Bonnie Tyler, a patra oară live, o aștept pe a cincea (28.02.2024)

0
229

Bonnie Tyler la Sala Palatului (28.02.2024)Cei care citesc acest site, știu deja că am o slăbiciune pentru Bonnie Tyler. Am văzut-o prima dată în 2008, în Parcul Florilor din București (a fost un concert cu intrare liberă, am stat 3 ore într-o ploaie torențială). Apoi în 2012 (la Sala Palatului), apoi 2014 (cu Smokie, tot la Sala Palatului). Fiecare întâlnire cu artista a fost una specială.

Vă dați seama că nu puteam lipsi de la concertul de pe 28 februarie. Îi mulțumim lui Romeo Mocanu pentru invitații!

În primul rând, m-am bucurat să văd o sală plină. Nu știm câte bilete s-au vândut de fapt, dar pentru artiștii de pe scenă contează mult să aibă în față un public numeros și dedicat. Am văzut spectatori de toate vârstele în sală (de la 6-7 ani până la 70+). Oamenii s-au simțit bine, au cântat, i-au oferit multe buchete de flori lui Bonnie Tyler, cei mai îndrăzneți i-au cerut autografe (pe care le-a dat cu generozitate artista). Pentru mine, a fost o seară perfectă!

Spectacolul a început la ora 19.10 cu trupa Blue Noise. Personal, habar n-am avut că există o trupă în deschidere, semn că mașinăria de PR duduie și huruie și funcționează exemplar. Am fi putut să aflăm despre ei înainte de concert: cine sunt, cum îi cheamă, ce cântă, de când cântă și alte banalități d-astea de-i apropie pe artiști de public. Am fi putut să îi vedem pe la televiziuni (în emisiunile acelea de maximă audiență) promovând concertul de la Sala Palatului, am fi putut să îi auzim la radio, dar… nu a fost cazul. Cel puțin eu nu m-am intersectat cu ei pe nicăieri. Am aflat că vor fi pe scenă în momentul în care au ajuns acolo. Judecând după reacția publicului, nici ceilalți spectatori nu păreau foarte informați și nici prea încântați. Trupa cântă acapela și o face bine. N-aș zice, însă, că a fost o alegere inspirată pentru deschiderea acestui concert. Mie mi s-a părut prea lung recitalul lor și, la un moment dat, m-am plictisit. Probabil, ar fi fost util un prezentator care să îi introducă în scenă și de la care să aflăm câteva lucruri din biografia trupei. Să rămânem și noi cu ceva. Așa a vorbit unul dintre membri grupului care nu prea avea cuvintele la el… și e păcat! E de preferat să poți valorifica la maximum astfel de oportunități. Credeam că „industria” știe aceste detalii mărunte…

Bonnie Tyler este un izvor de energie și bucurie. Transmite multă emoție prin fiecare gest. Și știe să comunice cu spectatorii fără să pară că trage de timp. Are o trupă extraordinară, alături de care cântă de multă vreme. M-am bucurat mult să îi revăd pe John Young (keys), Matt Prior (chitară) și Ed Poole (bas). Toboșarul este un băiat tănăr și relativ nou în trupă. Din nefericire, n-am înțeles cum îl cheamă (accentul galez al lui Bonnie nu m-a ajutat), iar în textul de prezentare al concertului (publicat pe diferite site-uri de bilete) nu scrie nicio vorbă despre trupă. Adevărați profesioniști în „industria” muzicală românească. Să ne trăiască!

Prin acest turneu, Bonnie Tyler aniversează 40 de ani de la lansarea cântecului Total Eclipse Of The Heart. Piesa a stat 4 săptămâni pe primul loc în UK după lansare, a fost pe locul 6 în topul Billboard la finalul anului 1983 și s-a vândut în peste 6 milioane de unități. În 2015, cântecul a fost votat de publicul britanic, pe locul 3, într-un top al celor mai îndrăgite piese care au fost pe locul 1 în anii ’80. Vă puteți imagina ce bucurie au produs în Sala Palatului primele acorduri ale acestui cântec.

Personal, m-am bucurat să ascult Flat On The Floor (cu care a început concertul), de pe albumul Rocks and Honey din 2013 (este unul dintre preferatele mele). Un alt cântec preferat a fost Turtle Blues, unde strălucește chitaristul Matt Prior. Emoționant a fost și momentul în care Bonnie și-a invitat soțul pe scenă, Robert Sullivan (practicant de judo, care a făcut parte din lotul olimpic al Marii Britanii din 1972). Au aniversat recent 50 de ani de căsătorie.

A fost o seară de vis și sper să mai am ocazia să o văd live pe Bonnie Tyler!

Setlist:

Flat on the Floor (Carrie Underwood cover)
Have You Ever Seen the Rain? (Creedence Clearwater Revival cover)
Hide Your Heart (KISS cover)
Lost in France
To Love Somebody (Bee Gees cover)
The Best Is Yet to Come
It’s a Heartache
Straight From the Heart (Bryan Adams cover)
When the Lights Go Down
Total Eclipse of the Heart
Between the Earth and the Stars
Faster Than the Speed of Night
The Best

Bis:
Turtle Blues (Big Brother & the Holding Company cover)
Holding Out for a Hero

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here