Lungul și obositorul drum al adopției unei pisici

mai 15, 2021

217

O familie cu un copil de 10 ani încearcă să adopte un pui de pisică. Părinții au decis să nu cumpere una de rasă, ci să dea șansa unui pui abandonat să aibă 9 vieți fericite. Mi-am zis să dau o mână de ajutor și să încerc să găsesc un blănos.

Având în vedere că n-am încredere în anunțurile de pe Internet, am zis să apelez la cunoscuți mai întâi. Am dat sfoară-n țară, dar până acum nu am primit niciun răspuns concret. M-am gândit să merg pe la clinicile veterinare și să întreb dacă a adus cineva vreun pisoi pentru adopție. Mă gândesc că e mult mai sigur să adopți de la o clinică veterinară și să știi că micuțul a fost măcar deparazitat.

Inițial, m-am dus la clinica veterinară de unde cumpăr mâncare pentru Sony și unde l-am castrat și îngrijit pe Kenny, motanul familiei la care stau în gazdă și care a fost aruncat la propriu în curtea noastră de un neom.

Veterinarul de acolo mi-a spus că știe de 3 pisoi dar sunt încă ținuți sub observație pentru că sunt prea mici, deci o să mai dureze puțin.

Ai copil? Nu ești eligibil pentru mâță!

Astăzi, o bună prietenă, mi-a recomandat alte două clinici. La una era închis, dar am vorbit cu veterinarul și a rămas că o să ne vedem săptămâna viitoare. La cea de-a doua clinică era deschis așa că am intrat. Am spus adevărul: că vreau să adopt un pisoi pentru o familie cu un copil… Aflu că ar fi niște pisoi disponibili, dar nu pot să nu observ că veterinarul face fețe-fețe către a doua persoană din cabinet.

Imediat, își face apariția o doamnă veterinar sau asistentă (ce-o fi fost) care întrerupe brusc discuția: „Un copil?… Nu știu ce să zic…”. Sincer, nici nu știu ce ar fi fost de zis… O privesc contrariată… Doamna continuă ușor sictirită: „Am avut o grămadă de cazuri neplăcute… Câți ani are copilul?” Îi spun că are 10 ani. „E prea mic să adopte…” Dar nu adoptă el, au decis părinții să adopte și oricum, nu înțeleg care-i problema, îi spun eu… „Da, am înțeles… dar e mic și nu știe să se poarte cu ei… dacă îl trage de coadă sau mai știu eu ce?! Nu știu ce să zic… nu știu dacă e o idee bună”.

De când sunt copiii inamicii animalelor de casă?!

Fac stânga-mprejur și ies din magazin lăsând-o pe doamna respectivă vorbind. Nici acum nu-mi vine să cred că am avut un astfel de dialog într-o clinică veterinară. Ce să înțeleg? Că o familie cu un copil nu poate adopta un animal?! De când a devenit copilul inamicul animalului de casă?

Asta era tot ce conta, că există un copil în familie?! Mă așteptam să mă întrebe dacă familia locuiește la bloc sau la casă. Dacă a mai avut animale de casă. Dacă are spațiu suficient. Dacă au posibilitatea să îi asigure hrană și tratament. Mă așteptam la toate aceste întrebări și la multe altele. Dar să fie o problemă că familia are un copil, asta m-a lăsat mască!

M-aș fi bucurat să îmi ofere o broșură cu responsabilitățile la care te înhami după ce adopți un animal, m-aș fi bucurat să ne invite cu copil cu tot în clinică pentru a vedea pisoii, m-aș fi bucurat să văd că oamenii aceia chiar își doresc să dea spre adopție animale.

De ce sunt privite cu reticență familiile cu copii?

Dar să fii trimis la plimbare din cauza copilului familiei… Asta este peste puterea mea de înțelegere. Nimic nu scuză acest gest. Mi s-a spus că un motiv pentru care ONG-urile și veterinarii sunt reticenți când vine vorba despre familii cu copii, este acela că de foarte multe ori animalul este adus înapoi sau abandonat pe stradă. Nu! Asta nu-i o scuză.

Da, există posibilitatea să nu fie chimie între animal și om (indiferent dacă e copil sau nu). Și atunci îl aduci înapoi. Mi se pare normal. Nici animalul, nici omul nu trebuie să se chinuiască reciproc. Dar… ce faci tu, clinică sau ONG? Cum îi ajuți pe cei care-și doresc să adopte un animal? I-l pui în brațe, îi faci un contract și te bosumfli dacă după un timp omul îți spune că nu se împacă sau nu se descurcă cu el?

N-ar fi frumos să îi oferi câteva deparazitări și vizite la veterinar gratuit? N-ar fi frumos să îi oferi sterilizarea și microciparea gratuită? N-ar fi normal, chiar să faci ceva pentru a-l apropia pe om de animalul proaspăt adoptat?! Până la urmă, să nu uităm că totul costă! Și nu e ieftină nicio vizită la veterinar: analize, vaccin, mâncare, sterilizare, jucării, pătuț, carnet de sănătate, nisip pentru litieră, plasă de protecție pentru geam, zgardă, ham, lesă, rucsac sau geantă de transport, iarbă. E o mare afacere și aici!

Până la urmă, cel mai simplu este să te plimbi printre blocuri, să găsești un pisoi, să-l iei, să-l duci la veterinar și să îi oferi 9 vieți fericite, fără intermediari!