Fundiţa muzicală de pe Mărţişorul Munţomanului

martie 3, 2016

240

Articol de Vlad Pârău
Motto : „Pupici cu lipici !” (cf. Dorel Ciot)
Ediţia a IV-a a Festivalului „Mărţişorul Munţomanului” s-a desfăşurat în week-end-ul dinainte de 1 Martie, la înălţime ca-ntotdeauna (1320 m), pe culmile Bucegilor, la Cabana Diham. Conceput ca un festival-concurs de cântece de munte, muzică folk şi poezie, „Mărţişorul Munţomanului” a reuşit să adune şi de această dată montaniarzi, melomani şi oameni frumoşi din toate colţurile ţării (Constanţa, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Alba, Suceava, Câmpulung ş.a.) care au ales să întâmpine primăvara printr-un schimb de idei, cântece şi energii pozitive, departe de zgomotul oraşelor, pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai.
Cele 3 zile petrecute la cabana Diham cu chitarele în mână şi cu frunţile în nori au însemnat pentru mulţi dintre participanţi un ritual de curăţire sufletească, de renaştere a acelei părţi luminoase din noi care în majoritatea timpului stă inhibită de grijile cotidiene. Această nebunie frumoasă a avut ca pretext manifestarea muzicală de nivel naţional, dar, ca întotdeauna, „marginaliile” au fost mai interesante decât subiectul central. Aşadar, o bună parte dintre participanţi s-au aventurat pe cărări de munte, alţii au stat la taifas până târziu, ori chinuind chitarele pe scări şi coridoare, prin sala de mese şi în camere, pretutindeni unde se deschidea un focar paralel de voie bună şi comuniune. Chiar şi în cadrul concursului de muzică, partea cea mai aşteptată au fost concertele de după probe, în care şi-au descătuşat talentul şi expresivitatea atât membri ai juriului, „greii muzicii”, cât şi trupe sau solişti dintre participanţi.
Concursul a avut 2 secţiuni mari, cea pentru solişti şi cea pentru grupuri. Fiecare participant a fost dator cu 3 demonstraţii de măiestrie: un cântec de munte, un cântec folk şi o poezie. Creaţiile proprii au fost jurizate suplimentar. Au fost punctate prezenţa scenică, expresivitatea, calităţile vocal-instrumentale, creativitatea, recitarea. Premiile au constat în tichete valorice (vouchere) cu nopţi la cabană/pensiune, sporturi de toate felurile, acces la masaj, zbor cu avion uşor, dar cel mai râvnit a fost tichetul ce oferea o înregistrare profesională în studio de sunet. Am remarcat ca puncte tari lipsa unei taxe de participare, lucru care înlesneşte accesul participanţilor, având în vedere că artiştii sunt oricum cu situaţii materiale „simbolice” şi mulţi fac un efort pentru a-şi plăti drumul din cotloanele ţării şi până la locul de desfăşurare, cât şi încurajarea creativităţii şi a producţiilor personale, dar mai ales deschiderea concursului către participanţi de vârste foarte fragede, care ne-au uimit cu seriozitatea şi determinarea lor de a mânui chitara, cât şi cu sensibilitatea copilărească prin care au dat glas unor melodii deosebit de penetrante. Astfel, nu numai că s-au putut întâlni folkişti din toate părţile, dar şi familii de folkişti şi generaţii care şi-au transmis meşteşugul între ele.
M-au încântat atmosfera foarte cordială şi emulaţia de energii nobile pe care le-a generat acest eveniment, faptul că am putut lega prietenii şi schimba idei (şi chiar piese), dar şi posibilitatea de a asculta şi învăţa, pentru că aici este şi un fel de şcoală in-formală unde poţi fura meserie, te poţi îmbogăţi şi ai de câştigat foarte mult chiar şi de pe scaun, nu doar de la microfon. Faptul că anul acesta, spre deosebire de ediţia trecută, i-am putut asculta pe ceilalţi în chiar timpul concursului, fără a părăsi sala, mi s-a părut educativ şi nicidecum mai puţin transparent. Ca o observaţie foarte intimă, m-am bucurat să întâlnesc la un loc atât de multă „lume bună” şi oameni sensibili, preocupaţi toţi de aceste frumuseţi, pentru că uneori simt oboseala şi frustrarea, în mediul meu de baştină, a faptului că nu sunt înţeles de public sau că sunt considerat oarecum înapoiat. Pe când, aici, am avut bucuria să descopăr că nu sunt singurul, suntem o mare familie de nebuni frumoşi, şi am plecat întărit sufleteşte şi încurajat să mă dezvolt. Mi s-a părut interesantă şi diversitatea, deşi sub aceeaşi umbrelă, care s-a făcut simţită atât între membrii juriului, cât şi între concurenţi. Fiecare artist este unic şi diferit în felul lui, unii pe timbrul vocal, alţii pe tehnica