Nu fac cronică, deși sunt tentat. O va face Iulia Radu. Îmi exprim bucuria că am fost la acest concert al unui grup pe care-l ascult de aproape 40 de ani. A fost o reală plăcere să văd și să aud cum se exprimă o trupă rock, o trupă cu profesioniști fără fițe, cu drag de a dărui muzică. Atmosfera a contat enorm, iar Kelly Hansen (solistul vocal charismatic) și colegii săi au știut s-o creeze s-o gradeze, s-o mențină exact cât a trebuit. Acest turneu mondial a trecut și pe la noi datorită lui Marcel Avram, care a și stat în sală, la două rânduri în fața mea. Nu l-am abordat, deși am avut interviu cu el la Munchen în anii 90, pentru că era însoțit de un personaj toxic (pentru mine). Din păcate oamenii lui din România nu știu să-și facă treaba și s-a văzut din nou. Dezolant de multe locuri libere, supărător de multe persoane cu invitații. Pe pagina evenimentului nu s-a mai postat nimic din ianuarie încoace !!!Noi am primit un singur comunicat în noiembrie 2017. Regret că Avram nu vrea să învețe nimic din experiențele lui anterioare din țară. În peste 25 de ani era cazul. E treaba lui cum își face banii, dar e și pierderea noastră. Un astfel de concert cu 4000 de oameni ar fi fost fantastic. Așa a fost foarte bun. E drept că ar fi fost frumos să știm că Mick Jones, unicul fondator rămas în trupă, nu vine la București. Era decent, era profi să se anunțe. Fără îndoială chitaristul Bruce Watson este membru al trupei și un instrumentist excelent. Din anii 90 a colaborat cu nume grele ca Rod Stewart, B.B.King, Elton John, Ch. Aguilera și alții, dar la Foreigner se simte cel mai bine. Și s-a văzut. Am prins din plin epoca Lou Gramm, dar văzându-l pe Hansen live m-am lăsat cucerit. Momentele instrumentale au venit firesc, nu au fost (ca în multe alte concerte) trageri de timp, ci părți bine integrate într-un tot rotund. Era important să aflăm ce instrumentiști buni defilează azi prin lume sub numele de Foreigner. Lumea rock-ului românesc era în sală și asta este bine. Mulți au afirmat, cu câteva zile în urmă, că e o trupă cu un singur hit. Dacă radiourile numai o piesă difuzează, nu e vina grupului. În concert s-a văzut că repertoriul e bogat, divers și atractiv. Sigur că doamnele au așteptat până la final, să vină I Want To Know What Love Is. Am cântat și eu (reținut, să nu tulbur fetele din jurul meu) așa cum o făceam la Costinești încă din 1984-85 încoace când puneam discul single pe pick-up-l de la Vox Maris. Am auzit cu plăcere și ”Dirty White Boy”, cântec mai puțin știut de publicul larg, dar care a prins. Oamenii de pe scenă au arătat ce înseamnă respect pentru public, pentru meserie, ne-au făcut să ne simțim bine, simplu, eficient, fără efecte speciale vizuale (nici ecrane pentru prim-planuri n-au fost), prin mișcare permanentă, prin implicare totală în show. Nu-s sigur, pentru că eram la distanță mare de scenă, dar cred că zâmbeau mai tot timpul. Așa am plecat și noi spre case! Thank You, Foreigner!
P.S. Pentru cei care nu știu, numele de Foreigner vine de la faptul că membri inițiali veneau de pe ambele maluri ale Atlanticului, iar acest amestec de influențe se resimte în muzica grupului. Mick Jones (27 decembrie 1944, Londra), carea lucrat în tinerețe chiar și cu Johnny Hallyday, îi avea alături pe Ian McDonald (Londra, fost component King Crimson), Lou Gramm (2 mai 1950, New York) și Dennis Elliott (britanic) și Al Greenwood (american din New York) și Edward Gagliardi (New York). În 1977 a apărut albumul de debut „Foreigner”. Autorii pieselor fiind Jones și Gramm. Turneul aniversar a început în 2017 și se referă la anul apariției primului album.
- DACĂ LE-AȚI RATAT. NOTIȚELE MELE - septembrie 25, 2024
- M-AM NĂSCUT ACCIDENTAL (9.09.2024) - septembrie 9, 2024
- GÂNDURI ADUNATE DE PE FB - septembrie 5, 2024
