#COLECTIV – ANA PASCU: ”DE DOUĂ ORI, ALEX A ALES ROMÂNIA. PRIMA OARĂ, CÎND A REFUZAT UN JOB LA FRANKFURT. A DOUA OARĂ, AM ALES EU PENTRU EL: NU L-AM TRANSFERAT ÎN STRĂINĂTATE DECÎT PREA TÎRZIU”

Interviu de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan publicat pe tolo.ro
E prima oară cînd Ana Pascu vorbește despre ce s-a întîmplat atunci.
Și pentru jurnaliști e straniu.
Pentru că tot ceea ce a urmat, investigațiile despre infecțiile nosocomiale, minciunile ISU ca nu stiau de club, sponsorizarile pompierilor, Unitatea nefuncțională de Mari Arși de la Floreasca, Hexi Pharma, contractele măsluite ale spitalelor, viermii de la Spitalul de Arși, totul a început în noaptea în care redacția Gazetei Sporturilor a încercat să afle ce s-a întîmplat cu băiatul ”Anei Pascu, tipa de la scrimă”.
-A trecut un an, doamnă Pascu.
-Iar eu îl aștept pe Alex să vină, să mă sune. Nu pot să accept că nu mai e. În fiecare noapte plâng în hohote. În primele trei luni nu am știut decât să plâng, plângeam până simțeam că-mi explodează capul. Din cauza asta am făcut și tensiune mare, 20. După fiecare criză de plâns, tensiunea scade numai cu pastile. Am ajuns să nu mai suport durerea.
–…
-Nici nu știu cum am trăit în primele luni, pentru că nu-mi mai duc aminte aproape nimic. Nu-mi aduc aminte când a plecat din spital spre Paris, când s-a întors, cum l-am dus la IML, nici de înmormântare nu-mi aduc aminte. Mi-au spus fetele mele de la scrimă că m-au ținut să nu mă prăbușesc din picioare.
Trei luni am plâns până la epuizare. De multe ori am ajuns la spital și acolo îi spuneam din priviri soțului că nu mai vreau nimic de la viață. Am înțeles apoi că așa nu mai pot trăi și am apelat la un psiholog. De la el am aflat că atunci când intri în depresie faci lucruri autodistructive.
(Sună telefonul fix. Răspunde și are loc o conversație scurtă. Este soțul)

”TOCMAI ÎȘI FĂCUSE ANALIZELE ȘI ERA FERICIT CĂ ERAU PERFECTE”

