Articol de Iulia Radu
Încă îmi sună în urechi vocea ascuțită, uneori stridentă, a lui Ozzy Osbourne care repeta obsesiv (după aproape fiecare piesă) întrebarea: „How are you doing? How are you doing?” Fără să exagerez cu nimic, vă spun deschis că a fost cel mai bun, mai intens și mai puternic concert pe care l-am văzut vreodată. Nu cred că mai există vreo trupă sau vreun artist pentru care să fiu dispusă să fac un drum în străinătate pentru a-i vedea. Black Sabbath însă, și în special Tony Iommi, se aflau de mult în capul listei mele. Așa că nu pot decât să le mulțumesc din suflet lui Andrei și Eunicăi Stier pentru șansa de a vedea live această trupă!
30 mai. După un zbor plăcut cu avionul, iată-mă pentru prima dată în Budapesta, un oraș frumos, curat, european. Ne-am bucurat de vreme bună, așa că în cele trei zile am avut ocazia să străbatem în lung și-n lat capitala Ungariei, să facem o tonă de fotografii, să mâncăm kurtos, ișlere și marțipan. De fiecare dată, am fost cu ochii în patru pe stradă, în speranța că voi vedea afișe care anunțau concertul Black Sabbath (între noi fie vorba, la ei afișele se pun doar în locuri special amenajate, nu pe toate gardurile sau pe toți stâlpii cum se întâmplă la București). Spre marea mea uimire, n-am văzut nici urmă de Sabbath pe străzile Budapestei. Andrei a cumpărat în fiecare zi câteva ziare locale și nici acolo nu am găsit vreun articol despre concert. Ba mai mult decât atât, taximetristul care ne-a dus la aeroport ne-a spus că nu auzise nimic la radio despre concert deși ascultase toată ziua. Singura care auzise știri, la un alt post de radio, în ziua concertului, a fost Eunica. Desigur, concertul fusese declarat sold-out de mult, dar chiar și așa mă așteptam să văd un banner sau câteva afișe măcar la intrarea în sală. Ei, aș! Sincer, la cât de frumoasă este Budapesta, aveam toate șansele să uit scopul vizitei acolo, noroc că verificam biletul în fiecare zi, de teamă să nu cumva să fi căzut vreo literă de pe el și să aflu acolo că nu mai pot intra. 🙂
Norii au împânzit cerul Budapestei chiar pe 1 iunie, iar spre seară, când am părăsit hotelul pentru a merge la concert, ploaia se întețise, semn că Black Sabbath aterizase în Ungaria și ca orice britanici care se respectă au adus cu ei și ploaia. Am avut ceva emoții gândindu-mă că nu voi fi lăsată să intru cu aparatul foto. Dar deși am trecut prin trei filtre și mi-a fost controlat rucsacul, nimeni nu mi-a spus nimic despre aparatul foto. Înăuntru am văzut mulți spectatori cu aparate semiprofesionale, mult mai performante decât ale noastre, care le purtau cu mândrie agățate de gât. Așadar, în alte părți există normalitate și decență. E bine de știut. M-a impresionat foarte mult sala! Papp Laszlo Budapest Sport Arena are o capacitate de 12.500 de locuri pentru concerte! După cum vă spuneam a fost sold-out, dar nici la intrare, nici la ieșire drumul nu a durat mai mult de 5 minute. N-au fost cozi pe 4 coloane, nu s-a îngrămădit nimeni, nu au împins cei din spate, nu s-a țipat, nu s-a înjurat. Stewarzii au fost amabili, au zâmbit, n-au cotrobăit prin genți ca bădăranii. În fine, civilizație. Înăuntru erau, din 10 în 10 metri, puncte de vânzare (fie cu produse de mâncare și băut, fie cu merchandise). Aici, în unele locuri se stătea cam mult la coadă, dar asta doar din cauza vânzătorilor care se mișcau în reluare și discutau foarte mult între ei. După ce am stat vreo 20 de minute pentru a lua băuturi răcoritoare și am plătit 1.000 de forinți, am primit și lovitura e grație: bonul pe care scria negru pe alb așa: 900 forinți sucurile și 100 de forinți pentru chelner. Așadar, eu mi-am plătit dreptul de a sta la coadă! 🙂
CONCERTUL
E greu să redau în cuvinte energia unui concert Black Sabbath. Este fascinant cum dirijează Ozzy publicul, care-l ascultă orbește și îi trece cu vederea orice. Chiar nu te poți supăra pe el pentru nimic: nici pentru că falsează, nici pentru că ne pune să aplaudăm contra ritmului impus de baterist, nici pentru că aruncă găleți cu apă peste spectatori. Prințului Întunericului îi putem ierta orice. Iar el și-a păstrat farmecul aparte și atunci când merge împiedicat, și atunci când aleargă, cu pași mărunți ca un copil de 3 ani, de la Geezer până la Iommi și înapoi, și atunci când repetă până la refuz întrebarea „ce mai faceți” sau când ne spune obsesiv: „go crazy for me”.
