Adevărul Live. Marcel Pavel, despre Eurovision: „Ţările îşi împrumută punctele, este un joc murdar şi nedrept“

0
19

Articol preluat din Adevărul

Marcel Pavel  FOTO Sever Gheorghe
Marcel Pavel
FOTO Sever Gheorghe

Marcel Pavel (55 de ani) a fost prezent în platoul emisiunii Adevărul Live pentru a comenta piesa trupei Voltaj, dar şi pentru a vorbi despre aşa-zisele „cumetrii“ de la Eurovision care au transformat concursul cântecului european într-un „circ ieftin“ lipsit de partea de creaţie.
Anul trecut, despre finala Eurovision în care au participat Paul Seling şi Ovi, Marcel Pavel spunea: „Acest concurs trebuie să fie un exemplu pentru noi toţi, pentru toată planeta, de prietenie, de schimb cultural. Trebuie să fie în folosul societăţii europene sau mondiale. Dar aici, lăsând la o parte partea artistică, priviţi şi partea politică, aţi văzut reacţiile faţă de Rusia. Deci, totul este politic şi era firesc să fie aşa pe undeva, dar, pe undeva, nu, că erau nişte participanţi care veneau să cânte acolo, să-şi prezinte creaţia. Din păcate, totul a devenit un circ ieftin, a dispărut partea artistică de creaţie“.
Acum, Marcel Pavel a povestit detalii din spatele unui show de talie mondială şi a explicat care este reţeta succesului la Eurovision. Acesta a participat, alături de Monica Anghel, în 2002, la Eurovision, cu piesa „Tell Me Why“, clasându-se în primele zece locuri.
 

Cele mai importante declaraţii ale lui Marcel Pavel despre Eurovision

„Adevărul“: Ai participat la Eurovision în 2002, în Estonia, alături de Monica Anghel, cu piesa „Tell Me Why“. Ce a reprezentat această experienţă pentru tine? 
Marcel Pavel: Am participat alături de Monica Anghel, Ionel Tudor, Mirela Fugaru, o echipă care, zic eu, a avut succes, cu regretul că aici în României nu i s-a dat nicio şansă de calificare. Noi am fost primii concurenţi din istoria participării României la Eurovision de până atunci care s-au calificat direct în finală, situaţi în primele zece locuri. Părerea celorlalţi şi mai ales a presei, o parte din presă, a fost că nu avem nicio şansă, că Monica Anghel s-a îngrăşat, eu că nu sunt îmbrăcat bine, că nu am păr. Răutăţi. Şi s-a dovedit că nu au avut dreptate, în sensul că ne-am calificat în primii zece.
Cum este influenţată cariera unui artist după participarea la Eurovision? A ta s-a schimbat?
Pentru unii poate că, într-adevăr, a contat, pentru noi a contat doar faptul că am reprezentat România cu onoare, cu cinste. Viaţa mea nu s-a schimbat cu nimic substanţial, se poate spune că palmaresul meu a avut un mic plus din punct de vedere valoric datorită acestei participări la Eurovision, dar nu mi-a schimbat viaţa foarte mult. Acum se poate spune că un asemenea concurs îţi poate schimba viaţa de artist, să ai un succes deosebit, cu toate că ceea ce am văzut eu ulterior participării mele nu a fost aşa o mare explozie, doar câţiva au reuşit. Ucraineanca, Ruslana, a avut o ascensiune din punct de vedere profesional, am auzit-o cântând live la Selecţia Naţională, mi s-a părut ceva peste mediocru, dar nu deosebit. Eu cu Monica nu am fost invitaţi la nicio televiziune din altă ţară, aşa cum se obişnuieşte acum, Televiziunea Română nu ne-a înlesnit în niciun fel un asemenea schimb de experienţe. Am avut un succes în familie şi la nimeni acasă (n.r. – râde) Iar la aeroport, când ne-am întors învingători, ca să zic aşa, nu ne-a aşteptat nimeni şi nimeni nu a mai zis nimic.
Poate pentru unii succesul se rezumă la un loc pe podium.
Nu cred că era cazul. Podiumul… foarte greu. Locul trei l-a luat Luminiţa Anghel, o artistă deosebită, alături de Sistem. Nici viaţa ei nu s-a schimbat extraordinar.   A fost o răutate clară, vădită, pe care eu nu am înţeles-o, noi am fost să reprezentăm această ţară, măcar mândria că eram români de-ai lor, meritul nostru trebuia redat în presă.