–Vă ajutați reciproc?
-Soțul meu face față și mai greu situației; cât e el de doctor, la spital a intrat o singură dată la Alex. Eu sunt bine în comparație cu el, a plâns non-stop, iar după zece zile a făcut o cataractă agresivă la ambii ochi și a trebuit să fie operat. Nu mai poate sta singur şi din cauza asta simte nevoia să vorbească cu mine mereu. Mă sună încontinuu când nu sunt acasă.
–Cum era Alex?
-Optimist. Îl certam mereu că nu-și făcea controale medicale periodice, îi spuneam că trebuie să meargă la doctor o dată pe an. Cu două săptămâni înainte de incendiu, a venit la mine și mi-a spus: ”Uite! Sînt sănătos! Mi-am făcut analizele și sunt extraordinare. Ești fericită acum?”
-Povestiți-ne ceva despre el, vă rugăm.
-Alex a fost un copil de excepție. A făcut Liceul german, a intrat al 3-lea la Arhitectură, nu a trebuit să-l verific niciodată la teme. La 4 ani și jumătate știa deja să citească. La patru ani și jumătate citise Mary Poppins și Cuore. Îmi aduc aminte de o zi când aveam musafiri. El s-a ridicat în picioare și ne-a spus ”Buna seara. Eu mă duc la mine în cameră.” M-am dus să văd ce face și l-am găsit citind. ”Uite, mami, am terminat cartea” ”Tu, Alex? Poate bunicul.” Și mi-am spus în minte ”Alex a început să mintă.” L-am pus să-mi arate. Și a început să citească cursiv, ca mine.
(…)
-I-ați urmărit cariera?
-Mai degrabă îl urmăream pe el. (Zîmbește din nou. A doua oară în două ore). ”Primul album a fost pentru copii”, mi-a spus el. Era disperat să se remarce cu al doilea. Am trecut prin toate spaimele de mamă cînd îl vedeam cum pleca noaptea cu mașina. Se consuma foarte mult. ”Parcă era un hobby!? Ce Dumnezeul meu faci?”, îi spuneam. Îi plăcea foarte mult Bruce Dickinson, solistul de la Iron Maiden, care fusese și scrimer.
(…)
-În tot acest an, am mai vorbit cînd și cînd. Ne-ați spus că citiți ceea ce se scrie. Cu ce sentimente?
-La „Colectiv”, autoritățile nu au apăsat pe butoane, personalul din spitale a fost insuficient. Ce să spun? Alex a ieșit din club pe picioare, a fost adus de un prieten cu mașina la spital. Amicul ne-a povestit cum tot drumul a stat cu mîinile afară pe geam, ca să și le răcorească.
– La ce spital?
-La Floreasca. S-au luat după o ambulanță. Prietenul lui l-a sunat pe soțul meu și i-a auzit pentru ultima dată vocea lui Alex: ”Spune-i lui tata că sunt OK!”. Din momentul în care am ajuns noi la spital, timpul s-a topit. Îmi aduc aminte frînturi de viață. Din a doua zi am vrut să-l transfer pe Alex la un spital din Franța. Un demnitar de acolo, fost scrimer, care a aflat de nenorocirea mea, m-a ajutat să obțin garanția de 350.000 de euro pentru transfer, dar o doctoriță de aici m-a sfătuit să nu-l duc. A fost o frămîntare mare în inima și în sufletul meu. M-am hotărît însă prea tîrziu.
-E adevărat că și el a fost infectat?
-Da. În primele zile a contactat mai multe bacterii agresive. Klebsiella din plămîni l-a și terminat. Am înțeles că el voma în timp ce era intubat… A fost o îmbulzeală de nedescris acolo în primele zile. Răniții erau duși pe targă de la secția de terapie intensivă spre tomograf printre toți oamenii care sunt în sala de primiri urgențe. Alex era plimbat cu fața descoperită printre acești oameni veniți de pe stradă.
-Vă amintiți vreun episod anume?
-Cînd a apărut ministrul Bănicioiu l-am întrebat dacă nu ar trebui ca pacienții arși să fie izolați? Mă întreb de ce medicii au acceptat să-i trateze în asemenea condiții, dacă nouă, care nu avem cunoștințe medicale, ni s-a părut că ceva nu e în regulă?! Cred însă că dacă medicii știau și puteau să facă mai mult, făceau. Atîta au știut. Atîta au putut.
-La un moment dat, ne-ați spus că aveți o concluzie la tot ce s-a întîmplat. Aceasta este?
-Da, atîta putem, atîta facem, viața e complicată în România și trebuie să recunoaștem asta. Nu e deloc resemnare în ceea ce spun. Noi la lupta pentru adevărul de la ”Colectiv” nu vom renunța niciodată. Nu îmi este ușor să mă gândesc la faptul că cei care au fost transferați la timp în străinătate sunt acum în viață! Am greșit sau nu că l-am ținut atîtea zile în Spitalul Floreasca? Mi-e frică de răspuns.
 
Puteți citi interviul în întregime aici:
http://www.tolo.ro/2016/10/29/colectiv-ana-pascu-de-doua-ori-alex-a-ales-romania-prima-oara-cind-a-refuzat-un-job-la-frankfurt-a-doua-oara-am-ales-eu-pentru-el-nu-l-am-transferat-in-strainatate-decit-prea-tirziu/