M-a impresionat foarte mult bateristul Tommy Clufetos, care ne-a oferit unul dintre cele mai lungi, puternice, intense și uimitoare solo-uri de baterie la care poți fi martor în cadrul unui concert! Jos pălăria Tommy! Felicitări Ozzy & Co pentru faptul că l-ați ales ca baterist în acest ultim turneu. Ozzy și-a prezentat cu entuziasm colegii de scenă, așa am aflat că, undeva ascuns privirilor spectatorilor, se afla și Adam Wakeman (keyboards, chitară).
Dar, pentru mine, nimic nu poate egala bucuria de a-l vedea în carne și oase pe Tony Iommi și de a auzi acel sound unic de chitară. Este, într-adevăr, o experiență pe care e păcat să nu o trăiești măcar o dată în viață. Este primul chitarist la care nu văd dorința de a ieși în față în timpul solo-urilor sau de a face fel de fel de giumbușlucuri pentru a fi observat. Se simte foarte bine în colțul din stânga scenei, aproape ferit de lumina reflectoarelor, rar se întâmplă să se apropie de buza scenei. Dar riff-urile lui, solo-urile „smulg” carnea de pe tine! Pentru mine, cele mai emoționante momente au fost: Iron Man, War Pigs, Black Sabbath și Paranoid.
Mi-au plăcut foarte mult și filmările de pe ecranul din spate. Acolo am văzut o mulțime de efecte speciale: filtre psihedelice aplicate filmării, flăcări care cuprineau griful chitarei lui Iommi, etc.
Nu pot să închei acest text fără să scriu câteva vorbe și despre trupa care a deschis concertul. Rival Sons este o trupă înființată în California în 2009 și este formată in: Jay Buchanan (solist), Scott Holiday (chitarist), Dave Beste (basist), Mike Miley (baterist) și Todd Ögren-Brooks (keyboards, care apare alături de trupă doar în turnee, nefiind membru cu drepturi depline). Trupa a lansat până acum 5 albume de studio, care au intrat în Top 20 în câteva țări in Europa și Canada. Mi-a plăcut foarte mult recitalul lor. Am reținut piesele Secret, Where I’ve Been și Open My Eyes. Nu am știut că va fi și un recital în deschierea concertului Black Sabbath și, judecând după reacția slabă a publicului, nici ceilalți spectatori nu-i prea știau. Oricum este o trupă pe care merită să o urmăriți. Cred că putem spune că există în noul val încă o trupă de care putem fi mândri.
Setlist Black Sabbath (via setlist.fm): Black Sabbath, Fairies Wear Boots, After Forever, Into the Void, Snowblind, War Pigs, Behind the Wall of Sleep, N.I.B., Hand of Doom, Rat Salad (cu solo de baterie), Iron Man, Dirty Women, Children of the Grave. Bis: Paranoid.
Impresii la cald scrise de Andrei Partoș:
http://andreipartos.ro/black-sabbath-de-ziua-copilului-1-06/
- Despre trupa FiRMA, anulare de concerte, „cenzură”, Calin Georgescu (Pacientul) - februarie 28, 2025
- LANSARE PSIHOLOGICĂ (25.02) - februarie 25, 2025
- Sanremo, un festival socialist? - februarie 18, 2025
Am fost acolo (la 3 randuri in spatele vostru) și am simțit întocmai ce ai simțit și tu. Solo ul de tobe a fost cel mai impresionant solo văzut de mine într-un concert. Și nu știu la ce trupe heavy mi s-au mai umplut ochii de lacrimi de emoție.