Timpul înseamnă altceva pentru fiecare. Așa cum actorii și muzicienii își programează viețile în funcție de agenda repetițiilor, spectacolelor și concertelor, îmbinând procesul creației și întâlnirile cu spectatorii în condiții destul de neprietenoase artei vii, așa și jurnaliștii culturali își doresc să fie cât mai mult în preajma lor, pentru a valorifica acest schimb energetic prin relatări, interviuri cronici sau simple documentări de eveniment.
Au trecut 10 ani din momentul în care, inspirată de experiența magiei teatrale și muzicale, a apărut nevoia firească de a completa scrisul cu expresivitatea personalităților complexe artistice, literare, ale căror multiple fațete reies mai ales din unicitatea glasurilor și specificitatea gesturilor surprinse pe video. Acest vis îndrăzneț ivit din necesitate mă duce înspre situații-limită de un deceniu. Dacă pentru a fi jurnalist m-am pregătit în timpul facultății și masteratului prin cursuri și stagii de practică, pentru video jurnalism singurul mentor a fost presiunea timpului – acum sau niciodată. Mergi pe teren sau putrezești în redacție? Înveți să surprinzi atmosfera spectacolului sau te limitezi la scris? Îți găsești unghiul cel mai bun sau deranjezi toată sala? Ești în stare să valorifici dialogul energetic dintre artist și public prin cuvinte și montaj video? Dacă editare foto știam din liceu, nici măcar un nume de program de editare video nu știam până nu am avut prima cameră, obiect de muzeu personal acum. Totul se petrecea la foc automat, învățam din mers de la fiecare premieră, lansare, conferință, festival. Am deprins o rigoare de a face prima materialele, subiectele rămânând relevante în timp real, atât pentru public, cât și pentru artist. Într-o lume a eșecului, în care focusul pare a fi pe distrugere, îți cauți din greu mijloace de a construi un sens frumos, bun și util.
Timpul e circular, conții tot ce trăiești de la început până la final, de aceea pare că au trecut doar câteva secunde din momentul în care m-am împrietenit cu video-jurnalismul, o agravare a problemelor cu spatele de la cărarea echipamentului , dar și un rucsac infinit de experiențe de neuitat. Lumea culturală e o adevărată aventură, plină de neprevăzut, unde dacă emoție nu e, nimic nu e. Pasiunea nu o descoperi, e cu tine dintotdeauna, descoperi mijloacele în care o poți trăi și aceasta înseamnă să lucrezi mereu la ea, fie că se vede sau nu în exterior. Pasiunea nu e doar un vis, e o afinitate pe care o transformi în aptitudine, care există doar prin prisma eforturilor depuse. Dacă un vis din copilărie se transformă în pasiune utilă, atunci ți-ai găsit menirea.
Când aveam 10 ani am văzut primul spectacol de teatru, Desculț în parc, apoi am ascultat albumul Te…rock frumos, și după Judy Garland, Liza Minnelli, Frank Sinatra, Elvis Presley, am integrat și acest nou artist, Ștefan Bănică jr. ce avea să readucă rock’n’roll-ul anilor ’50-’60-’70 în atenția audienței generale, albumele și concertele lui devenind un trend nișat. La 10 ani îmi doream să plec din țară, iar după ce am văzut 26 de musicaluri la Londra m-am întors special la momentul festivalurilor de teatru și concertelor de la Sala Palatului, care a fost deschisă către evenimente de către același artist. Aici se vede creativitatea în esența ei pură din punct de vedere artistic – să aduci în tendințe un gen muzical expețional dar neactual și totuși să devină o tradiție de peste 20 de ani cu sute de mii de spectatori a căror voce e mereu auzită și respectată.
Ștefan Bănică. Rock’n’Roll Band, The 50s și cu admiratorii din toate colțurile lumii demonstrează an de an că muzica este cea mai eficientă cale de comunicare, de care beneficiază inclusiv cei din jurul său/ De exemplu, rudele din alte orașe sau din străinătate își văd familiile și/sau prietenii cu prilejul concertelor de Crăciun sau de Ziua Femeii. Muzica aduce oamenii împreună și în afara scenei. Mă impresionează enorm să văd copii, adolescenți, cu părinții, cu bunicii în sală, bucurându-se împreună prin intermediul artei vii, un mediu excelent de conectare dintre generații, în care barierele se transformă în înțelegere și toleranță, descoperind alte feluri de a fi. Cine ești în afara profesiei, în sufletul tău, în sinea ta și în fața tuturor? De ce omul e definit la suprafață de de material, în loc să fie definit în interior de vibrația inimii sale? Raționalul nu anulează emoția creativă și constructivă, un ideal de frumos prin vulnerabilitate.
A exista prin artă fie că ești creator, receptor sau observator este o forță terapeutică de neînlocuit , energie pură de a percepe lumea din alte perspective cu alt vibe. Și chiar dacă viața e supusă schimbărilor majore neîncetat, care extenuează și plafonează spiritul creativ, atât timp cât vor exista artiști ca Ștefan Bănică și publicul lui, cărora le sunt recunoscătoare pentru fiecare prilej cultural care oferă timpului o valoare neprețuită.
cultural platform Verbs describe us
- Din jurnalul unui ninja (67): Chiar poți învăța un sport de contact urmărind video-uri pe net?! - septembrie 9, 2024
- Jack Savoretti: „Eșecul te face să lupți pentru ceea ce pierzi” - septembrie 8, 2024
- Heľenine Oči participă la Dirty Fest București (25 – 26 octombrie) - septembrie 8, 2024
