La Costinești și Schitu, după 50 de ani

iunie 17, 2022

308

La Costinești și Schitu, după 50 de ani — Obeliscul și plaja

Pentru mine, marea a rămas cea din primul an de studenție, cea de la fereastra trenului trecînd prin Eforie Sud spre Costinești. Și care a urmat după oprirea scurtă de la Costinești-haltă, cu studenți surescitați și încărcați de bagaje, mergînd în stil de carnaval pe trotuarele din fața caselor țărănești copleșite de zarzări. La Costinești, trăiau țărani care lucrau la cîmp, nu comersanți de imobiliare și nu gazde sau samsari de închirieri. Satul avea zidurile de piatră roasă de Techirghiol și Balcic, ca în picturile lui Tonitza și respira un aer românesco-turco-tătar. Era un petic frumos de Dobrogea lipit pe nisipul de la malul mării. Dintr-o dată, dincolo de case, dindărătul perdelei de copaci zăpușiți și ei, se înălța Marea, marea, numai pentru noi, cu nisipul liber, ca un perete albastru în fața orizontului și cu căsuțele taberei înșirate dincolo de Obelisc.

Toate vacanțele mele au început cu gîndul la acea primă sosire pe litoral. Ea a fost prima descoperire privind o altă dimensiune a universului, pînă atunci absentă din capul meu de țăran uimit de măreția Clujului și a Bucureștilor. Pentru mine, toate vacanțele pe litoral au început de la Costinești. Ani la rînd, cît am lucrat la Viața studențească, am ”gazetărit” pe la Costinești, am descoperit țara și lumea de la Costinești, m-am îndrăgostit și m-am despărțit la Costinești, am trăit zile magice și nopți de vis. La Costinești, pe un magnetofon Mayak, la Club, am înregistrat cîteva panseuri lirice și cîteva povești despre tabără, ilustrate cu melodii la modă și cu înregistrări pe microfon ale sunetului discret al malurilor mării. Și din toate acestea am tras o oră de emisiune pe care ne-am chinuit să o amplificăm la cele două-trei difuzoare de pe plajă, destinate anunțurilor de la comandament. În toamna lui 1971, fost o primă încercare de a face zilnic o emisiune de o oră. N-am mai reluat-o în 1972 pentru că alții sosiseră înaintea noastră și dăduseră drumul unui șir de emisiuni muzicale reușite. Dar Costineștii aveau să însemne vara mea la Mare, an de an, pînă prin 1983, cînd am fost ultima oară la „Secvența”.

Puteți citi articolul în întregime aici: La Costinești și Schitu, după 50 de ani (cotidianul.ro)