Ștefan Bănică: Să ne revedem zâmbind într-o sală de spectacol sau pe stradă (minivideo și articol)

Prinsă cu filmările de la târgul de carte eram absolut sigură că nu voi fi în stare să ajung la celăllat capăt al orașului pentru cel mai longegiv concert de la Sala Palatului al celui mai aplaudat artist român din istoria culturală. Lansările de carte începeau dimineața și se terminau seara, iar anul acesta au coincis cu zilele spectacolelor lui Ștefan Bănică, la care merg din 2003 (pe vremea când eram la liceu în alt oraș) și recunosc că nu știu cum am găsit timpul și energia de a fi acolo și anul acesta în contextul filmărilor intermindabile cu scriitorii și invitații lor la câțiva kilometri distanță.

Obositoare nu sunt evenimentele culturale cărora le-am dedicat 10 ani prin documentările video, ci filmările în aglomerații, unde trebuie să fiu atentă nu doar la cadre , dar mai ales la oamenii care trec prin cadre, dar despre bucătăria jurnalismului cultural de teren în alt articol, poate.

Cert e că am ajuns la Sala Palatului cu un nivel jos de energie care  a crescut progresiv cu fiecare moment artistic muzical creat de artiști pe scenă. Spectacolul lui Ștefan Bănică este comparabil show-urilor din Marea Britanie, iar această observație realizată acum 5 ani după ce am văzut 23 de musicaluri la Londra, a fost validată  de doamna Marina Constantinescu în emisiunea sa, Nocturne.

În fiecare an actorul-muzician-compozitor-regizor,  Ștefan Bănică onorează artele spectacolului atât prin varietatea genurilor muzicale, precum și a invitaților surpriză ce fac parte din generații diferite de artiști. Arta vie e despre acum îmbrățisând trecutul și viitorul, fără tendințe sau artificii.

De la duetul „Noi cei de acum” nu am mai ascultat-o pe Loredana live cu Ștefan Bănică, anul acesta au lansat piesa „Ține-mă de mână„.
Am ascultat și o voce foarte bună, Misha Miller, cu o piesă a lui Elvis Presley,”Love me tender„.

Momentul cel mai emoționant, în percepția mea, a fost acela al reuniunii foștilor artiști ai trupei Phoenix – Mircea Baniciu și Ovidiu Lipan Țăndărică, omagiind atât rockul și folkul românesc, precum și memoria lui Nicu Covaci.

Publicul a primit entuziast fiecare moment și de la balcon de unde am stat eu se pot zări și în minivideo generații de iubitori de muzică manifestându-și liber emoțiile și trăirile în contextul creativ și muzical propus de artiști.

Apoi, a urmat sesiunea de autografe unde, la fel ca în ceilalți ani, au venit oameni din toată țara, dar și din afară, m-au impresionat mai ales tinerele muziciene de la Glasgow. Mi-am amintit și de proiectul meu online de la University of the Arts de anul trecut și propunerea profesoarei Kalina de a realiza un film documentar  despre fenomenul Ștefan Bănică de la Sala Palatului, în urma prezentării celui mai documentat artist pe platforma Verbs describe us cultura ca stil de viață.

Fiecare întâlnire profesională a avut un rol definitoriu în formarea mea și sunt recunoscătoare pentru fiecare timp valorificat prin cuvinte și imagini atât în primii mei ani de presă, dar mai ales că jurnalist independent. Nu voi uita niciodată să mulțumesc celor care au crezut în munca mea în toate etapele – cea mai puternică legătură este aceea construită pe respect și seriozitate. Noțiunile de bază ale caracterului uman le-am regăsit la artiști pe care îi admir din copilărie și pe care îi redescopăr prin creația lor, percepută altfel la fiecare vârstă. Este un dar imens și binefăcător să poți înțelege mereu altceva din teatru, muzică sau film. Interviurile, gândurile despre actul creativ live, materialele documentare vin în completare și sunt atât de fericită că în continuare sunt cele mai vizualizate pe Verbs describe us cultura ca stil de viață art goes on, pentru că sunt mărturia schimbului energetic de neînlocuit dintre artiști și public. Nici nu visam că voi ajunge să mă pricep la atât de multe lucruri tehnice vreodată, dar arta și creatorii ei m-au inspirat și mi-au dat putere să merg înainte în a face lucruri bune, frumoase și utile. Munca nu m-a dezamăgit niciodată și nici artistul care m-a determinat să progresez mereu , m-a provocat în situații neașteptate să demonstrez că pot construi exact cu ce îmi e dat sau mai puțin sau alegerea soluției într-un ocean de idei. Procesul creației unui material scris și filmat m-a fascinat de mic copil și posibilitatea de a colabora în cel mai simplu și onest mod cu artiștii este înnobilarea tuturor studiilor și eforturilor constante. Arta e forța emoțiilor creative și constructive!