Megadeth la Arenele Romane (13.07.2016)

3
103

Galerie foto de Iulia Radu (click aici!!)
Galerie foto de Iulia Radu (click aici!!)

Articol de Iulia Radu
Sunt câteva trupe rock pe care, deși nu le (prea) ascult în timpul liber, mi-aș dori să le văd live măcar o dată pe an. Megadeth este una dintre ele. Fără să am pretenția că sunt un fan (știu vreo trei piese, și când zic „știu” mă refer la versuri), nu mai am liniște dacă nu mă asigur că voi fi la concert. Sunt în stare să verific biletul (sau, după caz, invitația) zi de zi pentru a mă asigura că n-au picat literele de pe ea. De ce? Pentru că nimic nu se compară cu energia descătușată în timpul unui astfel de concert. Pentru mine a fost al treilea concert Megadeth, e drept că este primul în care îi văd pe cont propriu deoarece primele două dăți i-am văzut în cadrul unor festivaluri mari (Sonisphere și OST Fest). De data aceasta am fost parteneri media, sprijinind intens acest concert, așa că ne-am bucurat foarte mult să vedem Arenele Romane aproape pline.
public Megadeth 2016 aAm ajuns la Arene la 18.15, cu puțin timp înainte de deschiderea porților, și nu mică mi-a fost mirarea să văd rockerii încolonați, așteptând cuminți să poată intra (coada era destul de lungă,nu-i vedeam capătul, pe vreo 3 coloane). În timp ce priveam această „mare” de tricouri negre încercam să-mi amintesc dacă am mai văzut vreodată o asemenea coadă formată înainte de deschiderea porților, la vreun alt concert. Să nu uităm că în deschiderea trupei Megadeth urcau pe scenă două trupe: Dirty Shirt (din România) și Myrath (din Tunisia), în plus, soarele ardea încă cu putere. Am vrut să aflu ce i-a determinat pe acești oameni (marea majoritate tineri de 18 – 35 de ani) să înfrunte canicula pentru a intra primii. Răspunsurile au venit rapid: „vreau să îl pot privi în ochi pe Mustaine”, „sper să prind de data asta măcar o pană de chitară sau un băț de la tobar”, „îmi place albumul Dystopia și vreau să văd chitarele lui Mustaine de aproape”, „îmi place să stau în față, lipit de gard”, „eu nu am vrut să vin așa devreme, dar prietenii mei vor să prindă loc în față iar eu vreau să stau cu ei”, „vreau să dau mâna cu Mustaine”, „doar în fața scenei pot să trăiesc un concert la intensitate maximă, doar nu o să stau în tribune”. Rar vezi atât devotament pentru o trupă. Trebuie să vă spun că oamenii au continuat să vină, așa că încet dar sigur, pe la jumătatea concertului Myrath, era din ce în ce mai greu să te strecori prin mulțime sau să găsești un loc bun în tribune. Jos pălăria în fața unor astfel de spectatori!
Trupele din deschidere și-au făcut treaba foarte bine, pregătind publicul pentru recitalul Megadeth. Atât Dirty Shirt cât și Myrath s-au bucurat de o primire călduroasă din partea spectatorilor. Dacă primii au inclus și puțin folclor, detrminându-i pe spectatori să pornească hore în fața scenei, nici Myrath nu s-a lăsat mai prejos așa că am beneficiat și de o combinație inedită de metal și muzică orientală. Stați liniștiți, n-au dat rockerii din buric, tot cu headbanging s-a lăsat. Dacă nu ați aflat încă de aceste două trupe, merită să le căutați pe Youtube sau să mergeți la concertele lor. Cu Myrath se pare că ne vom revedea în această toamnă, tot la București.
Dave Mustaine in Romania 2016 a
Dave Mustaine

Pauza dintre Myrath și Megadeth mi s-a părut extrem de lungă. Parcă nu mai trecea timpul. Publicul izbucnea în urale de fiecare dată când venea pe scenă cineva din staful tehnic pentru a verifica un cablu sau o chitară, până și intrarea sunetistului a fost salutată cu entuziasm de public. M-a impresionat faptul că spectatorii (mai ales cei din față) cântau vers cu vers piesa „Aces Of Spades” (Motorhead), pe care am auzit-o în timp ce așteptam să înceapă concertul. La un moment dat, publicul a început să scandeze cu putere numele „Megadeth”, dar Dave Mustaine era ferm pe poziții: aștepta lăsarea întunericului. Toată această forfotă și nerăbdare a fost întreruptă brusc de Andra, PR-ul evenimentului, care a urcat pe scenă pentru a transmite un mesaj din partea lui Dave Mustaine: spectatorii erau rugați să nu fumeze în fața scenei, dacă vor să o facă să meargă mai în spate. Este prima dată când aud o astfel de cerere din partea unui rocker. Fiind nefumătoare nu pot decât să fiu de acord cu omul!
Kiko Loureiro
Kiko Loureiro

