Românii, Smokie și o jumătate de interviu cu Bonnie Tyler (Sala Palatului, 13.10.2014)

0
24

Articol de Iulia Radu

Bonnie Tyler la Sala Palatului (13.10.2014) GALERIE FOTO aici!
Bonnie Tyler la Sala Palatului (13.10.2014)
GALERIE FOTO aici!

Nu știu dacă v-am mai spus, dar am o slăbiciune pentru Bonnie Tyler. În 2008, am stat vreo 3 ore în Parcul Florilor, într-o ploaie torențială, doar de dragul ei. Parcă și răceala care m-a cuprins în zilele următoare, a fost mai ușor de suportat. În 2012, m-am dus într-un suflet la Sala Palatului pentru a mă bucura de recitalul ei în condiții decente. De fiecare dată am întrebat dacă se poate face interviu cu ea. Răspunsul a fost întotdeauna „NU”. Nici nu mai conta de ce… era „nu pentru că… nu”. Ba mai mult decât atât, am încercat să obținem un interviu cu ea în momentul în care am aflat că va reprezenta Marea Britanie la Eurovision. Nici atunci nu s-a putut. Simțeam că încep să dezvolt „complexul Bonnie Tyler”. Ei bine, acum că am reușit, în sfârșit, să stau de vorbă cu ea, știu sigur că sufăr de acest complex. Dar, să o luăm cu începutul.
 
Luni, 13 octombrie. Sala Palatului. Ora 18.20. Am început săptămâna cum nu se poate mai bine. Dimineață primisem vestea extraordinară că urma să fac mult-doritul interviu. Cristi Furdi (îi mulțumesc și pe această cale!) se ocupase de tot, el a negociat cu managementul artistei și au stabilit ora 20.30 pentru interviu, chiar înainte ca Bonnie să urce pe scenă. Recunosc, ora m-a contrariat puțin pentru că mă așteptam ca Smokie să închidă seara, nu invers. Dar n-am zăbovit prea mult asupra acestor gânduri. De fapt, toată ziua, mi-a „umblat” prin minte următorul refren: „Fac interviu cu Bonnie Tyler!! Fac interviu cu Bonnie Tyler! Yey! Yey! Yey!”. Știam că deși a venit de foarte multe ori în România, nu a acordat prea multe interviuri, eu am găsit doar două pe Internet. Un motiv în plus pentru a insista să-l obțin. Seara, pluteam pe scările Sălii Palatului. Urma să întâlnesc un artist care mi-a fost întotdeauna aproape de suflet.
 
Mike Craft, Smokie la Sala Palatului (13.10.2014)
Mike Craft, Smokie la Sala Palatului (13.10.2014)

Am intrat în sală chiar înainte să se stingă luminile. Aproximativ 3.000 de oameni așteptau cuminți (poate, prea cuminți?!) să înceapă spectacolul. La ora 19.00, cu o punctualitate nemțească, trupa Smokie a salutat din nou publicul din România. Văd Smokie pentru a 4-a oară, dar e prima dată când am avut senzația că ceva lipsește din show-ul lor. Nici sunetul nu a fost aliatul lor de data aceasta. În prima parte a recitalului lor, publicul a fost suspect de apatic… Dacă anul trecut am simțit entuziasmul spectatorilor încă de la coada la garderobă, acum oamenii  au intrat mai greu în atmosfera de concert, abia în partea a doua s-au ridicat în picioare, au cântat, au dansat, totul culminând cu aplauzele îndelungate de la final, când au cerut bisul cu insistență minute în șir. Desigur, n-au lipsit din recitalul lor piese precum Don’t Play Your Rock n Roll To Me, I’ll Meet You At Midnight, Oh, Carol, Needles And Pins, Baby, It’s You, If You Think You Know How To Love Me, Lay Back In The Arms Of Someone, Mexican Girl, Have You Ever Seen The Rain și Living Next Door To Alice.
Mike Craft (solist vocal), Terry Uttley (bas), Martin Bullard (clape), Mick McConnell (chitară solo) şi Steve Pinnell (baterie) au „stors”  până la ultima picătură energia publicului în cele 90 de minute de spectacol. Deși i-am văzut în trecut în formă mai bună, Smokie mi-a întărit convingerea că o trupă care are în repertoriu atâtea hituri, va avea mereu succes, indiferent dacă se află într-o zi bună sau proastă. Spectatorii au reacționat exemplar la piese, trecând peste micile greșeli ale lui Mick și peste lipsa de charismă a lui Mike, și până la urmă asta este tot ce contează!
 
