VIATA NU E TRANSMISIBILA

mai 11, 2016

Articol de Dara Codescu
… Localitatea Corbeanca, intr-o zi cu soare… Calma. Pana cand o veste a tulburat intreaga suflare: viceprimarul comunei a lasat un bilet pe birou, in care scria ca pleaca sa se sinucida. Politia a intrat in alerta, a luat cainii si a inceput o cautare febrila. Acum, cainii s-au oprit pe malul lacului. Asta e: inseamna ca omul s-a inecat. Sa vina scafandrii! Au venit scafandrii. Si televiziunea, si Salvarile. Toata lumea astepta gasirea, ma iertati, a… cadavrului! Dupa scufundari repetate, scafandrii au inceput sa se uite urat la caine. Vezi, Doamne, i-a indus in eroare! Cainele s-a uitat urat la scafandri: „Parca eu sunt de vina ca desteptul ala a venit pana aici, i s-a parut apa prea rece si n-a mai sarit!”. In timpul asta, locuitorii comunei dadeau deja interviuri televizate; se emiteau presupuneri despre motivul care l-ar fi manat pe viceprimarul actual si candidat in liste pentru taburetul de primar in lupta… in lupta cu viata… cu moartea… cu astea doua. In sfarsit, se da publicitatii primul anunt: vicele a fost gasit in cimitir. Mai, sa fie! Adica, ma duc sa ma sinucid! Unde sa ma duc? Iaca in cimitir. Nu, nu ma ingrop de viu, dar o sa vina noaptea si o sa mor de frica, asta e, a mai faina sinucidere! Alta stire: vicele nu mai era in cimitir, iesise pe trotuar si, de unde politistii il cautau pe el, acum ii cauta el pe politisti, sa le spuna ca e teafar. De precizat ca cimitirul era langa lac, de unde presupusul sinucigas putea vedea sau auzi tevatura scafandrilor, pana i s-o fi facut mila de ei si a iesit din ascunzatoare, sa le curme suferinta. Deci, cainele nu gresise, asta am vrut sa spun!…
Sunt sigura ca iar o sa-mi pun toata lumea in cap, ca nu e de glumit cu depresivul caruia ii vine gand de sinucidere, ca astia sunt oameni bolnavi si ce e de ras aici! Nu, nu e de ras. Si, da, in faza unei tentative de sinucidere, vorbim de oameni bolnavi. Dar nimeni nu ajunge la etapa de criza, de luni pana marti. Oamenii s-au obisnuit sa faca o drama din orice fleac. Si, daca te enervezi rau de tot pentru ca: ti-a dat cafeaua-n foc, ti s-a rupt tocul de la pantof, ti-ai pierdut celularul cel nou, te-ai certat cu soacra, te-a parasit iubi, te persecuta seful, nu-ti ajung banii, nu te asculta copiii, salcamul vecinului are craci pe streasina ta, nu ti-au crescut cozonacii, amanta lu’ sotu’ arata mai bine ca tine, fratele nevestei a castigat la loto….si as putea continua asa pana maine, sa ma scoata cineva din frazoiul asta… Asa, ce ziceam? Ziceam ca e normal sa se-aleaga praful de mintile noastre, daca nu ni le tinem in frau. Pentru ca forma zero a disperarii nu foloseste nimanui. A, daca eu constat ca nu ma mai inteleg nici cu umbra mea si zic: da, domnule, m-am saturat de mine, de voi toti si, de tampit ce sunt, vreau sa mor. Drept pentru care, ia viata mea! Tu, bolnavule de cancer, care vrei sa traiesti! Tu, condamnatule la dializa, care iti numeri zilele! Tu, ranitule in accident, care ai nevoie de o inima noua! Tu, mama infirma, care vrei sa-ti cresti copiii! Tu, batran diabetic, care vrei sa-ti vezi nepotii mari! Atunci, da, as intelege! Dar, altfel? De curand, un zevzec si-a luat zilele, ca avea prea multe datorii si nu mai putea avea grija de familie. Asa, si? Le-a facut un bine, i-a lasat pe drumuri. Ma abtin de la alte exemple, nu de alta, dar sunt persoane publice si le veti recunoaste. Si nu discutam aici de persoane, ci de fenomen in sine.
Inchei cu un apel catre toti bipezii care nu privesc in jurul lor, la oamenii bolnavi care fac eforturi uriase sa supravietuiasca si muncesc in vremea asta, si au grija de familiile lor, oameni care fac naveta intre spital si casa, incercand tot ei, incercatii sortii, sa-si linisteasca familia. Ca sunt bine, ca totul o sa treaca. Asadar, bipezilor cu ganduri de pierzanie, incepeti cu un tur al spitalelor si vedeti cum se vegheaza la patul muribunzilor. Cum tatal pe moarte isi linisteste fiul, ca se simte mai bine. Iar fiul isi musca lacrima si-i mangaie fruntea, spunandu-i ca veni si maine sa-l vada. Desi el stie bine ca acel maine nu va mai exista…

Si, daca nici dupa asta nu va va crapa obrazul de rusine, n-aveti decat sa faceti ce vreti! Nimic nu e mai usor decat sa ne facem rau singuri.