La ora 21.35, am salutat cu toții intrarea „zeilor” pe scenă. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar Mustaine are o aură specială, iar când te mai afli la câțiva metri de el senzația este amplificată de vreo 10 ori. Spectacol pe scenă (lumini, imagini sugestive, efecte vizuale, apariția lui Vic Rattlehead – totul foarte bine pus la punct), spectacol în public (mâini ridicate în aer, crowd surfing, moshing, cântare alături de trupă). A fost un schimb de energii fantastic care te prinde chiar dacă nu ești neapărat fan Megadeth, chiar dacă nu știi versurile, când toată lumea în jurul tău le cântă tot ce-ți dorești este să cânți și tu alături de el. N-au existat timp morți, doar bucuria revederii cu unul dintre „stâlpii” thrash-metalului. M-a impresionat Kiko Loureiro. A avut momente solo de excepție, s-a completat bine cu Mustaine, a arătat că thrash-ul poate fi interpretat și cu zâmbetul pe buze, pe scurt omul a strălucit. Dave Mustaine a avut două momente în care a rămas singur cu publicul: a traversat scena de la dreapta la stânga, a privit spectatorii în ochi, a făcut o plecăciune în semn de mulțumire pentru primirea călduroasă, chiar a oferit o pană de chitară cuiva din primul rând (a rugat pe un gardian de la BGS să ofere pana unui anume spectator). Deși nu a vorbit prea mult, părea impresionat de reacția publicului. Înainte de a cânta „Tornado Of Souls”, Mustaine a dedicat piesa memoriei lui Nick Menza, baterist al trupei în perioada 1990 – 1997, care a murit pe 21 mai 2016.
E greu să povestești un astfel de concert. Cel mai bine este să-l trăiești alături de fanii dedicați. Și chiar dacă nu vei deveni la rândul tău un fanatic, vei pleca acasă mai bogat cu o experiență uimitoare și cu bateriile încărcate. Thrash-metalul este forma perfectă de a „topi” grijile, supărările, enervările, de a-ți elibera sufletul. Poate, Phoenix Entertainment, ne va oferi bucuria de a revedea Megadeth în România pe viitor!

Cronică de Andrei Partoș (click aici!!)

Setlist
Hangar 18 (1990)
The Threat Is Real (2016)
Tornado Of Souls (1990)
Poisonous Shadows (2016)
She Wolf (1997)
Wake Up Dead (1986)
In My Darkest Hour (1988)
Conquer Or Die (2016)
Fatal Illusion (2016)
Trust (1997)
Post American World (2016)
A Tout Le Monde (1995)
Down Patrol (1990)
Poison Was The Cure (1990)
Sweating Bullets (1993)
Dystopia (2016)
Symphony Of Destruction (1992)
Peace Sells (1986)
Holy Wars… The Punishment Due (1990)

Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

3 COMENTARII

  1. Eh, haideti, Dave a exagerat la faza cu fumatul. Si daca a spus-o, probabil pentru ca a vazut ca media de varsta din fata scenei era de 16-17 ani si nu s-ar fi cuvenit sa apara in poze copii cu tigara in gura. Langa mine si prietenii mei erau copii si de 14 ani care fumau si ne cereau tigari. Eu nu cred ca l-a deranjat faptul ca fumam, pana la urma… Au avut efecte speciale care erau bazate pe substante iritante pentru caile respiratorii (a se vedea aburii). Plus ca prin ce bodegi umbla Dave in tinerete, sa vina acum sa zica „oh, vai, ma deranjeaza fumul vostru” fie releva ipocrizie, fie releva un BPOC sau un astm bronsic. Concertul, personal, mi-a lasat un gust dulce-amar. Am vazut un Mustaine care se chinuie vocal si care a apelat la modulator vocal pentru piese care nu aveau efecte speciale pe parte vocala (Peace Sells, de exemplu), un Mustaine care incerca sa disimuleze starea de „another day, another nickel” si care incerca sa se convinga ca este foarte incantat sa faca al „1000000000-lea” concert din cariera (woo-hoo…). Am vazut un Kiko foarte bun, poate prea bun pentru Megadeth si am mai vazut un David Ellefson apropiat de public si cu bassul dat incet. Bateristul Dirk a reusit sa bata ritmurile bateristilor dinaintea lui, un om cu adevarat talentat.
    Instrumental vorbind acum: exceptional, in ciuda unei sonorizari bazate pe sunetele inalte. Dar Dave a imbatranit, poate prea repede… Viata traita la maxim isi spune cuvantul…
    Si in final, va recomand tuturor sa cumparati Dystopia. Nu o sa regretati nici macar o secunda. Este un album solid, bine construit, surprinzator si dinamic.

    • Mie mi s-a parut amuzanta faza cu fumatul. Daca s-a gandit asa cum spui tu, cu atat mai bine. 🙂 Apropo de vocea lui, nu a fost niciodata pe lista solistilor mei preferati, nu am inteles niciodata ce spune/canta in concerte. 🙂 Atmosfera, in schimb, mi-a placut de fiecare data cand am vazut Megadeth. De acord cu tot ce ai spus despre Kiko și Dystopia. 🙂

      • Intr-adevar, atmosfera la un concert Megadeth este una incredibila. Si aici recomand cel putin o participare la un concert de-al lor, in special celor care sunt instrumentisti. Sunt niste performeri incredibili, chiar reprezinta profesionalismul imbinat cu talentul, indiferent de line up-ul abordat de-a lungul timpului. Asa cum am spus si mai sus, sonorizarea a lasat un pic de dorit, dar instrumental vorbind, Megadeth (si mai ales Dave) dovedeste cat de important este sa nu scazi standardul. Iar publicul… La noi, cel putin, publicul este unul devotat si care respecta incredibil de mult trupa.
        P.S. Multumiri Iulia Radu si Andrei Partos pentru articolele profesioniste. Va urmaresc si va citesc cu drag! Tot asa 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here