Bonnie Tyler Band Sala Palatului 13.10.2014A urmat o pauză de 30 de minute, timp în care unii spectatori au ales să pornească spre casă. E dreptul lor. Dar au pierdut un recital senzațional oferit de Bonnie Tyler.  La ora 21.00, artista galeză alături de colegii ei: Keith Atack (chitară ritm), Ed Poole (bas), Matt Prior (chitară solo), John Young  (keyboards), Grahame Rolfe (baterie) – toți instrumentiști de excepție – au intrat pe scenă și au dezlănțuit „furtuna” hard rock. Bonnie a fost în mare formă vocală și a avut și vorbele la ea. A comunicat foarte mult cu publicul, a povestit cu umor cum obișnuia să cânte în adolescență, ținând în mână peria de păr și imitând-o pe Tina Turner. Puțin mai târziu s-a întors roata, iar Tina a înregistrat un mare succes cu o piesă care îi aparține lui Bonnie: „Puțină lume știe că eu am înregistrat prima piesa The Best, dar nu am avut succes cu ea. După doi ani, Tina Turner a avut un mare hit cu aceasta”. A povestit și despre admirația pe care o are față de Janis Joplin și a cântat piesa Turtle Blues (unul dintre momentele mele preferate). Ne-a spus cât de emoționată a fost când a înregistrat piesa Straight From The Heart cu Bryan Adams („Eu nu știam că el va fi la studio, așa că emoțiile au fost de două ori mai mari”). Desigur, nu au lipsit piese precum Lost In France, It’s A Heartache, Total Eclipse Of The Heart, River Deep Mountain High, Faster Than The Speed Of Night și I Need A Hero (piesă cu care a și încheiat recitalul). Regret că nu a inclus în setlist și piesa Believe In Me, cu care a reprezentat Marea Britanie la Eurovision. Mie mi-a plăcut mult și mi-aș fi dorit să o ascult. Au fost în schimb, alte piese de pe albumul Rocks And Honey, lansat în 2013: This Is Gonna Hurt, Love is The Knife și What You Need From Me.
 
Atitudinea publicului m-a dezamăgit profund. Dacă nici la It’s A Heartache și Total Eclipse Of The Heart nu au reacționat cu entuziasm, atunci eu chiar nu mai înțeleg nimic. Nu am regăsit nimic din atmosfera celorlalte două recitaluri ale ei la care am asistat și eu. În 2008, oamenii (deși nu plătiseră bilet) au dansat și au cântat în ploaie alături de ea și nu a plecat nici unul acasă. Anul trecut oamenii au plecat spre casă încărcați cu energie pozitivă, lăudând prestația și vocea artistei. În 2014, s-au purtat de parcă îi obligase cineva să vină în sală, ba mai mult decât atât nici măcar nu au insistat la final cu aplauzele pentru a forța un bis, erau deja cu un picior în afara sălii de la ultimul acord al piesei I Need A Hero. Oare chiar nu mai știm să ne bucurăm de un act artistic de bună calitate? Păcat! Nu vreau să cred că ne-am blazat în asemenea hal! Sper că aceasta nu a fost ultima întâlnire cu Bonnie Tyler.
 