instrumentală, alţii pe prezenţa scenică şi atitudine, alţii pe stil şi nişa muzicală. Pe toţi ne uneşte o dragoste comună, aceea de frumos, şi ne completăm reciproc îmbogăţind paleta cromatică a acestui torent fertil care se dovedeşte a fi Folk-ul reînviat. Sub semnul ghiocelului, al fundiţei magice de mărţişor, al drumurilor de munte şi al visării sub cerul înstelat şi încetinat de brazi, marcăm cu bucurie atât începutul primăverii, cât şi al unui nou sezon de creaţie şi afirmare artistică. Contează foarte mult experienţa, prieteniile făcute, lecţiile învăţate, spargerea acelor „punţi îngheţate”, de la suflet la suflet. Nu e deloc întâmplător că fiecare a trebuit să facă un mic efort, un sacrificiu de sine, ieşind atât din sfera comună a mediului său, cât şi parcurgând hop-ul fizic al celor 1320 de metri altitudine. Poate că şi asta a fost un bilet plătit, un cezar dat Cezarului, o dovadă că poţi să rupi ceva din tine ca să arăţi că îţi pasă, că demersul tău înseamnă ceva.
M-a fermecat mai cu seamă concertul Mariei Gheorghiu, care, cu sensibiltatea-i caracteristică, a reuşit o dată în plus să dovedească puterea muzicii folk: aceea de a transmite dor, emoţie, sentiment, mai mult decât muzică şi poezie. Maria Gheorghiu este şi ca om ceea ce arată a fi ca artist, pentru că în momentul decernării premiilor, a doua zi, a fost podidită de lacrimi şi s-a scuzat pentru sarcina ingrată care îi revine în calitate de preşedintă a juriului, aceea de a tăia cu scopul de a zidi. Impresionant a fost şi concertul lui Walter Ghicolescu, un cavaler al întoarcerii la valori, cu un nucleu dur de omenie şi sinceritate sufletească, o poziţie revigorantă şi inspiratoare. Schimbare de registru cu Silvan Stâncel, romantic şi caustic, ludic şi ironic, dar un împătimit al chiatrei şi tehnician rafinat al ritmurilor şi stilurilor. Ne-a încântat de asemenea Dorel Ciot (Piticu), înalt maestru al armoniilor şi priceput mânuitor al chitarei electrice şi al sound-urilor de acompaniament. O prezenţă foarte rodnică şi complexă au avut-o, dintre concurenţi, grupul VOCELIS, care ne-au învăţat cu prestaţia lor ce înseamnă coordonarea şi profesionalismul unei formaţii bine închegate. Pe mine personal m-a impresionat mezina grupului Trio Geantă, care, din păcate, la secţiunea individual nu a primit premiu, dar care are un timbru vocal şi un mod de a pune accentele în poezia cântecului cu adevărat fascinante, nu pot decât să îi doresc să persevereze şi, o dată cu vârsta şi cu experienţe cât mai numeroase, să se desăvârşească artistic, pentru că are un potenţial şi un farmec ce nu trebuie neglijate. Mi-a plăcut şi de micul David Gojkovic, care a şi luat din partea juriului un bine meritat premiu întâi, acordat unui pitic ochelarist cu chitara mai mare decât el, dar cu o voce, un ritm şi un entuziasm care au captat inimile tuturor. Premiul Special al Juriului, acordat lui Florian Sprînceană, un artist cu atitudine, un nou Moţu Pittiş în devenire, a întrunit unanimitate pe sprânceană atât din partea comisiei, cât şi din partea publicului. În cadrul acestui fenomen artistic de idei în confluenţă şi de suflete în rezonanţă, s-a cristalizat un Imn al Festivalului, care a apărut din poezia recitată de George de la Constanţa, compusă de Valentina Slavu din Petroşani (Rondelul Festivalului Mărţişorul Munţomanului), şi care peste noapte a primit şi o linie melodică (probabil opera lui Walter Ghicolescu), astfel că la Gala de Premiere a fost cântat în două reprize de către toţi cei prezenţi. Evident, totul s-a sfârşit cu acordurile lui Dorel Ciot, piticul la înălţime, care a interpretat cântecul „Noi credem în prietenie, Noi credem într-un gând curat, La munte totu-i minunat” ! Apoi am ieşi, cu mic, cu mare, pe platoul din faţa cabanei Diham, pe un soare încântător, dublat de strălucirea zăpezilor de pe creste, ca să facem fotografia de grup. Pentru că o fotografie bine făcută poate fi mai cuprinzătoare decât o poveste întreagă.
Mulţumiri organizatorilor, Zinei Grigore şi lui Dan Dănescu, dar şi personalului cabanei, Mama Oara, Codruţ şi toţi ceilalţi, pentru grija şi slujirea credincioasă de care au dat dovadă. Un cuvânt de apreciere şi pentru Alexandra Stroe, care a avut ingenioasa idee şi laborioasa iniţiativă de a alcătui un careu de cuvinte din versuri ale melodiilor reprezentative ale artiştilor prezenţi în juriu şi nu numai.