Udrea va fi arestată de trei ori. Oricum în câteva ore s-a cerut arestarea ei de două ori de către DNA. E un moment memorabil. Justiţia, de bine ce şi-a dobândit credibilitate şi respect, ar trebui să se mişte mai dibaci, mai cu argumente. Dacă a luat femeia şpagă şi există flagrant, atunci ce aşteptaţi? Dacă a venit unul şi a turnat fără dovezi, de ce ne deranjaţi? Să lansezi un astfel de atac la adresa unei persoane care a candidat la cea mai înaltă funcţie în stat, trebuie să-ţi asumi responsabilităţi şi să te dotezi cu argumente serioase. Curg dosarele pe ecrane…Bute, Microsoft…şi ce-o urma…Dacă a ieşit şi astă seară la TVR1, o vor aresta şi a patra oară? Sunt convins că acum se fac pariuri sinistre gen: o leagă sau n-o leagă? Oare e normal să fie aşa într-o ţară care tocmai se laudă cu realizările sistemului juridic? Mai sobru, cu mai puţin circ nu se poate face curat?
P.S. Faptul că unul dintre cei 9 oameni de neatins ai Curţii Constituţionale a ieşit din joc nu i-a deranjat pe prea mulţi specialişti. T. Greblă a demisionat prompt.
P.S. 2. Am motive serioase să fiu supărat pe E. Udrea. Ea a decis să fie demolată pasarela construită de Nicuşor Năstase din Vox Maris până la malul mării, la Costineşti. O investiţie de 3-400.000 de euro. Era un vis de-al meu din anii 80! O decizie abuzivă, cred eu…dar asta nu înseamnă că m-ar bucura ca şi ea să păţească ceva abuziv!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025