Azi am văzut un mesaj pe pagina Psihologului de la o doamnă, Iolanda Mehedinț. Întreba cum poate da de mine. I-am scris privat. Am văzut pagina ei și am realizat despre cine e vorba. Iolanda era de fapt Csőpi de la Brașov, vecina mea și prima iubire. I-am dat numărul de telefon și ne-am vorbit peste o oră. Suntem de-o vârstă, suntem bunici, dar această reauzire, după atâtea decenii, se datorează Facebook-ului. Ne-am văzut ultima oară când aveam 17-18 ani, când am trecut prin Brașov. De atunci nu știam absolut nimic despre ea. Nici ea nu știa mare lucru despre mine. În schimb își amintea de multe din copilărie. Eu am plecat de acolo prin 1954 și totuși avem amintiri comune. Pare o secvență din filme, dar e realitatea. Mi-a promis că ne vedem că vom povesti, așa că o pagină importantă din biografia mea se va scrie cu un martor esențial. După emoțiile de ieri cu Simona, iată că am mai primit o porție uriașă azi, de la viață. Bine ne-am regăsit, Csőpi!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025