Vocea României, un „stretching” vocal (8.12.2017)

decembrie 8, 2017

Articol de Iulia Radu
Am o dilemă: „Vocea României” este un show muzical sau o competiție sportivă?
Mă uit și îmi stă mintea în loc. Văd artiști-tineri, (semi)debutanți, care sunt puși să „organizeze” un adevărat campionat de gimnastică pe coardele vocale. Ba sus (atât de sus de parcă ar vrea ca pe finalul notei să poată fi auziți doar de câini), ba jos (atât de jos de nu mai înțelegi cuvintele „scuipate” afară). Fețele sunt schimonosite, corpul chircit, contorsionat, uneori, așa că nu poți să nu te întrebi dacă așa-i regia sau poate e nevoie de o ambulanță (știm cu toții cât de nesuferite pot fi crampele). „Un sportiv adevărat, un artist adevărat, un performer adevărat trece peste oboseală”, glăsuiește Loredana, confirmându-mi bănuiala că mă uit la un concurs sportiv. Dar… de când sunt artiștii sportivi?! Eu m-aș bucura să fie așa! Măcar ar exista în breasla asta și conceptul de fair-play. Dar parcă MUZICA (a se citi ARTA) are de-a face cu sufletul, creativitatea, emoția.. Chestii d-astea. Ascultându-i cum fac slalom printre note înalte și note joase, mă mir cum au reușit să „supraviețuiască”. Săptămâna trecută o ascultam pe Zsuzsana interpretând „Stairway To Heaven” (Led Zeppelin), pe Ștefan Știucă interpretând „Drumurile noastre” (Dan Spătaru), în timp ce săptămâna aceasta Ștefan Știucă a interpretat „Yesterday”. Nu fac parte dintre puriști, accept cu ușurință și coverurile. Dar dorința ProTV-ului de „a fi altfel” (niciodată așa cum ești tu de fapt), de a-i face pe concurenți „să-și depășească limitele” (nu știu de ce vor să acrediteze ideea aceasta stupidă că un artist este adevărat doar dacă sparge bariere) este absolut nedreaptă în primul rând față de concurenți, apoi față de telespectatori. Tot ProTV-ul încearcă să ne inducă ideea că dacă nu ai o poveste (de regulă, tragică) în spate, nu poți deveni artist. Adică dacă nu ai avut drame în copilărie, dacă părinții nu-s divorțați, dacă n-ai luat droguri, atunci PR-ii instituției sunt „morți”, habar n-au cum să „împacheteze” show-ul.
Dar să revin la interpretările buclucașe. Înțeleg perfect ideea de a rearanja piesele, ceea ce nu înțeleg este dorința de a duce totul la extrem. De ce trebuie să fie totul atât de teatral, de artificial? De ce e musai să-l scoți pe concurent „din zona de confort”? Primul care „moare” în chinuri, în urma unor astfel de interpretări scremute, este MESAJUL piesei. N-am înțeles nimic din „Yesterday”. Dacă pe 8 decembrie 1980, John Lennon a fost ucis, înseamnă că la 37 de ani trebuie să ucidem mesajul unei piese atât de frumoase?!