ANDRIEȘ la Filarmonica din Timișoara

septembrie 28, 2014

100

Cronică de Entckidu

Căteva observații subiective, adică personale

Am citit deja câteva cronici radioase legate de concertul lui Andrieș de miercuri, 24 Septemrbrie 2014, de la sala „Capitol” a Filarmonicii din Timișoara. Cum că „Sală plină”, „publicul a cântat împreună cu cei de pe scenă” și alte locuri comune. N-a cântat nimeni, poate vreo două versuri la „Astă seară la Telejurnal„. Am fost în rândul șapte, aș fi auzit 🙂 Dar sunt convins că de murmurat, au făcut-o mai toți (poate în afară de nevastă-mea și alți parteneri- ai altora, veniți să vadă despre ce-i vorba) oameni care știau toate piesele. Nu prea îți venea să-ți dai drumul la solistică, într-o sală atât de intimă și cu asemenea acustică 🙂
A fost lume puțină, dar faină. Dar de ce a fost doar pe trei sferturi plină sala (care oricum nu e foarte mare)? Pentru că singurul afiș cu concertul este la mine! 🙂 Nu e o glumă, chiar așa cred că e, chit că o doamnă de la PRBeta, agenția care a organizat, altfel excelent, spectacolul a reacționat repede când, rugându-l pe Alexandru Andrieș să îmi semneze afișul, i-am spus (fără nicio implicație) că e valoros, fiind unicul. Nu e singurul! aproape că a strigat o doamnă (de la organizatori,desigur), înghețând pentru o clipă calda atmosferă de la Cărturești, sala de ceaiuri și taifas, unde a doua zi după concert Andrieș, Maria Ioana Mântulescu, Berti Barbera și Sorin Romanescu s-au întălnit cu cineva a vrut să vină la un ceai & o vorbă, șapte.
Mă rog, n-o fi fost singurul afiș, dar eu altul n-am văzut (nici măcar la Filarmonică, pe unde am trecut de vreo trei ori în ultima lună). Afișul de care spuneam l-am primit a doua zi, chiar de la gazdele de la Cărturești – era pe peretele lor, între alte multe postere colorate.

Eu m-am întors, după patru ani foarte faini de Germania, în Timișoara și pentru concertul ăsta. Atmosfera primelor 4,5 albume Andrieș (curios, cele dinainte de ’90) face parte pentru mine din farmecul și vraja locului, respirând în zona destul de rarefiată din păcate, a părții unde ar trebui să fie mijlocul societății, sau hai poate un pic peste. De obicei, zona educată care își permite și vrea să-și cultive și alte funcționalități decât cele care-s legate de nevoile imediate. O constatare statistică, obiectivă, nimic altceva.
Interesant cum am asociat zona asta cu câteva caractere tipice din cărțile.. Rodicăi Ojog Brașoveanu, scriitoare de romane polițiste impănate și împânzite de personaje foarte bine construite. Sunt convins că lui Dinu Radulian îi plăceau (înainte de a fi asasinat) primele albume Andrieș 🙂

Muzica și concertul

Îmi plac primele albume Andrieș și pentru șprințara orchestrație, acolo unde ea se manifestă, în piesele echipate cu ceva mai mult decât o chitară. Adică acolo unde Mircea Marcovici -bass și Mihai Farcaș –tobe livrează perfect adăncimea unor note / pasaje sau jucăușul mai mare sau mai mic.
Interioare– primul album Andrieș, n-are încă piese dezvoltate pentru toată această echipă de sunete. Sau avea și nu le-a ales Maria Mântulescu? Alexe, la întâlnirea de a doua zi, ne-a dezvăluit că ea a ales piesele pentru primul album. Și ce bine a făcut-o! Cum ar fi fost să fi fost democratic amestecate piesele lui sociale (devenite politice), pe care le avea deja compuse, cu cele pe care le știm de pe primul lui album?..
Următorul LP, Rock’n’Roll, mă ascultă și pe mine și dă un pic drumul la rețineri, în privința „datului drumului” la instrumente. Apoi, pe următoarele albume (dintre primele) se revine la un teren de mijloc – acompaniamentul e mai degrabă de percuție, decât de tobe în toată desfășurarea lor. Un exemplu e prima piesă de pe Interioare, Ea va veni, unde odată la câteva intervale clinchetul unui cinel e toată intervenția dinspre partea asta, dar e nici mai mult, dar mai ales, nici mai puțin! decât ce trebuie.
Așa că prezența lui Berti Barbera pe scenă alături de Andrieș e perfect logică și foarte inspirată. Apropo, cred că principalele calități responsabile de valoarea muzicii lui Andrieș sunt inteligența și bunul-gust/simț. Muzica lui nu e mare, în sensul spațialității, nu e epică, în sensul dezvoltării și dimensiunii pe care se întinde „pănza” țesută nu acoperă niciodată suprafețe foarte mari, cu planuri și perspective. Și Berti Barbera a făcut un spectacol extraordinar, asigurând acompaniamentul de percuție (cred că a folosit cel puțin 10-15 instrumente și găselnițe diferite, dar adecvate). Și a făcut mai mult, a participat sau a provocat direct (la) umorul care-i prezent și specific multor piese Andrieș. Am râs înfundat sau cu gura pâna la urechi de multe ori, pe durata concertului.
Alături de cei numiți mai sus a fost și Sorin Romanescu, despre care nu știu absolut nimic – la chitară, a făcut câteva solo-uri (care nu există în variantele de studio ale pieselor) bine-venite. Și realizez că Andrieș nu are pe Interioare, RockNRoll, Despre Distanțe și Trei Oglinzi (albumele seminale, la care mă raportez cel mai mult) un chitarist solo să facă un trio cu Mihai Farcaș și Mircea Marcovici pe partea jazzistică a orchestrației. Este AG Weinberger pe Despre Distanțe, dar înclină mai mult spre blues (o componentă oricum importantă a muzicii Andrieș)
Piesele cântate au fost mai întăi cele de pe Interioare (nu toate și nu în ordine), multe de pe RockNRoll, și apoi câteva de pe următoarele (Zile Egale și Un om fericit). Nu au lipsit desigur favoritele din concert (Tamara, La Rovine, Ce oraș frumos, Cea mai frumoasă zi, Șeherezada, Milițienii și altele).