Am rămas datoare cu povestea interviului. Am avut emoții mari și acestea și-au spus cuvântul din nefericire. În mod cert nu este cel mai bun interviu al meu. Se putea mai bine. E clar că nu a fost ziua mea bună, sau poate a fost o autentică zi de 13. La 20.15 ieșeam din sală. Trebuia să ajung la intrarea artiștilor de unde urma să mă preia Cristi pentru a ajunge în culise. Așteptând în fața ușii am atras atenția gardienilor, care m-au întrebat pe cine aștept. Abia atunci mi-am dat seama că mă plimbam în cerc și aveam un aer îngândurat. Le-am spus că îl aștept pe Cristi. „Aha… dvs faceți interviul la 20.30, nu?”. Șocată, spun că așa este. Nu mă așteptam să știe toată lumea. Conversația ne-a fost întreruptă brusc. O mașină parcase foarte aproape de intrarea în clădire. Din ea au coborât membri formației. La scurt timp a ajuns o altă limuzină. Când am văzut-o pe Bonnie Tyler, golul din stomac se făcuse deja gaură neagră și mai avea un pic și mă înghițea. Cred că atunci mi-am dat seama că interviul chiar va avea loc. Nu a trecut mult timp și a venit Cristi. Am urcat scările rapid și m-am trezit în culise. Era ceva agitație pe acolo, staff-ul lui Bonnie Tyler era puțin iritat. Cei de la Smokie cântaseră piesa Have You Ever Seen The Rain, care figura și în setlistul artistei galeze. Având în vedere situația, ea a trebuit să renunțe să o mai cânte (din nefericire pentru noi!). Am așteptat puțin pe hol. Cristi încă nu primise ok-ul managerului pentru interviu. Între timp, Bonnie Tyler se plimba dintr-o cabină într-alta. Când a dat nas în nas cu Martin Bullard (keyboards, Smokie) nu a ratat ocazia de a-i bate prietenește obrazul: „Ați cântat Have You Ever Seen The Rain și pe asta vroiam să o cânt și eu”, a spus ea râzând. Puțin încurcat, Martin a încercat să se scuze: „Bonnie, n-am făcut-o cu intenție, noi o cântâm în toate concertele”. Apoi, s-a dus alături de Martin, să îi salute și pe ceilalți membri ai trupei Smokie și am auzit-o spunându-le, mai în glumă, mai în serios, „aș fi vrut și eu să văd ploaia în seara asta”. Nu mai știu ce au răspuns băieții, cert e că discuția s-a încheiat cu râsete zgomotoase. Dar timpul trecea, iar managerul lui Bonnie era de negăsit… Ne apropiam de momentul începerii concertului și încă nu reușisem să îi spun nici „Bună”. Dar, așa cum mi se întâmplă de obicei, fix în momentul în care încep să îmi pierd speranța, apare o rază de lumină. Managerul a ieșit ca din pământ, Cristi i-a reamintit că sunt acolo cu un scop anume… El i-a spus lui Bonnie că trebuie să dea un interviu. Ea a întrebat „Cui?”, a dat cu ochii de mine și m-a măsurat din cap până în picioare. I-am întins mâna și m-am prezentat. A dat mâna cu mine, mi-a zgâlțâit-o ferm de trei ori, fără să se oprească din mers. Am urmat-o în cabina ei. „Înainte să dai drumul reportofonului spune-mi de unde ești”, mi-a spus ea în timp ce mi-a arătat un scaun unde mă pot așeza. I-am spus că interviul va apărea în variantă scrisă pe site și va fi difuzat pe postul public de radio, că ascultătorii noștri ne-au rugat să obținem un interviu cu ea, că se vor bucura să îi audă vocea pentru că țin foarte mult la ea și ne trimit mereu mesaje în care cer piesele ei. Între timp, am apăsat butonul de înregistrare, așa că aveți discuția mai jos:
 
