Un frumos cadou adus de Iepuraș, de la echipa de handbal fete, CSM București. Un meci greu, într-o sală ostilă și arhiplină la Budapesta. Spun ostilă pentru că s-a scandat ”Țiganii”, pentru că arienii unguri, printre care sunt foarte mulți țigani de-ai lor (țineți minte cine l-a omorât pe handbalistul Marian Cozma?), au aruncat cu monede, cu apă, au scuipat spre Paula Ungureanu. Jocul a fost oprit peste 7-8 minute. Aș vrea să știu ce sancțiuni primesc organizatorii! Fetele n-au jucat strălucit, au greșit mult. Antrenorul suedez e derutant, face schimbări bizare, experimentează fără argument, dar nu generează nicio schemă de apărare, nu se iese la singurii adversari care aruncă la poartă, nu se face paravan pentru fetele noastre care pot arunca. A folosit-o pe Bazaliu și bine a făcut! Le-am bătut cu un gol diferență (acasă, la București au fost 5 goluri avans) pentru că valorile individuale au contat, pentru că în momentele cheie ale noastre au fost mai calme, chiar dacă au ratat 3 lovituri de la 7 metri. Și în acest caz, antrenorul a procedat aiurea. Gullden bate excelent. A ratat prima lovitură, n-a mai lăsat-o. Așa că au ratat alte două fete. Portarii noștri au fost în formă medie, Grubisici și Ungureanu rezolvând câteva situații delicate. Pot spune că nimeni n-a strălucit, dar Ferencvaros n-a putut trece de ale nosatre. Și asta contează. Campioana Europei va juca în Final Four. Nu știu nicio reprezentantă a sporturilor de echipă care să ajungă doi ani la rând atât de sus. În anii 1986 și 1989, Steaua a ajuns la fotbal de două ori în finala Cupei Campionilor Europeni. A cîștigat prima, a pierdut a doua.* CSM București (cu multe vedete internaționale) a reușit să se mobilizeze cât trebuia pentru a întra în Final Four cu scorul general 57-51. Mulțumim pentru acest cadou frumos și sper ca pentru turneul final CSM să găsească soluții pentru a duce cel puțin 300-500 de suporteri români de la Oradea, Baia Mare sau București! * Paște fericit, fetelor! 🙂
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025