Eurovision s-a transformat într-un show mercantil, „un troc murdar“

Ştiu că aţi avut parte şi de întâmplări haioase. Jurnaliştii prezenţi la Talinn v-au rugat să cântaţi „la rece“, iar după prima repetiţie celelalte delegaţii au început să vă aprecieze. 
Erau vreo 100 de ziarişti, din Canada, SUA, chiar dacă ei nu participau la Eurovision, veneau să scrie, fiind un eveniment cultural, chiar mondial, destul de cunoscut, care înseamnă ceva, numai că eu am avut dezamăgirea de a concluziona că acest concurs a devenit ceva mercantil, nu s-a mai bazat pe valoarea interpretativă şi creativă, ci mai mult pe spectacol, show. Din ce în ce mai rău, vezi doamna cu barba, trupa cu măşti, Lordi, lucruri şocante, dar un artist care cântă serios, care are voce, care a avut o experienţă destul de mare, care a studiat şi aprofundat acest fenomen muzical nu ar trebui să aibă probleme, ar trebui ca acel juriu de specialitate să spună mai mult decât publicul, pentru că aici intervine cumetria, un troc murdar, pe care eu nu l-am înţeles şi nu-mi place.    Ziariştii de la conferinţă s-au ridicat în picioare, ne-au aplaudat în picioare după ce am cântat, ştiţi cine stătea jos? Delegaţia noastră, ei nu s-au ridicat. Erau două personaje, cărora nu le pot spune ziariste, de la un ziar care nu mai există, ca drept dovadă, care au scris numai lucruri negative despre noi. Atunci chiar am fost dezamăgit. Ceilalţi ziarişti ne dădeau şanse de locul întâi. La jurizarea finală, noi am fost pe locul trei, după aceea pe locul opt şi apoi a intervenit ceva şi am trecut pe locul nouă. În orice caz a fost o experienţă deosebită, este un concurs cu o însemnătate pe plan mondial, dar nu mai văd în acest concurs ceva deosebit. Pentru noi, ca ţară, participarea are o însemnătate destul de mare.
Eurovisionul a devenit în mod clar un show muzical şi nu mai este un concurs muzical. Această transformare a afectat piesele care intră în competiţie? 
Înainte poate exista o reţetă pe partea de strofe, refren, de interpretare festivalieră, care să dea aspectul acela notabil de concurs de creaţie şi interpretare. Apar surprize, poate câştiga o piesă la care nu te aştepţi. Se mai nasc şi piese care pot rămâne hituri. Suedeza, Loreen, mi s-a părut interesantă, chiar mi-a plăcut, o piesă care mi-a rămas în minte. Doamna cu barba a cântat bine, o voce bună, pe undeva a meritat, dar cred că dacă ar fi cântat în costum de bărbat nu ar fi luat trofeul.
La un moment dat vorbeai despre „cumetriile“ care v-au dezavantajat în momentul punctării piesei. Crezi că se mai poate vorbi de astfel de cumetrii în prezent? 
Ţările îşi împrumutau punctele, este un joc relativ murdar şi nedrept, dar cam aşa a funcţionat. Acum s-a mai relaxat puţin de când am intrat în UE, au început să ne privească altfel.
Poate că din punct de vedere estetic nu am fost noi chiar aşa de nota 10 sau 11, dar profesional, scuzaţi-mi lipsa de modestie, eu zic că am fost chiar de 12 puncte. Eu cred că acea participare a noastră a fost impecabilă, chiar am cântat bine, fără greşeală şi mulţi ne-au cotat chiar pe primele trei locuri. Presa germană şi israeliană au avut numai cuvinte de laudă şi înainte, şi după concurs. Germania, o ţară puternică, chiar dacă a avut atunci o echipă mai slabă, a fost corectă, dreaptă cu noi, ceea ce ne-a bucurat extraordinar.    Partea cu doamna cu barbă mi s-a părut puţin grotească. A cântat bine, corect, dar partea de imagine… poate că se vrea chestia asta cât mai şocantă, poate că aşa trebuie, să fii altfel, nu am nimic împotrivă, sunt deschis la astfel de lucruri. Da, cred că contează mai puţin vocea şi mai mult partea de show, dar dacă le combini pe amândouă poate ieşi un succes.
