Articol preluat din adevărul.ro
Televiziunea Română caută profesionişti pentru posturile de jurnalist TV, videojurnalist, documentarist şi editor de montaj, iar din luna noiembrie va organiza concursuri pentru ocuparea acestor poziţii. Decizia vine în contextul în care TVR nu a mai organizat, în ultimii ani, concursuri pentru completarea schemei de personal, mai ales de la Ştiri. Deşi situaţia financiară a instituţiei este în continuare dificilă, demersul vine ca o măsură organizatorică necesară într-una dintre zonele unde activitatea este prioritară. Pentru a putea supravieţui, TVR are nevoie de rezultate, iar pentru a le obţine sunt necesari profesionişti tineri, cu experienţă, care provin din medii diferite şi pot îmbunătăţi rezultatele televiziunii, afirmă reprezentanţii postului într-un comunicat de presă.
„Economiile trebuie făcute în sectoarele unde există excedent, nu acolo unde influenţează rezultatul aşteptat de telespectator“, a declarat Irina Radu, preşedinte-director general al TVR. „Adică, deşi mai există posturi libere, având în vedere situaţia financiară grea, nu dorim să le ocupăm, chiar dacă acestea sunt disponibile“, a mai adăugat Radu.
Dacă sunteţi interesaţi de o carieră în cadrul Televiziunii Române, puteţi aplica pentru unul din posturile disponibile în cadrul Direcţiei Ştiri:
Jurnalist TV Senior – 1 post, Producţie Editorială Ştiri şi Emisiuni;
Jurnalist TV (S) – 5 posturi, Producţie Editorială Ştiri şi Emisiuni;
Videojurnalist (S) – 2 posturi, Producţie Editorială Ştiri şi Emisiuni;
Jurnalist TV (S) – 1 post, Colectiv Online;
Documentarist (M) – 1 post, Digital Workflow
Editor de montaj – 5 posturi
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://adevarul.ro/entertainment/tv/tvr-angajari-posturi-scoase-concurs-spune-sefa-institutiei-1_581368bd5ab6550cb8fef066/index.html
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025