Taifasul

Văd pe afiș că librăria Cărturești a fost unul din organizatori/sponsori și probabil lor le aparține ideea, care s-a putut realiza, de a avea o întălnire cu Andrieș și cei care l-au acompaniat pe scenă, în spațiul ceainăriei pe care Cărtureștii îl au. M-am gândit și răzgândit de cinci ori, dacă să merg sau nu.
Aceleași ezitări le am și în privința concertelor, în caz că începe să roadă bănuiala că ce voi experimenta va ciobi din soclul pe care l-am așezat, copilărește, pe artist, cunoscându-l doar din înregistrările de studio. Până la urmă abordarea „mai bine să-mi pară rău că m-am dus, decât că nu m-am dus și nu știu ce-am ratat” a învins și-s încă (la 3 zile după) fericit pentru asta 🙂
Am dat o fugă în pauza de prănz să printez poza pe care o făcusem cu o seară înainte la concert. Mi-a plăcut cum arăta pe monitor în full-screen având extinsă penumbra, obscurul din afara scenei pe tot ecranul și mi-am imaginat imediat paspartu-ul care să recreeze asta pe hărtie și eventual șoricelul de pe coperta Interioarelor desenat cu alb pe poză, direct de la Andrieș. Așa că am printat undeva imaginea, am cumpărat un marker care scrie cu alb, mi-am luat de acasă vinilul (ăl mai nou, căci am vreo trei exemplare), cd-ul cu albumul remasterizat, cumpărat la concert și, vorba aia, – am fost acolo 🙂
Absolut stingher la început, aflat exact în fața lui Andrieș, dar undeva în planul doi (singurul loc pe care l-am găsit deși nu a fost lume multă, dar locurile oficiale, de la mese, erau puține, ulterior au apărut tot felul de scaune și unghiuri mai comode) . Stinghereala a dispărut desigur, imediat ce Andrieș a început să povestească. Fiind vorba de cum s-a ajuns la primul lui album, cu cine l-a înregistrat, amănunte de la înregistrările de la Electrecord, am fost ochi și urechi. E un mare gol de informații din zona asta așă că buretele uscat pe care l-am adus cu mine (în mine) era pregătit și doritor să absoarbă cât mai mult.

Și-mi pare rău că nu am ajuns să pun nicio întrebare, odată ce s-a ajuns la partea asta, timpul a trecut repede și mi-am așteptat prea cuminte rândul, odată ca cei doi, trei interlocuitori din preajma lui își vor fi terminat întrebările, care nu se mai opreau.
Am intervenit doar la afirmația că ar fi singurul LP cu o copertă din concert. Am zis, din spatele sălii, că și Metropol pe albumul 2 are o poză din concert. Cum? Nu se auzea în față.. Am repetat, fără vreo reacție. Hmm, Metropol? Cine mai știe de Metropol?..
Andrieș a dat brusc drumul la partea cu autografe, curmând de fapt rostogolirea neobosită de curiozități generice pe care le lansau cei de mai sus.
Am avut, ca niciodată, patru lucruri pe care-aș fi vrut un autograf.

Am făcut și o poză. Extaz, ce mai! Să te învărți între a-i cere un autograf Ioanei Mântulescu și o poză cu Alexandru Andrieș, schimbând între timp observații cu Berti Barbera, nu-i de toată ziua 🙂
Mersi Moni pentru răbdare și pentru poză!

Găsiți blogul lui Entckidu aici:
http://www.andreipartos.ro/phpBB3/viewtopic.php?f=38&t=226&st=0&sk=t&sd=a