PETER HAMMILL LA PALATUL BRUKENTHAL DIN SIBIU (7.08.2014)

Articol de Iulia Radu
Ştiu, am idei puţine şi fixe! Una dintre ele a fost să ajung la Sibiu, la concertul lui Peter Hammill. L-am descoperit recent, adică atunci când a fost anunţată participarea lui la festivalul Artmania. Sigur că îmi (mai) trecuse ocazional pe la urechi numele Van Der Graaf Generator, dar nu pot spune că am dat mare atenţie acestei formaţii. Şi atunci, ce m-a apucat?! Păi, nu aş putea să vă spun exact. Am aflat că vine, am început să ascult şi de atunci… tot ascult şi ascult… Am obţinut şi un interviu cu el! I-am scris direct şi spre surprinderea mea, omul a răspuns imediat şi am stabilit rapid ziua şi ora. Interviul a fost făcut de Andrei Partoş şi poate fi citit aici.
 
Joi, 7 august, m-am dat jos din pat cu un singur gând: cum să fac să ajung la Sibiu, care e cel mai scurt drum? Când, cu ce mă pot întoarce în Bucureşti? După o scurtă căutare, am ajuns la concluzia că dacă plec la 12.00 din Bucureşti, e perfect! N-am stat mult pe gânduri. Habar n-am când au trecut cele 5 ore petrecute în maşină! A fost un drum plăcut! E drept că m-am speriat puţin când am văzut norii negri deasupra Sibiului. Mai aveam vreo 30 de km până la destinaţie, dar „situaţia” era înfricoşătoare: nu mai vedeam munţi, dealuri… totul era plumburiu la orizont. Evident, nu eram îmbrăcată corespunzător. Dar, ce mai conta?! Eram pe cale să-mi împlinesc un vis!
 
Sibiu. Ora 17.00. Mă aflu în faţa Autogării Transmixt şi încerc să mă dezmeticesc puţin. Habar n-am cum să ajung în Piaţa Mare. Pe stradă, nici ţipenie de om. Când în sfârşit întâlnesc o doamnă, aceasta îmi spune că este foarte greu să îmi explice pentru că „sunt foarte multe străduţe şi nu ştiu cum se numesc”. Îmi spune în mare cum se ajunge, eu aud doar „stânga, dreapta, din nou dreapta şi apoi mai întrebaţi” şi pornesc mai departe. M-am mai liniştit după ce am mai înaintat înaintat puţin deoarece am văzut Turnul din centru. După ce am ridicat acreditarea, m-am întors la Palatul Brukenthal unde, primul om pe care l-am văzut, a fost Alina Manole.  Ea venise la ArtMania pentru două concerte, cel al lui Peter Hammill și concertul Hauschka. Am profitat de ocazie şi am intrat amândouă în curtea interioară a Palatului. Erau probele de sunet. Pe scenă, Peter Hammill a cântat câteva acorduri la pian, câteva acorduri la chitară, a făcut niscaiva vocalize şi… gata! Nici 15 minute nu a durat! Pe mine mă apucaseră toate emoţiile. Îmi doream să îi mulţumesc pentru interviu, dar mă gândeam cu groază că nu o să mai ştiu limba engleză. Inima o luase de mult la trap, bătea atât de tare încât aveam impresia că o să sară din piept, unde o fi vrut să se ducă nu ştiu pentru că oricum afară era cam frig şi stătea să plouă. Văzându-mă pe jumătate leşinată, Alina a încercat să mă liniştească şi a şi reuşit într-o oarecare măsură. Ea a fost drăguţă şi mi-a spus multe lucruri în încercarea de a-mi da curaj. Ţin minte că a fost un moment în care eram ferm convinsă că nu voi avea nicio problemă în a-l aborda. Ba chiar am şi făcut câţiva paşi înainte. Peter Hammill era cu spatele la mine şi discuta cu sunetistul lui. Însă, când am constatat că m-am apropiat atât de mult încât nu mai aveam cum să îl evit, mi s-au înmuiat picioarele şi creierul meu a devenit iaurt. Peter Hammill tocmai terminase discuţia cu sunetistul, făcuse o fotografie alături de cineva şi când s-a întors am dat nas în nas. Înalt, slab, cu părul alb şi cu o privire iscoditoare, jucăuşă, omul acesta emană tinereţe. Are un aer fresh, aşa cum nu întâlneşti prea des. Cu glasul gâtuit de emoţii, i-am spus cine sunt şi am dat mâna cu el. M-a întrebat dacă oamenii s-au bucurat să asculte interviul şi a mulţumit la rândul lui. Amabil, a acceptat să facem o fotografie şi apoi s-a retras în culise. După vreo 10 minute mi-a revenit şi mie la normal ritmul cardiac.
 
