Prime de Craciun si salarii marite la TVR, institutie aflata intr-o profunda criza financiara

0
16

Directorul interimar al TVR, Irina Radu, a aprobat la sfarsitul anului trecut prime de Craciun si mariri salariale pentru zeci de angajati, potrivit surselor HotNews.ro. Irina Radu a confirmat, luni, ca au fost acordate prime si mariri de salariu, dar nu a precizat valoarea totala a acestora si nici numarul exact al beneficiarilor. Desi TVR se afla intr-o situatie financiara grava, Irina Radu explica masurile prin faptul ca televiziunea publica „este o companie ca oricare alta, care trebuie sa functioneze dupa aceleasi reguli ale recompensei si penalitatii financiare; TVR nu poate functiona numai pe baza de procese castigate sau pierdute sau pe baza de executari silite (…)”.
Potrivit surselor HotNews.ro, primele de Craciun aprobate la finele anului trecut ar fi in valoare totala de 50.000 de lei, fiind vizate circa 50 de persoane. Aceleasi surse estimeaza ca maririle salariale, care ar viza circa 100 de angajati, ar incarca bugetul anual de salarii pe 2016 cu aproximativ 350.000 de lei, fara taxe. Irina Radu a confirmat, pentru HotNews.ro, existenta acestor masuri, dar nu a putut preciza, pe moment, la ce valoare se ridica efortul financiar si nici numarul beneficiarilor.

  • TVR este intr-o situatie financiara grava, institutia terminand anul trecut cu pierderi cumulate estimate la 689 milioane de lei. Irina Radu – care conduce TVR ca director interimar, in absenta unui consiliu de administratie – a facut apel in mod repetat, in ultimele luni, la masuri urgente pentru a permite televiziunii sa functioneze si sa evite blocajul total. O solutie care castigat teren este schimbarea legii asa incat TVR sa poata intra in insolventa.

Irina Radu a afirmat ca a anuntat deja aceste decizii inclusiv intr-o conferinta de presa si in cadrul unor intalniri avute la Parlament. Pana zilele trecute, in interiorul TVR informatiile circulau la nivel de zvon.
Directorul interimar spune ca „toate corecturile facute sunt in limitele salariilor existente” si arata ca valoarea lor este incomparabil mai mica fata de efortul depus de TVR pentru a face fata executarilor silite la care au recurs 2.100 din cei 2.500 de angajati ai institutiei si care, pana acum, au dus la o incarcare a bugetului de peste 13 milioane de euro.
 
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-20864724-prime-craciun-salarii-marite-tvr-institutie-aflata-intr-profunda-criza-financiara-irina-radu-director-interimar-tvr-nu-poate-functiona-numai-baza-procese-castigate-sau-pierdute-executari-silite.htm

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here