LECŢIA DE MUZICĂ – TOTO (27.06)

N-am văzut de mult atâta lume muzicală într-o sală. Ziceai că-i un congres, o adunare sindicală! Bine spunea cineva că Toto cântă pentru muzicieni. Şi totuşi, dacă la bulgari e sold-out, la noi care-i problema? Ştiu, n-avem aşa de mulţi artişti, impresari, jurnalişti să umplem cele 4000 de locuri, dar partenerii media ce-au păzit? Nici măcar 2500 de oameni să nu adune? Păcat! Mai vorbim despre acest subiect. Să-mi exprim marea bucurie că am ascultat şi văzut o trupă, pe care o ştiu de la „Hold The Line” din 1978. De atunci am tot difuzat şi ascultat, iar albumul din acest an mi-a plăcut foarte mult. Dealtfel piesa „Orphan” a prins la public, deşi era recentă. Albumul XIV n-a urcat în Billboard, dar a plăcut mult în Europa şi Japonia. Turneul de acum este pentru promovarea noului material.  O trupă care sună foarte bine (am auzit şi mici reproşuri de la oamenii breslei),  ai cărei membri au o atitudine de PROFESIONIŞTI autentici pe scenă, ne-a oferit o lecţie de cum se cântă după aproape 40 de ani de carieră. Cu plăcere, cu respect faţă de public independent de numărul celor prezenţi. Erau 5 voci, nu toate sunau în formă maximă, dar pachetul a fost extrem de plăcut. Solo-urile lui Lukather au demonstrat că  virtuozitatea poate coexista cu trăirea şi cu melodia.  A afirmat şi pe scenă că are rădăcini româneşti în familie, aşa că lumea l-a privit ca pe un conaţional supertalentat. A fost un concert rotund, nu lung, dar bogat, intens. Cu solo-uri de pian (David Paich), clape (Steve Porcaro), percuţie (Lenny Castro mi-a plăcut mult) sau tobe (Shannon Forest). Cei doi din backing aveau valenţe de solişti, Jenny Douglas şi Mabvuto. Cel mai rezervat mi s-a părut basistul David Hungate. Joseph Williams, solistul vocal, serveşte perfect piesele şi partitura care-i revine. Se simte că Lukather e comunicatorul principal. O bilă albă pentru luminile folosite cu maximă eficienţă. Am auzit opinii entuziaste, dar şi reţinute (foarte puţine). Admiraţia era generală, sau nu i-am nimerit eu pe toţi cârcotaşii. Dacă un oragnizator nu poate umple Sala Palatului nici pentru o astfel de trupă atunci are o problemă serioasă. Respectul spectatorilor s-a văzut din prima clipă: la intrarea în scenă a muzicienilor toată lumea s-a ridicat în picioare! Aşa se face când intră PROFESORUL în clasă!