Articol preluat din Evenimentul Zilei
Într-un comunicat de presă publicat luni pe site-ul Spitalului de Urgenţă Floreasca, se anunţă că pacientul Gabriel Cotabiţă prezintă o suferinţă cerebrală postanoxică, dar evaluarea neurologică arată o dinamică ameliorare.
„Este stabil din punct de vedere hemodinamic şi respirator cu precizarea că respiră spontan pe sondă de traheostomie, dar necesită în continuare perioade intermitente de ventilaţie mecanică. Totodată, beneficiază zilnic de şedinţe de fiziokinetoterapie, aşa cum se procedează în astfel de cazuri. O echipă multidisciplinară reevaluează în fiecare zi starea de sănătate a pacientului”, precizează spitalul.
Pacientul este evaluat în prezent pe scala GCS la 8 puncte, adică el răspunde la anumiţi stimuli. Începând de săptămâna viitoare, în fiecare zi de joi vor fi elaborate şi difuzate comunicate referitoare la starea de sănătate a pacientului Gabriel Cotabiţă, informeză spitalul.
În cursul zilei de astăzi, potrivit unor surse medicale, citate de România TV, cântărețul deschidea ochii şi respira singur, fără ajutorul aparatelor.
În schimb, surse medicale citate de Mediafax susțin că, de fapt, a fost vorba despre niște teste, de scurtă durată, pentru a vedea dacă poate respira singur, starea lui de sănătate fiind, în continuare, gravă.
„Sunt teste în care pacientul poate să stea câteva secunde deconectat de la aparate, teste care se fac la câteva intervale de timp, dar ceea ce se poate spune este că pacientul este în continuare staţionar, grav. Testele se fac în conformitate cu protocoalele din secţiile de terapie intensivă în cazul pacienţilor conectaţi la aparate pe perioade mari de tip, pacienţilor critici”, au declarat sursele medicale citate de mediafax.ro.
sursa: Evenimentul Zilei
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025