Tudor Chirilă: „Trăim într-un moment şi într-o ţară în care nu poţi să spui hlizit: sunt fericit“

Articol preluat din Adevărul
Cu aerul unui adolescent, Tudor Chirilă povesteşte despre educaţia primită în sânul familiei, care i-a desenat primele linii ale unei vieţi de artist. În ultimii ani, opiniile emise de solistul trupei Vama la adresa unor subiecte de interes public i-au făcut pe oamenii generaţiei Facebook să găsească în Chirilă un reprezentant de seamă al societăţii civile.
„M-am lămurit şi cu tine“ sunt vorbele pe care Ioan Chirilă i le-a spus fiului său mai mic, Tudor Chirilă, când l-a prins prima data că fumează. I-au picat greu atunci adolescentului care trăgea dintr-un Kent castelat, în drum spre casă. „Eram mare şmecher!“, se ironizează acum artistul. Episodul l-a durut. S-a lăsat însă de fumat mai târziu, pe la 23 de ani, forţat de împrejurări. Trebuia să ne vedem joi, dar l-am găsit pe Tudor, cu greu, într-o marţi, în studioul de repetiţii; compunea muzică împreună cu colegii din trupa Vama pentru un nou album care va fi lansat în vara acestui an. Am reuşit să stăm de vorbă, printre acorduri de chitară, mixaj, glume cu colegii, banane şi caju, şi efervescenţa lui care se revărsa în toată încăperea. Tudor Chirilă, la 42 de ani, e plin de chef şi are entuziasmul unui puşti de 20 şi ceva de ani, dar poartă cu el învăţămintele unui artist care şi-a trăit poveştile de euforie şi dezamăgire în versurile pe care le ştim cu toţii, iar acum vrea altceva. Aşa s-a născut şi prima melodie de pe noul album, „Memories Now“, care sună diferit faţă de cele cu care ne-a obişnuit Chirilă.
 
Tudor e aşa cum nu mă aşteptam – pozitiv şi aproape fără regrete: „pentru că mă aşteaptă un viitor prea frumos să mă gândesc la trecut“. Cu toate astea, ne-am oprit, de câteva ori, pe parcursul discuţiei noastre, în gara amintirilor lui Tudor Chirilă. Am fost în culisele Teatrului de Comedie, acolo unde Iarina Demian i-a prezentat lui Tudor cea de-a doua familie: actorii şi maşiniştii „ca fraţii mai mari“, costumele şi decorurile, aplauzele publicului. Am fost şi în sufrageria în care Tudor, copil fiind, asculta împreună cu tatăl lui Concertul Nr. 3 de Beethoven şi alte sute de viniluri cu muzică clasică, o colecţie răvăşitoare rămasă în urma sa, acum, pe rafturile fiului cel mic. Educaţia artistului a pornit chiar din aceste locuri, iar părinţii i-au fost, cumva, primii profesori. Şi oricât de mare era Ioan Chirilă, oprit pe stradă pentru autografe ori felicitări, Tudor îşi aminteşte că niciodată nu i-a dat drumul din mâna lui. Cronicarul a plecat, însă, prea devreme, când Tudor avea doar 25 de ani. Dar cu el a rămas, de cealaltă mână, mama – actriţă şi regizoare – alături de care a crescut actorul Tudor Chirilă.
 
Despre descinderea în trecutul lui Tudor Chirilă puteţi citi mai multe în prima parte a interviului acordat „Weekend Adevărul“. În cea de-a doua, ne-am întors în prezent, hotărâţi că „amintirile se construiesc acum“. Dialogul ne-a purtat, inevitabil, spre actualitatea românească, tragică pentru mulţi dintre ocupanţii ei. Chirilă nu este singurul artist care emite opinii critice la adresa politicienilor noştri, dar a devenit una dintre cele mai ascultate voci, cel puţin pentru o parte a ceea ce numim generic: tânăra generaţie. Nu vrea să fie modelul nimănui şi se fereşte să-şi asume vreun rol de „civilizare“. E o responsabilitate pe care nu şi-o doreşte, dar recunoaşte că „dacă am fi mai mulţi (n.r. – artişti care să îşi exprime opiniile public), am trezi, poate, mai multe conştiinţe“. Şi tocmai indiferenţa asta care doare, nu doar în dragoste, vorba versului din „Ana“, îl face pe Tudor să spună că România este ţara în care nu poţi afirma, tâmp: sunt fercit. Însă dincolo de ticăloşia guvernanţilor şi de amărăciunea unei societăţi, omul Tudor Chirilă este tată şi iubit. Şi fericirea asta îl limpezeşte. Dar nu vom vorbi aici despre familia din prezent, pentru că Tudor vrea să-şi ferească bucuriile personale de ochii avizi ai opiniei publice.
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://adevarul.ro/entertainment/celebritati/interviu-tudor-chirila-traim-intr-un-moment-intr-o-tara-nu-poti-spui-hlizit-fericit-1_56e2e9695ab6550cb8be35d9/index.html