograf și Compact și Iris. De asemenea, soliștii de muzică ușoară aveau în repertoriu coveruri (cu text în limba română): Mihaela Runceanu („E adevărat iubirea mea”), Dorin Anastasiu (a cântat din repertoriul lui Iglesias, Adamo, etc). Și sunt doar câteva exemple. Faptul că activitatea muzical-culturală dinainte de 90 este mai puțin cunoscută, nu înseamnă că nu a existat. Hai să nu o îngropăm de tot și să nu trăim cu impresia că în România a început să se cânte doar după 1990. Ar fi incorect. Nu credeți?
 
Ce e o trupă de coveruri și de ce?
Articol de Dan Fințescu publicat pe danfintescu.ro
S-a consumat multă cerneală virtuală și parcă o țâră și mai mult venin în ultimele săptămâni vorbindu-se despre trupele de coveruri. Florin Grozea e printre cei mai vehemenți. Nu-i numește artiști, ci lăutari. Tudor Chirilă și Loredana zic că-s prea mulți. Evident că asemenea declarații i-au făcut pe cei mai iuți la mânie să explodeze fie pentru că s-au simțit direct vizați de afirmațiile astea, fie pentru că abia așteptau să găsească un nod oricât de mic în papura celor mai sus menționați. Eu am promis că voi scrie despre trupele de coveruri și mă țin de cuvânt.
Wikipedia noastră cea de toate zilele:
“O trupă de coveruri cântă predominant sau exclusiv coveruri. (…)Unele trupe încep cântând coveruri, pentru ca apoi să ajungă să cânte propriile compoziții. The Rolling Stones, de exemplu, au lansat trei albume care erau compuse (aproape) doar din coveruri înainte de a-l înregistra pe primul care să conțină material original.
Unele trupe de coveruri sunt compuse din muzicieni profesioniști full-time. Aceste trupe sunt de obicei reprezentate de o agenție.
Industria muzicală este cosiderată de mulți muzicieni ca fiind o industrie în care banii se câștigă destul de greu, iar trupele de coveruri pot fi o sursă bună de venituri pentru muzicienii profesioniști, în plus față de alte proiecte în care aceștia mai sunt implicați.”*
La mișto sau poate nu chiar, Urban Dictionary:
“O trupă de muzicieni destul de antipatici, de obicei între 30 și 60 de ani. Membrii trupei cântă pe cele mai scumpe instrumente și folosesc cel mai scump echipament posibil, crezând că așa vor suna cum nu se poate mai bine.”*
Ce ar trebui să reținem de aici? În primul rând că nu e nicio rușine să cânți într-o trupă de coveruri. Apoi că activitatea asta îți poate oferi “antrenament” și venit stabil la început de carieră sau un venit secundar stabil și consistent în cazul în care esti muzician profesionist. Nu te obligă nimeni să fii doar artist de coveruri. Însă dacă tu atâta simți că poți sau vrei să faci în industria asta, nu e nicio problemă. Trupele de coveruri sunt o parte componente a industriei muzicale la nivel mondial, muzicienii care cântă coveruri sunt profesioniști ai industriei și, de cele mai multe ori, artiști implicați activ în proiecte muzicale adiacente.
*traducerea îmi aparține
Ce zic cei mai vechi artiști de coveruri din România?
Am pus același set de întrebări lui Alex Vasilache (Jukebox), Marius Popa (Popa’s Band) și Laurențiu Guran (Laurențiu Guran & ASHA). Ei au fost primii, sunt printre cei mai scumpi de pe piață și printre cei care trăiesc din coveruri o viață confortabilă. Răspunsurile le aparțin în totalitate.
 
1. Cum a inceput treaba cu cântatul coverurilor în cluburi, la noi în patrie?
Alex Vasilache: “La noi în anii ’90 au apărut cluburile de blues. Când am început noi să cântăm în cluburi, acum 18 ani, erau foarte puțini proprietari de club care își puneau problema de trupă live. Noi cântamblues/rock blues când și când în Pub 18 din Regie și Big Mamou. Când am ajuns în clubul mic Jukebox (atunci singurul din Centrul vechi al Bucureștiului cu muzica live), am început sa dezvoltăm playlistul cu un  american, acționar la clubul Jukebox (Dan Mason), care ne angajase rezidenți în urma unui casting. Urma să avem 2-3 concerte pe săptămână. La început era aproape gol clubul: noi, staff-ul și prietenii. După aproape un an era așa de plin, că publicul venea prin rotație, unii la primul set, alții la al doilea etc. Atunci, la începutul anilor 2000, am devenit din Atlantic Blue –  trupa Jukebox. Și așa au început să mai apara câte o trupa, câte un club, iar Dan Mason a închis clubul mic Jukebox care devenise neincapator și a deschis Coyote Café.
Marius Popa: “Coveruri s-au cântat dintotdeauna. Fenomenul la care ne putem referi în cunoștință de cauză a început la finalul anilor ’90, odată cu clubul Jukebox și cu trupa “Atlantic Blue” care, având contract cu clubul amintit mai sus, a devenit ‘The Jukebox Band’.”
Laurențiu Guran: “Păi treaba a început odată cu deschiderea primului club specializat pe așa ceva: Jukebox, undeva pe lângă Hanul lui Manuc. Asta nu înseamnă că nu se cântau coveruri și înainte. (…) Erau trupe care plecau afară pe vremea comunismului. Unele cântau în blocul comunist, alții, mai norocoși, scăpau dincolo. Dupa Revolutie, trupe mari au incercat afară, în Olanda sau Germania. Vorbim de Holograf, Sfinx Experience, Proconsul etc.”
 