Bonnie TylerBonnie Tyler: „Păi, îmi vor auzi vocea în câteva minute, atunci când voi urca pe scenă”
Reporter: Bine ați revenit în România!
Bonnie Tyler: Vă mulțumesc!
Reporter: Cum ați descrie publicul de aici?
Bonnie Tyler: Publicul este minunat aici. Smokie tocmai a deschis această seară și au oferit un show minunat. Publicul a cântat alături de ei, sper că se vor manifesta cu același entuziasm și în timpul recitalului meu.
Reporter: Vă mai amintiți prima vizită în România?
Bonnie Tyler: Am venit de multe ori aici. Am observat și multe schimbări în bine în România.
Reporter: Vă surprinde faptul că sunteți atât de iubită în Estul Europei?
Bonnie Tyler: Hmmm… Ești mereu surprins de succesul pe care-l ai în unele părți ale lumii, chiar dacă eu susțin turnee din 1988, deci sunt ceva ani. Ești mereu surprins când vezi că oamenii îți ascultă muzica peste tot în lumea aceasta. Când am constatat acest lucru m-am simțit minunat.
Reporter: Cum a fost copilăria în Țara Galilor?
Bonnie Tyler: Țara Galilor reprezintă o parte micuță a țării. Eu locuiesc în Sudul Țării Galilor. În Sud oamenii nu vorbesc galeza, noi vorbim engleza, în schimb în Nordul Țării Galilor ai noroc dacă găsești o persoană care să vorbească engleza. Eu locuiesc într-o regiune frumoasă, unde sunt multe plaje, e drept că vremea nu este foarte bună, dar în acest an, din cauza încălzirii globale, vremea a fost minunată. E adevărat că eu petrec majoritatea timpului în Portugalia.
Reporter: În anii 60-70 existau multe locuri unde puteați cânta?
Bonnie Tyler: Oh, da! Mi-am făcut școala în cluburile și în pub-urile de acolo. Timp de 7 ani am cântat în pub-uri și cluburi de noapte și a fost o experiență extraordinară. Dar astăzi lucrurile s-au schimbat foarte mult, în special în cluburile mici. Nu mai există muzică live, astăzi vine un DJ și face programul.
Reporter: V-ați dorit dintotdeauna să deveniți solistă?
Bonnie Tyler: Da, mi-am dorit dintotdeauna și probabil, din cauza aceasta nu am fost atât de bună la școală. (râde)
Reporter: Cine v-a încurajat să urmați o carieră în muzică?
Bonnie Tyler: Mama mea. Nu m-a încurajat să urmez o carieră în muzică, dar ea cânta mereu operă, dar Tina Turner, Joe Cocker, Janis Joplin au avut o influență majoră asupra mea. Obișnuiam să le cânt piesele când eram mică.
Reporter: Faptul că erați din Țara Galilor a constituit un obstacol atunci când ați încercat să semnați un contract cu o casă de discuri?
Bonnie Tyler: Ca să fiu sinceră, am avut mare noroc. În mod normal, un artist galez întâmpina probleme în găsirea unei case de discuri. Dar eu nu căutam neapărat un contract. Eu eram mulțumită că pot să cânt într-o trupă, dar am fost descoperită de un căutător de talente din Londra. El m-a văzut într-un club din Țara Galilor și m-a dus la Londra ca să înregistrez niște demo-uri și apoi au urmat albumele.
Reporter: Cum i-ați cunoscut pe Jim Steinmann și pe Desmond Child?
Bonnie Tyler: Mi-am dorit foarte mult să lucrez cu Jim Steinmann în anii 80, atunci când am decis să schimb direcția muzicală. Eu când îmi doresc ceva cu adevărat, obțin.  Iar Desmond Child a compus câteva piese pe care i le-a dat lui Jim ca eu să le ascult. Așa că lucram în același timp cu amândoi, ceea ce era extraordinar.
Reporter: Ce anume v-a determinat să mergeți la Eurovision?
Bonnie Tyler: Tocmai lansasem un album nou, iar participarea la Eurovision a însemnat publicitate bună pentru acest material discografic. Știi, prima dată când m-au rugat să reprezint Marea Britanie la Eurovision a fost în 1983, atunci când am avut prima piesă pe locul 1 în topuri. Era o nebunie atunci, așa că am refuzat. Dar acum m-am dus și m-am implicat 100%. Mi-a păcut această experiență, chiar dacă știam că nu voi câștiga. Toată lumea știa că nu voi câștiga și asta pentru că sistemul de vot este o porcărie. Dar experiența a fost plăcută, mi-au plăcut toate interviurile, toată lumea a aflat despre albumul meu. Iar în Germania, albumul meu a ajuns pe locul 4 în topul de pe Amazon. (râde)
Reporter: Am înțeles acum… Eram pur și simplu curioasă să aflu de ce un artist care se bucură de popularitate în întreaga lume ar intra într-un concurs cu un sistem de vot controversat, riscând o clasare în partea inferioară a clasamentului, lucru care i-ar putea afecta imaginea.
Bonnie Tyler: Da… dar am făcut-o doar pentru că m-am gândit în felul următor: dacă nu accept, BBC-ul nu-mi va difuza noul album (râde) Dar adevărul este că Eurovision-ul este un concurs important pentru compozitorii tineri. Și ar trebui să rămână un concurs în care să primeze MUZICA. Este un concurs muzical și trebuie să fie despre piese. Ar trebui să fie despre compoziții, dar din nefericire sistemul de vot nu este ok. Nu crezi?
Încerc să îi spun că în ultimii ani Eurovisionul nu a mai lansat niciun hit… dar impresarul ei apare în ușă și îi face semn să încheie. Bonnie începe să se foiască și zice (încet), în timp, ce își dă jos jacheta de pe umeri: „E prea cald aici!”
Am ales să ignor agitația și am întrebat-o ce a determinat-o să se îndrepte spre country la începutul carierei.
Bonnie Tyler: Da am început cu muzica country, de fapt, mai exact cu country-rock. Cântam toate genurile muzicale atunci când aveam trupă în Țara Galilor. Dar să știi că nu vorbesc mult acum pentru că urmează să intru pe scenă. În plus, mi-au spus că va fi un interviu scurt. Știi?… Când am mers la Londra pentru a înregistra demo-urile scrise pentru mine, acestea erau niște piese country-rock.
Reporter: Ok. Am înțeles. Vă mulțumesc mult de tot!
Bonnie Tyler: Mulțumesc și eu!
 
Repet, nu e cel mai grozav interviu al meu. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să închei un interviu atât de brusc. Nu am mai fost în această situație și n-am știut să o gestionez cum trebuie. Aș minți să spun că întâmplarea nu m-a marcat… Oricum, nu voi uita niciodată cele 6 minute petrecute în compania lui Bonnie Tyler (pentru care îi mulțumesc!). Și orice ar fi, rămâne printre artiștii mei de suflet!
 

INTERVIU EXCLUSIV CU BONNIE TYLER – realizat de Andrei Partoş (10.11.2014)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here