Duminică fără soare, cu anunțuri de ploi și vijelii în țară, în cel puțin 10 județe. * Ziua Limbii Române și vizită a Președintelui în R. Moldova unde a avut loc Marea Dictare Națională, pe model francez.* Azi noapte Jacquelin Cristian a pierdut la A. Anisimova (SUA) în trei seturi. Dacă nu făcea atâtea duble la servă, cred că o putea învinge* Sorana a pierdut și ea în trei seturi. Între timp i s-a furat din cameră Trofeul câștigat în Cleveland.
* La un mare spital bucureștean nu se găsește vaccin antirabic. Pacientul obligat să alerge pe la farmacii și să cumpere cu 400 de lei, pentru a-și salva copilul mușcat de un câine.* Rușii atacă dezlănțuit, au scufundat o navă ucraineană în Marea Neagră.* Declarația lui J.D. Vance a iritat multă lume. L-a periat în stil ceaușist pe Șeful său, dar s-a arătat dispus și pregătit să-i ia locul, dacă, Doamne ferește, pățește ceva. Lipsa de diplomație e uluitoare la vicele SUA.
* Pericol mare pentru alergici, dar și pentru ceilalți, pentru că ambrozia își face de cap în aceste luni. Poliția poate da amenzi pentru cei care permit creșterea plantei peste tot.* Avangarde a publicat un sondaj privind Capitala. Partidele preferate a fi, în ordine: USR, AUR, PSD, PNL. Chiar dacă nu s-au anunțat alegerile locale, sunt sondați posibili candidați. Total nerelevant și neprofesionist. Doar cu scop politic și manipulator.
* CSM București a trecut greu, la handbal fete, de Minaur Baia Mare, 34-33, în timp ce Rapid a pierdut acasă de la Slatina!* Un lider ucrainean a fost împușcat în plină stradă la Liov, de un asasin deghizat în curier.* Dezolante sunt transmisiile, pe două canale, ale meciurilor din liga secundă. CS Dinamo cu Bacău de exemplu. Verdeață de jur împrejur și niște corturi. O latură cu un fel de tribună, pe care n-o vedem pentru că de acolo se filmează. Despre cum se joacă nu spun nimic. Așa e când n-ai bani de Campionatul englez.
* SuperLiga feminină (Pro Arena) are tribune mai multe, dar n-ar public. Peisaj frumos.* Ghiță TV se laudă cu „audiențe record” cu Festivalul Mamaia, preluat, rearanjat, la o săptămână distanță! Așa e când originalul se difuzează pe un post mărunt.Semn că produsul era dorit, dar nu a fost livrat unde și cum trebuia.
*O dementă afirmă că „bucureștenii se cred o rasă superioară”. Unde? Păi la Marș TV. Nu scrie numele, dar diagnosticul e sigur. * Putin s-a dus în China. Tot acolo a ajuns președintele Erdogan (Turcia, țară NATO). Semne rele are toamna! Taxele lui Trump generează reacții nebănuite.* Proteste și violențe la Jakarta (Indonezia).
* Educația este în mare impas. Protestele vor continua până când ministrul nu pleacă, sau nu se abrogă măsurile! Educația e în deficit, nu poate contribui la salvarea acestuia. TVRInfo e tot mai antiguvern. Sindicalistul Marius Nistor urlă și cere demisia lui Bolojan, a lui David, netaxat de gazda emisiunii duminicale. Ce performanțe bune are învățământul în acești 35 de ani? Până la David?* Antiguvern sunt și unii angajați ai altor instituții bugetare. La televizor sunt cuminți, pe FB sunt acizi și activi.
* Tot muzica ne va salva și de unii și de alții!
- JURNALUL MEU DIN 7.10: ȘANTAJUL CU ALEGERILE A ȚINUT - octombrie 7, 2025
- JURNALUL MEU DIN 6.10: NICUȘOR DAN ARE CONSILIERI! - octombrie 6, 2025
- JURNALUL MEU DIN 5.10: SUBVENȚIILE PENTRU PARTIDE CÂND SCAD? - octombrie 5, 2025