Articol preluat de pe site-ul pressalert.ro
Începând din această lună, iubitorii de natură și muzică live care tânjesc după serile de vară cu jazz sub cerul liber își pot planifica ieșirea la a 21-a ediție a Gărâna Jazz Festival, care va avea loc între 6 și 9 iulie, în Munții Semenic. Americanul John Scofield și proiectul său Überjam, quintetul Enrico Rava-Tomasz Stanko și suedezii de la Tonbruket sunt primele trei prezențe anunțate în line-up-ul acestei ediții.
Publicul se va bucura anul acesta de prezența excepțională a lui John Scofield, câștigător a două premii Grammy la ceremonia din februarie 2017: cel mai bun album de jazz instrumental pentru ”Country for Old Men” și cea mai bună improvizație solo jazz pentru single-ul “I’m So Lonesome I Could Cry”. Pionier al fusion-ului și maestru al genului bebop, funk și R&B, John Scofield a influențat evoluția jazz-ului de la finalul anilor 70 până în prezent, iar chitara sa și-a făcut cunoscute acordurile pe toate continentele. Artistul și-a început cariera în 1978 și timp de 3 ani a cântat și înregistrat alături de Miles Davis, o etapă artistică care i-a asigurat un loc stabil în prim-planul jazzului internațional. A înregistrat 30 de albume care au inclus colaborări cu muzicieni valoroși ca Pat Metheny, Charlie Haden, Eddie Harris, Medeski, Jack DeJohnette, Joe Lovano, Phil Lesh, Herbie Hancock, Joe Henderson și mulți alții.
Scofield va fi însoțit pe scena gărâneză de alte trei prezențe speciale: toboșarul Dennis Chambers, chitaristul Avi Bortnick și basistului Andy Hess. Va fi o formulă muzicală de excepție care va ajunge în Munții Semenic după ce va încânta iubitorii de jazz prezenți la cea de-a 51-a ediție a prestigiosului Montreux Jazz Festival.
Citeste mai mult pe: http://www.pressalert.ro/2017/02/primele-nume-anuntate-pentru-editia-din-acest-garana-jazz-festival/
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025