Luminiţa Anghel spunea că „românii nu dau doi bani pe Eurovision“. Tu cum crezi că percep românii concursul cântecului european?
Nu ştiu dacă se poate spune aşa. Din moment ce urmăresc, dacă ne uităm la rating, atunci ne putem da seama. Eu pot spune că există un anumit interes, poate că Luminiţa are şi acea dezamăgirea că ea care a luat locul trei nu poate spune că i-a crescut imens cariera, ea oricum este o voce.
Cum privesc cântăreţii acest concurs? Este unul de bifat în CV sau nu prezintă un interes real? 
Artiştii care se cred în stare că pot face faţă acestui tip de concurs poate că au o mică frustrare că nu sunt şi ei acolo, dar 80%, care fac playback, care sunt fabricaţi pe moment şi dispar la fel de meteoric, nu cred că dau doi bani. Şi-ar dori şi ei să fie acolo, dar le e teamă. Nu e uşor deloc să participi la un asemenea concurs, deloc. Ai emoţii, ai simţul responsabilităţii că reprezinţi ţara. Acolo se văd toate defectele pe care le ai din punct de vedere profesional, dacă nu te-ai prezentat bine, eşti terminat, te faci de râs şi mulţi nu au curaj, nu că nu i-ar interesa. I-ar interesa foarte mult, dar nu au curajul să meargă pe o scenă ca asta.
Poţi să îmi numeşti un solist din România pe care ai vrea să îl vezi la Eurovision?
Proconsul cred că este o trupă tare, cu o voce deosebită, a lui Bodo, care oricând poate ajunge acolo, Direcţia 5 este iarăşi o trupă bună.
Ce părere ai despre piesa băieţilor de la Voltaj? Mesajul transmis este unul potrivit acestui tip de concurs? 
Ei au gândit-o din punct de vedere uman, au găsit o găselniţă, dacă pot spune aşa, pe plan naţional a funcţionat, să vedem ce se va întâmpla pe plan internaţional. Voltaj e o trupă bună, să vedem cum se vor prezenta, dar repet, concursul acesta este important, un concurs de creaţie, de show, trebuie să cânţi serios, nu e un concert în aer liber, la care ne distrăm. Emoţia pe care o ai acolo nu o ai nicăieri, când simţi scena sub tine toţi fiorii te trec. Monica Anghel, care este o artistă desăvârşită, o voce imensă, a avut nişte emoţii de tremura toată. Eu le stăpânesc mai bine, dar când cânt, după primul sunet, dispar, la Monica au durat până la sfârşit şi totuşi a cântat demenţial. La sfârşit mi-a zis: „Marcel, ţine-mă că leşin“.   Cu această ocazie, vreau să spun că îi ţinem pumnii lui Gabi Cotabiţă, suntem toţi alături de el cu gânduri pozitive: Cu câteva zile înainte a fost cu piese pe la radiouri, dar a fost refuzat şi a venit foarte supărat la Andrei Tudor şi i-a zis: „Domne, uite ce înseamnă, oameni care n-au făcut niciun studiu de muzică au ajuns să decidă soarta noastră, şi a culturii româneşti, şi a vieţii noastre artistice, oameni care nu au niciun fel de treabă cu muzica“. Ce înseamnă comercial? Când dai un lucru prost de 50 de ori începe să-ţi placă, obsesie se numeşte, iar partea culturală, valorică, dispare şi un produs fake (n.r. – fals) apare ca un mare produs, extraordinar. Nu dau nume. O fată drăguţă, cu o voce de parcă a înghiţit heliu, o piesă fără text. Nu aceasta este muzica, este o păcăleală pe care o înghit cei care o ascultă.    Le urez succes celor de la Voltaj, s-ar putea să aibă şanse, să se claseze în primii zece, asta le doresc.
sursa: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here