Raul Cârstea la Psihologul Muzical (ediția 847 – 22.12.2018)

decembrie 27, 2018

361

La 29 de ani de la evenimentele din 1989, am început cu o compoziție deosebită semnată de Adrian Ordean (intitulată 22) și T.Rex cu Children of the Revolution.

Invitatul Raul Cârstea a adus cu sine album nou, poezie, sensibilitate, căldură și chitara. Pentru că apare destul de rar în emisiuni, unii, mai tineri, l-au decoperit abia acum. ”Elegia mâinii” este un produs nou, care s-a lansat cu puțin timp în urmă. Versurile căutate, adunate de un mare iubitor de poezie sunt semnate de Adrian Păunescu, Constanța Buzea, Vasile Ciutacu, Ciprian Chirvasiu, Sorin Poclitaru. Veți auzi și câteva compoziții de pe albumul ”Delta lunară” (2009), CD premiat și de Radio România. Raul ne-a mai propus și cântece cu Tatiana Stepa, Mark Knopfler, Chris Rea, Poesis.
”Răspundem când suntem în stare” a ajuns la ediția a 8-a cu cântecele care dau fiori. Veți auzi piese cu Leonard Cohen, Vali Sterian, Manowar, Mondial sau Led Zeppelin.

Rubrica ”Agenda pop-rock” vă oferă și noutăți dar și repere cu Alexandru Andrieș, Bee Gees, Laura Bretan, Pasărea Rock, Compact B ș.a.m.d.

Topul Sentimental este al blues-ului. Primele clasate din repertoriul lui Muddy Waters sunt 1. Got My Mojo Working, 2. Hoochie Coochie Man, 3. Mannish Boy.

Audio:

Mesaje și video din timpul emisiunii:

Adryan, Sydney Eram pe stradă, strigam Libertate. Eram un prost, eu chiar credeam. Mi-e puţin ruşine de naivitatea mea.

Marius, metalfan Eu m-am născut în 1990. Cred că atunci mă pregăteam de marea venire. 🙂 Dar spre deosebire de alţi tineri, eu ştiu ce s-a întâmplat atunci chiar dacă nu am învăţat la şcoală.

Yannis, Grecia Vă salut cu respect. Pe 22 decembrie 1989 aveam 7 ani. Ţin minte că părinţii mei erau foarte speriaţi. Noi locuiam în zona Piaţa Rossetti. Eu îi întrebam mereu ce se aude. Mai rău a fost la mineriadă, atunci m-am speriat şi eu.

Amalia Aveam 8 ani şi mă trimisese mama la pâine. Nu mai ştiu dacă era chiar 22 decembrie. La pâine era coadă mare. Am stat cam o oră pentru că încă nu venise maşina. După ce a venit şi era aproape să îmi vină rândul, a venit mama cu tata şi m-au luat pe sus de acolo. Am început să plâng pentru că mai aveam un pic şi luam pâinea caldă şi ei m-au luat de acolo cu forţa.Nu înţelegeam de ce. Apoi am văzut la TV. Înspăimântător.

Paula Aveam 35 de ani la Revoluţie şi o fetiţă de 9 ani. Sunt din Târgovişte. Am trăit zile groaznice, am fost pe stradă, cu riscul să nu mă mai întorc. Am crezut sincer în schimbare. Înainte să ies pe stradă, mă uitam la fetiţa mea şi îmi închipuiam un viitor frumos pentru ea. Mărturisesc că întotdeauna mi-a plăcut rock-ul, veneam an de an la Costineşti şi vă veneram. Am încercat să transmit dragostea faţă de rock şi copilului meu. După Revoluţie cumpăram fel de fel de casete cu muzică rock. Acum îmi dau seama că în 1992, am avut primul semnal că lucrurile nu merg în direcţia bună, dar am ignorat semnul. Atunci fetiţa mea, mi-a pus casetele într-o pungă şi le-a dus în camera mea, apoi mi-a zis: „suntem într-o ţară liberă! eu vreau să ascult Vanilla Ice!”. Am înăbuşit dorinţa de a-mi înfige mâinile în gâtul ei, dar de atunci mă tot întreb: d-asta am ieşit eu pe străzi printre gloanţe? Ca să asculte ăştia toate porcăriile? Apoi totul s-a întâmplat atât de repede încât nici nu ştiu când ne-a trecut kitsch-ul peste cap!

sursa (pentru audio): Radio România Actualități