2. Care a fost prima trupa de coveruri din Romania?
Alex Vasilache: “Tot timpul au fost trupe de cover. Doar că nu erau așa mediatizate. Când am început noi, ca trupă tânără, activă în cluburi și la concerte private nu mai era nimeni. Prima trupă de coveruri, așa cum știm noi trupele de coveruri azi, am fost noi, Jukebox, în mare parte datorită influenței americanului Dan Mason.”
Marius Popa: “Coveruri se fac de când e lumea. Holograf a cântat ani de zile la terasa “Forum” din Costinești, în anii ’80. Și cântau multe piese “preluate”. Din câte știu, în anii ăia nu prea aveau voie să cânte în engleză așa că le traduceau în română. Totuși, pentru economia discuției, putem pune ca piatră de temelie trupa Jukebox, pentru că de la ea a plecat nebunia cu trupele de cover, așa cum o știm azi.”
Laurențiu Guran: “Jukebox. Care cântau în Jukebox. Apoi s-a deschis Music Club unde cânta Trupa 13 și, la ceva timp după deschiderea clubului, ASHA.”
 
3. De ce le plac oamenilor trupele de coveruri?
Alex Vasilache: “Cred că motivele sunt aceleași pentru orice tip de live. De ce sunt concerte și nu ascultăm doar înregistrarile? Pentru energie. Pentru improvizație. Pentru interacțiune. Pentru că se nasc sentimente, emoții și amintiri chiar acolo, în acel moment, al concertului live.”
Marius Popa: “Pentru că sună bine și pentru că muzica e live. Este singura parte a industriei muzicale românești unde poți avea libertatea de a experimenta, câștigând bani.”
 Laurențiu Guran: “Pentru că au ocazia sa auda live piesele cu care au crescut, mari hituri pe care le-au fredonat în copilărie și adolescență. Pentru că o seară de coveruri înseamnă trăiri diferite față de o seară cu o trupă de compoziție. (…) Trupa de coveruri te poate duce mai ușor dintr-o stare în alta, pentru că iți prezintă un tablou mai divers.”
 
4. De ce cântați coveruri și nu compoziții proprii? De ce compozițiile voastre proprii n-au ajuns niciodata sa aibă îndeajuns de mult succes încât să nu mai trebuiască să cântați coveruri?
Alex Vasilache: “Vrem să cântăm, în primul rând. Am pornit acum 18 ani cu visul de a cânta, de a face în viață ceea ce ne place cu adevărat: să cântăm piese frumoase pentru noi și public, să ne autodepășim, să încercăm să trăim din muzică. Și ne-a ieșit treaba asta. După ce am  reușit să avem destule concerte, ne-am gândit că vrem mai mult și ne-a apucat să compunem. Insă noi deja eram un nume pe piață. Trăiam și ne plăteam facturile doar din Jukebox. Unii dintre noi aveau deja familie, copii și responsabilități. Totuși am început să le facem în paralel: compoziție originală și cântat coveruri. Compozitori și producători buni sunt rari și afară, iar la noi îi numeri pe degete. Coverurile sunt deja cunoscute nu trebuie să te chinui să le prezinți. Altă mare problemă e lipsa școlii și tradiției de pop/radio în școala românească de muzică. Nu există așa ceva. Afară se predă Rihanna la școala de muzică și așa e greu și acolo să ai piese pe radio.”
Marius Popa: “Am cântat și cânt multe compoziții proprii. Eu nu sunt un exemplu elocvent, pentru că am avut trei proiecte mainstream cu hit-uri care au “bubuit” pe radio. Din nefericire, în mainstream nu este încurajată originalitatea, indiferent cât încercăm să ne ascundem după deget. Ca să fii pe radio, nu trebuie să fii creativ ci “lucrător în industrie”, ori pe mine nu mă interesează asta. Am o trupă de cover dar, în paralel, scriu muzică de teatru, film, musical… unde se cere creativitate ‘no limit’. E ideal așa.”

Laurențiu Guran: “Noi am început cântând compoziții proprii. Am avut și un album, acum 12 ani, la Media Pro Music. Se chema “ASHA…incepe”.  Numai că, pe vremea aia, ne băteam cu Andre și Genius. Iar noi cântam pop-rock, pentru că asta ne plăcea. Îmi aduc aminte și acum că am stabilit ca, la lansarea albumului nostru, să cântăm tot albumul în prima repriză și apoi o repriză de coveruri. Așa ne-am dorit. Și ne-a plăcut al dracului de tare. Acel prim album l-am făcut cu multe sacrificii, cu investiții mari (raportate la veniturile noastre). Îmi aduc aminte că unul din colegii mei de trupă avea frigiderul unde stătea în chirie scos din priză. Pentru că n-avea ce să pună în el. De unde bani? Pe vremea aceea eram singurul angajat din trupă, corporatist.
După lansare, am primit un telefon de la trupa rezidentă în cel de-al doilea club de coveruri din București – Music Club: Trupa No.13. A trebuit să învățăm vreo 30 de piese în 10 zile. N-a fost ușor. Trebuia să susținem un program de 3 ore. Cu coveruri, că ăsta era specificul clubului. Au început să apară banii.
Apoi a intervenit, cred eu, o plafonare.”
Puteți citi articolul în întregime aici:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here