Paul Simon: „Când scapi de teamă, călătoria devine frumoasă”

decembrie 4, 2016

În numărul din decembrie 2016, Alan Light a realizat un interviu cu Paul Simon pentru revista britanică MOJO. Artistul a vorbit despre cel e-al 12-lea album din cariera solo, Stranger To Stranger (locul 1 în Marea Britanie), despre magie, despre vechiul prieten Art și despre despărțiri.
„La un moment dat, trebuie să încetezi să mai faci hituri”, este de părere Paul Simon. „Dacă privesc în urmă, atunci când am început Simon & Garfunkel, dacă aș fi întâlnit atunci un artist de 74 de ani care lansa un album nou, i-aș fi zis în față că e un idiot și că nu mai are acest drept”, spune Paul cu zâmbetul pe buze. Și totuși, albumul lui nou, Stranger To Stranger, se află pe locul 1 în topurile din Marea Britanie și a intrat în Top 5 în SUA. L-am întâlnit pe Paul Simon într-o după-amiază de vară și am stat la o șuetă împărțind un platou cu mure și zmeură.
Reporter: Cum s-a născut acest album?
Paul Simon: A început cu o melodie cântată la chitară. În timp ce o cântam, am întrebat-o pe soția mea Edie (n.r. Edie Brickell cu care este căsătorit de 24 de ani) cum ar descrie acea piesă. Mi-a spus că-i un cântec de leagăn. Mie mi s-a părut puțin discordant pentru un cântec de leagăn. Apoi m-am gândit că poate fi un cântec de leaăn pentru un insomniac. Mi-am dat seama că poate fi un titlu bun pentru un cântec. Apoi am început să caut diverse ritmuri, m-am apropiat de muzica flamenco, iar când am intrat în pană de idei, am început să folosesc părți pe care le aveam deja. Wristband este de fapt primul refren de la The Riverbank.
Reporter: Ai mai făcut asta până acum?
Paul Simon: Nu, este prima dată. Și tot pentru prima dată am luat un personaj dintr-o piesă veche și i-am continuat povestea într-una nouă.
Reporter: Privind între catalogul tău, cum explici faptul că sunt atâtea piese care au trecut testul timpului?
Paul Simon: Cred că sunt ca vinul. Devin mai bune cu trecerea timpului. Dacă o piesă rămâne în atenția publicului timp de 100 de ani, poți fi sigur că va fi așa pe vecie. Oamenii vor asculta mereu marșurile lui John Philip Sousa. Gershwin și Irving Berlin sunt cu noi de aproape 100 de ani. El Condor Pasa are o vechime de 400 de ani, cum să nu-ți placă? Chiar dacă forma pieselor s-a schimbat mult față de anii 60-70, nu cred că publicul are prejudecăți.
Reporter: Ce muzică asculți astăzi?
Paul Simon: Sunt un ascultător pasiv, tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care piesele sună atât de diferit. De obicei ascult muzică country atunci când sunt la volan. Ascult cu plăcere albumele mai vechi ale lui Willie Nelson. Acasă, Edie controlează acest domeniu. În ultima vreme a ascultat mult Chopin, Handel. Mie îmi plac și George Jones, Merle Haggard, Waylon, Dolly Parton, Dottie West. Mă uit și la știri din cauza alegerilor. Dar n-ar trebui să mă uit pentru că mă enervează la culme. Dar în ceea ce privește muzica, se întâmplă să descoperi lucruri interesant acolo unde te așteți mai puțin. E drept că nu se întâmplă prea des, dar asta-i magia lucrurilor și asta îmi place cel mai mult.
Reporter: Ai cântat recent, într-un concert, piesa Bridge Over Troubled Water. Care-i relația ta cu această piesă?
Paul Simon: Este una foarte stranie. Am cântat-o foarte rar de-a lungul timpului. Este cea mai cunoscută piesă a mea, sau oricum e printre cele mai cunoscute. Din punctul meu de vedere, versiunea lui Artie și cea a Arethei fac cinste acestui cântec. Am cântat piesa la Forest Hills, pentru că m-am gândit că dacă va fi ultimul meu concert, atunci vreau să îmi recapăt piesa și să le spun tuturor că este compoziția mea.
Reporter: De ce ai crezut că va fi ultimul tău concert?
Paul Simon: Îmi place să privesc în ansamblu, să văd imaginea completă. Vreau să închei lucrurile bine, fie că vorbim de carieră sau de viață. Încerc să evit să fiu stăpânit de frică, de îndoială… Să îmi spun mereu: „Oh, nu mai poți compune” sau „Nu vei mai putea fi la fel de bun”. Când scapi de teamă, călătoria devine frumoasă. Atunci vei deveni mai generos și nu te vei mai gândi la necazuri sau la modurile jalnice prin care s-ar putea încheia lucrurile.
Reporter: Plecarea lui David Bowie a fost foarte bine pusă la punct. Cel puțin așa pare…
Paul Simon: Mi s-a părut o alegere foarte interesantă. Nu este o alegere pe care aș face-o și eu, dar pe David Bowie îl consider un performer foarte, foarte bun și modul în care a „părăsit” scena a fost de efect. Eu nu știu dacă aș vrea să-mi pun ultimile gânduri în lumina reflectoarelor. Dar David Bowie a făcut-o. Nici Lou Reed nu și-ar fi dorit așa ceva, v-o spun pentru că vorbeam des în acea perioadă și știu că și el privea imaginea de ansamblu.
Reporter: Spune-ne ceva ce nu ai mai spus într-un alt interviu.
Paul Simon: Nu mă dau în vânt după interviuri. Până la urmă tot ajungi să te repeți, nu ai cum să eviți asta. În general sunt un om deschis. Ceea ce nu vreau să spun, nu voi spune niciodată. Mă bucur doar că nu m-ai întrebat de Garfunkel. Am făcut împreună doar 5 albume, dar uneori am impresia că lumea doar despre asta vrea să vorbească.