Având în vedere că nu aveam stare să mă plimb prin oraş şi nici vremea nu era prea prietenoasă, au trecut greu orele până la începerea concertului. La ora 20.30 eram în faţa Palatului Brukenthal. Deja începuseră să se strângă spectatorii. Am întâlnit oameni de toate vârstele, de la 17 la 70 de ani. Un domn venise tocmai din Oradea, avea două bilete şi încerca să dea unul pentru că fiul lui nu mai venise. Omul vroia să-l ofere cuiva, dar s-a „lovit” de excesul de zel a unuia dintre voluntari: „nu aveţi voie să-l daţi, nu este transmisibil”. De parcă pe biletul respectiv exista fotografia şi numele cumpărătorului. Cred că până la urmă omul a reuşit să dea biletul cuiva. Concertul fusese declarat sold-out, în curtea interioară a Palatului Brukenthal au fost 450 de locuri, iar biletele au costat 100 lei.
 
Îmi place să observ mulţimea înainte de concert! Atunci oamenii „fierb”, atunci vezi cât sunt pasionaţi (sau nu) de muzica artistului pentru care au venit. Vorbesc cu patimă şi retrăiesc momente importante din viaţa lor. Am auzit o grămadă de poveşti spuse în special de cei trecuţi de 50 – 60 de ani care ştiau exact când au primit primul disc cu Van Der Graaf Generator, îşi aminteau de audiţiile organizate, înainte de 1989, pe la câte un prieten. Știau cu exactitate și cum era vremea afară și în ce zi descoperiseră trupa. Fiecare îşi povestea trăirile în gura mare, oricui dorea să asculte. Tinerii erau mai reţinuţi, majoritatea îşi exprimau bucuria dând check-in pe Facebook. Este şi acest un mod de a-ţi exterioriza sentimetele.
 
Cele câteva picături de ploaie au agitat tot staful tehnic. Imediat a fost acoperit pupitrul de sunet, boxele şi monitoarele, pianul a fost „îmbrăcat” în husă şi apoi într-o folie de plastic, iar chitara a fost dusă la adăpost învelită, la rândul ei, în plastic. Spectatorii care intraseră deja, au deschis umbrelele. După vreo 10 minute, Doamne-Doamne s-a îndurat de noi şi a mai strâns robinetul, aşa că stropii răzleţi au devenit chiar prietenoşi şi au creat până la urmă o atmosferă potrivită pentru show. Voluntarii au şters rapid scaunele pentru ca oamenii să se poată aşeza liniştiţi, iar la 21.20, toată lumea era înăuntru aşteptându-l cu interes pe Peter Hammill.
 
Concertul a început la ora anunţată, 21.30. Ascultându-l pe Peter Hammill ai impresia că cineva ţi-a luat un bolovan de pe cap! Brusc devii mai uşor şi lucrurile încep să se lege în mintea ta şi să capete sens. Are o voce atât de expresivă care te „trage” rapid în lumea artistului. Şi e atât de bine acolo! Nici nu ştii cum poate să încapă într-o mână de om o astfel de voce cameleonică! După câteva minute, totul devine din ce în ce mai animat, vocea lui capătă culoare şi începi să simţi o energie intensă, nestăvilită. Şi pianul… habar n-aveam că un pian poate să scoată nişte sunete atât de… hard, de dure… uneori erau de-a dreptul apocaliptice, alteori liniştitoare. Eram atât de absorbită de ceea ce se petrecea pe scenă, încât am uitat să mai arunc o privire către spectatori. Când am făcut-o, i-am văzut la fel de captivaţi de muzică. Între piese, publicul reacţiona cu mult entuziasm, când şi când se auzea câte un chiot eliberator, un mod zgomotos al oamenilor de a-şi descărca energia acumulată în timpul concertului.
După câteva piese cântate la pian a urmat un set interpretat la chitară. La fel de intens.
La 23.00, şi-a luat la revedere de la noi. Evident a fost chemat cu insistenţă la bis. S-a întors şi ne-a oferit, spre bucuria tuturor, Refugees. La plecare a avut nevoie de sprijinul oamenilor care se ocupau de pază, care l-au însoţit până în culise. Altfel, ar fi trebuit să dea autografe şi să facă fotografii cu absolut toţi cei prezenţi la eveniment. Şi dacă doar cei de pe partea dreaptă a scenei au avut noroc să dea mâna cu artistul (pe acolo a ieşit Peter Hammill), ceilalţi s-au mulţumit să-l abordeze pe sunetist şi să îl felicite pentru show!
Peter Hammill a cântat printre altele: Don’t Tell Me, A Better Time, Stranger Still, The Comet The Course The Tail, Amnesiac, Driven, Lost And Found, Modern, The Mercy, Traintime, Still Life, Refugees.
 
A fost un concert de excepţie! Sper să mai avem ocazia să îl vedem în România, poate şi alături de colegii de trupă!
Aici puteți citi o cronică scrisă de unul dintre spectatori în limba engleză:
http://www.progarchives.com/forum/forum_posts.asp?TID=99246