Articol preluat din Adevărul
Kremlinul „regretă“ excluderea Rusiei de la concursul Eurovision, anunţată de organizatori din cauza neînţelegerilor între Moscova şi Kiev legate de alegerea candidatei ruse, potrivit AFP, citat de News.ro.
„Regretăm că organizatorii Eurovision au fost incapabili să-şi respecte propriile reguli şi să nu poată obliga o ţară (Ucraina, n.r) să respecte în aceeaşi măsură aceste reguli“, a declarat, vineri, jurnaliştilor purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov.
European Broadcasting Union (EBU), care organizează competiţia a anunţat joi seară că Rusia „nu va fi în măsură să participe la cempetiţie anul acesta“ după decizia televiziunii ruse de a nu transmite concursul.
Kiev, care organizează în mai ediţia 2017 a Eurovision, a interzis pentru trei ani candidatei Rusiei, cântăreaţa Julia Samoilova, să mai intre pe teritoriul Ucrainei din cauza unui concert pe care acesta l-a susţinut în iunie 2015, în Crimeea, după anexarea acestei peninsule ucrainene de către Rusia.
Postul de televiziune Channel One din Rusia a anunţat că nu va transmite concursul Eurovision 2017, după ce gazda concursului de anul acesta, Ucraina, a interzis reprezentantei Rusiei să participe.
Channel One, care transmite acest concurs în Rusia, a anunţat că a luat această decizie de a nu difuza show-ul după ce European Broadcasting Union a transmis că nu a putut ajunge la o înţelegere cu Ucraina cu privire la reprezentanta Rusiei, potrivit „The Telegraph“.
sursa: Adevărul
Pe link-ul de mai jos puteți citi și comunicat dat de EBU:
https://eurovision.tv/story/russia-unable-to-participate-2017-ebu-statement
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025