Dave Mustaine a anunțat că nu vor mai exista sesiuni „meet & greet” pentru fani în turneul european. Frontman-ul trupei Megadeth a declarat că situația a fost generată de neînțelegerile cu Wonderful Union, compania care organizează aceste întâlniri cu fanii. Într-un video postat pe Youtube, Dave Mustaine explică situația: „Aceste sesiuni de meet and greet sunt organizate de o companie care nu a trimis un reprezentant cu noi în turneul european. Aceste întâlniri cu fani trebuie organizate bine și dacă nu se ridică la standardul dorit atunci nu are sens să le mai organizăm. Am înțeles că această companie nu i-a anunțat pe posesorii de bilete meet and greet că nu vor mai avea loc întâlnirile. Sper să nu fie adevărat, dar voi afla ce s-a întâmplat. Toate sesiunile meet & greet au fost anulate începând din 29 iunie. I-am rugat încă de atunci pe cei de la Wonderful Union să îi anunțe prin email sau sms pe posesorii de bilete meet & greet și să le dea banii înapoi. Până când nu vom putea organiza cum trebuie aceste întâlniri, renunțăm. Vă țin la curent”.
Megadeth revine în România pe 13 iulie, la Arenele Romane.
Biletele costă 120 lei și pot fi achiziționate de aici:
http://www.eventim.ro/ro/bilete/megadeth-bucuresti-arenele-romane-869497/performance.html
Organizator: Phoenix Entertainment
https://www.youtube.com/watch?v=wS6t8rPy33I&feature=youtu.be
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025