PLEŞU LIVE

noiembrie 21, 2015

103

Îl citesc şi îl citez mereu cu plăcere. Nu-s mereu de acord cu el. Îl admir pentru scriitură şi pentru acuitatea observaţiilor. Adesea intră pe teritoriul cronicilor tv. La Gaudeamus l-am zărit imediat după lansarea de carte şi l-am abordat, în virtutea faptului că ne cunoşteam (aşa credeam eu) de prin anii 70. A fost coleg de grupă la facultate cu vărul meu (de-al doilea) Vida Gyuri, fiul sculptorului Vida Geza, mândria Maramureşului. Gyuri a locuit la noi, cu mine în cameră, toţi anii de facultate. Cu Pleşu ne-am mai întâlnit conjunctural după 1990. Niciodată n-am apelat la el, nu mi-am pus serios problema să-l invit, cunoscând alura sa filosofică, dar ştiind şi faptul că-i place un anumit gen de muzică. Ba ştiu că ştie să şi cânte. I-am spus rapid cum mă numesc şi pentru că era vag în recunoaştere, (suntem de-o vârstă) am trecut la invitaţia la emisiune, din reflex. Mi-a făcut, cu năduf, o expunere succintă a situaţiei, la cât e de hăituit, la cât de puţin timp are pentru sine, că de la 1 decembrie nu mai apare nici la radio nici la tv. Ba mai mult, a afirmat şi că noi, adică ăştia, şacalii care facem emisiuni, ne facem treaba cu el, îl folosim şi nu ne pasă de starea lui. Timid i-am spus că nu l-am solicitat niciodată, aşa că nu mi-am făcut treaba cu el. Nici nu ştiu dacă o eventuală acceptare nu mi-ar fi creat probleme inutile, dar felul în care s-a plasat pe poziţia de victimă a marelui său succes, m-a surprins. Practic mi s-a confesat că e sufocat, saturat de atâta popularitate. Poate că sugera altceva şi nu m-am prins. Eu sunt producătorul propriei emisiuni. Invitaţii „primesc”, beneficiază de promovarea consistentă pe postul cel mai ascultat al ţării, pe postul care organizează de atâţia ani Gaudeamus. Altceva nu le pot oferi musafirilor. Andrei Pleşu nu are nevoie de aşa ceva, nu vine. E simplu şi clar. Dar cum s-a exprimat mi-a sunat al naibii de neplăcut. De parcă eram o pipiţă care-l alerga prin Romexpo, pentru un autograf, un selfie, ceva acolo. No way! Rămân cu cititul şi cu convingerea că oamenii mari adevăraţi sunt cei care-şi duc cu decenţă şi demnitatea gloria şi eşecurile în egală măsură. Nu se lamentează de niciuna. Nu cred că cineva l-a obligat să scrie aproape zilnic, să apară la tv sau în alte părţi, să fie ministru sau consilier… De ce să te plângi? La 67 de ani ai tot dreptul să alegi, dar nu să-mi spui mie, coleg de serie, că te simţi folosit şi exploatat de unii ca mine! Dacă nu aveam aceleaşi iniţiale m-aş fi simţit mai bine…